Poezii de Mihai Victor Afilom

Şi dacă...

Dincolo nu e nimic?
Ne camuflăm
Teama de moarte
În dogme şi ritualuri.
Teroarea de vid
Ne-ar devora lăuntric
Şi atunci
Inventăm jocuri şi convenţii.

Un moment de luciditate
Dureros ne-ar mistui raţiunea,
Frica de neant,
Copleşitor ne-ar cuprinde
Şi atunci venerăm idoli,
În speranţa unei alte dimensiuni.
Dacă iad şi rai deopotrivă
Ne este viaţa
Şi fiecare gest ne este balanţa,
Şi dacă nimeni nu ne priveşte dansul,
Zbaterea,
Totul e o mişcare aleatorie,
Fluturi într-un zbor brownian,
Strălucind o clipă
În gândul veşniciei.

Grădina gândurilor

Păşeşte în grădina gândurilor mele,
Prea multă iederă şi volbură
Au crescut acolo unde nu pătrunde lumina,
Iar mireasma dulce-înşelătoare
A oleandrilor otrăviţi
Stăruie în aerul amintirilor.
Platoşa cu spini a cactuşilor
Îmi protejează spiritul
De colţii oamenilor-lup.
Am nevoie de un grădinar invizibil
Care să reteze cu o seceră ascuţită
Rădăcinile ce mă ţin înlănţuit
În pământul putred,
Să spulbere bulgării ancestrali de teamă
Cu plug de fier,
Să risipească lacomele lăcuste-dorinţe,
Să presare pulberea aurie
A iubirii tămăduitoare,
Astfel încât subconştientul
Să devină un eden rodnic,
Loc de refugiu paşnic,
Nu labirint minoic.

Ființe ceramic

Suntem fiinţe ceramice
Din lut roşu făurite
Şi şoapte ebraice
Pe malul Mării Moarte.
Avem suflete de porţelan
Delicat suspendate în balanţă,
Un mare sat uman,
Fiinţă cu fiinţă.
Avem aripi incipiente
Pentru zborul-metamorfoză
Şi doruri latente
Spre divina simbioză.
Purtăm în vasul sufletului
Focul iubirii,
Pecetea sărutului,
Legământ al nemurii.

Furtuna ce n-a fost să fie

O ramură verde de piersic
Interpusă între linia orizontului
De un albastru obraznic,
Străpunge albul norului.
Nor - depozit al furtunii,
Abundent tărâm de vapori,
Lacrimi sub sărutul lunii,
Electrici zmei zburători.
Dar norii au zăvoare,
Furtuna s-a rispit spre asfinţit
Şi cerul are altă culoare
Rubiniu şi un azuriu indefinit.
Zâmbetul tău l-am ferecat
În suflet, ca o candelă de Paşte,
Ca un luceafăr peste oceanul zbuciumat,
Călăuzindu-mă în noaptea ce se naşte.

Puzzle

Am vândut bucăţele multicolore de suflet
Negustorilor din oraşul fără viitor,
Am pierdut frânturi din el
Jucând alba/neagra cu destinul,
Corăbiile văzduhului au transportat
Fragmente preţioase din rubiniul viselor mele,
Iubitelor capricioase le-am dăruit
Iluzii de mărgean şi pulbere de stele,
(Au rămas doar câţiva pixeli de culoare
Stocaţi pe ecranul amintirilor).
Acum încerc să descifrez
Complicatul puzzle
Şi chiar dacă nu găsesc toate piesele,
Recompun fresca iniţială
Ca un arheolog ce alege cu migală
Cioburile de mozaic
Peste care se proiectează
Umbra Piramidei.

Mesaje (Ev-iziune)

Timp încastrat în secunda de acum,
Fiinţăm în chihlimbarul clipei,
Trecutul s-a volatilizat ca şi cum n-ar fi fost,
Viitorul potenţial nu a ieşit din cocon,
Compartimentat în nişele universului-fagure.
Suntem cu toţii contemporani -
Cyborgi, clone şi pigmei din Africa,
Triburi amazoniene închinându-se
Avioanelor transcontinentale,
Ori oameni-robot închinându-se Zeului-Maşină,
Civilizaţie la apogeu
Ciclic resorbindu-şi Apocalipsa,
Precum în atom aşa şi în cosmos...
Gravităm în jurul centrului,
Nucleu sau Soare,
Cosmogonie pornită din Unicul punct.
Protoni şi electroni în dans nebun spre devastare,
Pe Terra un titanic război nevăzut,
Bătaia aripii unui înger,
Sunet de trâmbiţă sfârtecând văzduhul...

Devenire

Timp divizibil în secunde,
Trup divizibil în celule,
Materie divizibilă în atomi,
Secunde amplificate în eternitate,
Celule unite în embrion,
Materie metamorfozată în energie,
Univers susţinut
De geometria perfectă a fractalilor
Imaginaţi de Gândul unic şi irecogniscibil
Ce a întrezărit totul.
Aşa cum sămânţa se transformă în vlăstari
Ce vor purta fructele recoltei
Şi timpul înfloreşte în oameni,
Fiecare clipă filtrând
Esenţele tainice ale sufletului
Spre devenirea noastră
Întru veşnicie.

Invazia sentimentelor

Invazia sentimentelor
A năucit străjerii
Citadelei cu ziduri regulate,
Cimentate în sufletul meu.
Migratorii au aprins
Focurile cele mari,
Iar cetatea veche a ars,
Peste ruine au răsărit
Lujerii verzi
Ai unei noi ere,
Iar liniştea suspectă
Instaurată de dictatorul rigid,
Din Babelul înălţat
Din obsesii, fobii şi limitări
A fost înlocuită
De tumultul unei noi vieţi
Animate de sărutul tău
Pe care doresc să-l fur
În balansoarul
Ocrotit de umbra castanilor.

Picturi rupestre

Cinematograf primitiv,
Animat de pâlpâirea focului,
Smuls fulgerului
De Prometeul fictiv.
Umbre pictate de şaman,
Spirite furate prăzii,
Născând fascinante iluzii
În habitatul uman.
Salt imaginativ
De la animal la totem,
Natura devenită poem,
Mers evolutiv.
Conştiinţă planetară,
Pictograme din oxizi de fier,
În ancestralul atelier,
Oblăduit de spiritul tutelar.
Picturi rupestre
Imortalizate pe granit
De omul troglodit
Din grădinile terestre.

Oceanografie

Sunt un oceanograf
Ce sondează apele liniştite
Ale propriului suflet,
Acolo, în tenebre
Pândesc ihtiozaurii
Din mezozoicul fiinţei mele...
Sunt un om-amfibie
Plonjând în zonele subacvatice
Unde cresc algele vaporoase
Şi coralii din foc pietrificat.
Conştiinţa este o apă străvezie,
Filtrând lumina solară,
Oglindind strălucirea divină.
Gândurile, ca nişte vietăţi marine,
Gânduri infinitzetimabile
Înghiţite de cetaceele uriaşe,
Un plancton hrănitor,
În abundenţa oceanului amniotic.
Idei fluide
Şi valuri fertile
Sărută cerul indigo.