Poezii de Nicolae NISTOR

NU ȘTIU DACĂ AM PLECAT,
SAU NU MAI SUNT…


Am nevoie de castele de nisip ca speranțele,
care sunt aer pentru viață.
De nu știu câte ori, viața m-a separat de dragoste,
aruncându-mă în oglinzi deformate.
M-am refugiat în muncă asemeni unei biserici   
                                                                               părăsite,

în care numai eu eram vinovatul de serviciu
pentru oboseala de a iubi, pentru oboseala
                                 de a ierta,
pe cei care mă pălmuiau din umbră
sau aruncau cu pietre în vitrinele construite                                   
                                                                                     de mine.
Schimonoseala sufletului, cocoșat de răutatea
                        unora dintre noi,
m-au făcut să plâng ascuns.

Nu vreau să trec uitat de lume, resemnat
                                                          sorcovind viitorul.
 
Vreau să fac castele de nisip
                   alături de nepotul meu,
să nu las ridurile să le prăbușească
datorită războaielor vieții,
să-l învăț să învingă numai când trebuie,
să piardă pentru cei dragi lui,
dar mai ales să construiască speranțe
                         pentru el și alții.
Aș spune că am luat tot ce am meritat de la viață,
                                             și nu am fost nemulțumit,
Acum, vreau să descopăr basmele și povestirile
                                     lumii,
alături de nepotul meu, să deschidem
        sute de  povestiri,
unde să ne strecurăm amândoi ca într-o
                  călătorie fără timp,
să nu mai știu dacă am plecat de mult sau nu mai  
                                                                                   sunt!

 
LOCUL UNDE SPAIMELE TE FAC PUTERNIC


Când te naști între sat și oraș,
într-o improvizație a șantierelor uitate demult,
ești un fel de mutant al unui viitor mort,
conceput de comuniști ca fiind omul nou.
Dacă erai privilegiat, puteai deveni mutant de  
                                                                                 oraș,
locuind în cutiile de chibrituri cu difuzor,
radioul fiind privilegiul celui care te îndoctrina,
                                              cu programe patriotice!
Erai pierdut dacă nu creșteai un porc pentru  
                                                                                partid,
pe bloc sau în cotețe plantate pe lângă “cutiile de  
                                                                          chibrituri”.
Când te naști într-un asemenea loc,
pe lângă fabrica de chimicale,
aveai dreptul să devii mișcare vie
într-un grandios spectacol omagial.
Aici, femeia nu era casnică, era sacrificată,
făcând copii la normă, între spaime și chiuretaje,
ea se ducea să moară permanent!
Bărbații alegeau între beciuri și bodegă,
libertatea, împrejmuită în resemnare.
Când a murit primul conducător de atunci,
lumea plângea la comandă,
Și tata plângea privind tabloul acelui mort,
probabil își amintea că din cauza Conducătorului
                                                murise fratele mai mare,
care nu voia să dea pământul din dealul     
                                                                            copilăriei.
Noroc că tata nu crea confuzii doctrinare,
discret, dar, eficient, evita beciurile de care nu  
                                                        scăpase  tata-mare!
Când te naști într-o Colonie, niciodată nu vei avea
                                                                                   un loc,
atunci, trăiești imaginând locul unde spaimele
                                                         te-au făcut puternic!

 
FENG SHUI


Necazul, ascuns în colţul camerei
asemeni gunoiului nemăturat,
se schimonosea neputincios.
Cum să-l arunci la altul,
cum să-l arunci în apă,
în aer.
Poate ars, scap de el,
sau ca o cușcă, să rânjesc la el,
să-i fac în ciudă.
Cei răi,
gunoaie rătăcite,
acolo unde nu te aștepți,
la care nici aspiratorul nu ajunge!

 
VISUL UNUI FUNCŢIONAR


Un frac împrumutat, cu buzunarele uitate,
pregătit pentru un bal cu capcane vânătoreşti.
Totul este împrumutat până peste volatil,
iar când se tăvălește cu o necunoscută,
cardul plăteşte uzura unei vieţi vândute.
Se află aici pentru a pune răboj neamul
peste puterea de a plăti în mii de vieţi libertatea.
Este ca partida de şah chinezesc, fiecare are   
                                                                        direcţia lui,
nu se vede decât amestec de culori, în forme
                                                                          abstracte.
A doua zi, fără frac, părăseşte hotelul şi străina,
se întoarce la biroul nenorocit în care este inutil,
urmând să taie un card, şi altul, şi altul,
sperând că acele biluțe de şah ascund în ele   
                                                                          speranțe,



pe care să le aşeze în fiecare buzunar, asemeni
                                                                               banilor,
sau să le numere între degete, asemeni   
                                                                         mătăniilor!

 
A TE VINDECA DE VIAȚĂ


Socrate se plimba pe străzile Atenei cu prietenul  
                                                                                      său.
Criton îl întreabă,
- Maestre, ce să fac să aflu Adevărul?
- Trebuie să mori, prietene! Numai așa trupul v-a
                                                                                      salva
căutătorul Adevărului!
Atunci, eu voi fi plecat!

 
CALUL MĂIASTRU


El călătorea în lumi paralele
                 în trenul cuvintelor
                     răsfoind mintea!
În acel tren,
         toți călătorii își spuneau
                                 Nichita!
Atunci, el a înțeles
                  cum un cal deosebit
           înfrumusețează herghelia
              care alerga prin tunel!


 
TORŢIONARUL DE AZI


Pereții subțiri să aibă fonie,
să poți auzi informații din gemete.
Să nu rostești nume de cod în somn,
să nu te omoare nevasta
ce nu doarme de spaimă.
Trăim la grămadă,
un târg unde se face troc
pentru o garsonieră
sau un loc să cerşeşti la metrou.
Educaţia maselor se face prin media,
unde ochiul magic prezintă moda.
Multe bănci unde eşti ipotecă
pentru trei generații,
fac restauraţia prostiei,
a fricii,
peste tăcerea mută a minţilor luminate
care ştiu bătăliile rozelor.


Dosare prăfuite la discreția unor şantajişti,
lumea în stradă, fiecare supraveghează,
informația este zero şi unu, amestecate.
Într-un calculator care se joacă cu noi,
torţionarii trăiesc lângă noi.

Cine dracu’ știe cui ne vând...

 
LUMEA PRIN FERESTRE PARALELE


Lumea privită prin fereastra
ce schimbă anotimpurile
în mintea ta;
nu înseamnă că televizorul te călătorește
fără scurtcircuit,
sau căzând în gol
prin geamul mat când pierzi cheia,
sau desenând un portal;
lumea are două părți opuse,
separate, ca o ușă cifrată,
una - în care cazi,
alta - ca zborul minții.

 
MEDIA CA VIAGRA


Apar pe sticlă figuri
care se fălesc că nu au furat
sau se vaită de ficat.
Compromisuri
până la ridicol,
cerere să te poată îngropa
lipsă din cauze de P plus 4,
sau, mai nou,
o nouă autostradă.
Altfel, nici beat nu poți călători,
cineva a intrat în televizor
călărind o știristă
care vindea viagra la politicienii
fără speranțe;
libertatea fără putere
nici în pușcărie nu se poate,
șeful a interzis televizoarele,
poate așa câștigă alegerile.

Într-o țară goală, prețurile au explodat.
Ce rost mai au bombele?
Ce simplu-i să fii ratat
într-o țară surdă,
fără să vrei, te uiți la un ecran
cu miliarde de pureci,
doar, doar de undeva
să vină salvarea noastră.
Astăzi, băncile sunt închise
din lipsă de clienți,
bonus - o sticlă de whisky
pentru un client adus de undeva.

Televiziune servești numai la negru,
așa afli dacă mai sunt nefericiți ca tine.

 
MELCII CA TRUFANDA


Cotidianul de lângă noi - numai minciună,
mașini de lux bușind cozile la adidași comuniști.
Pe sticlă, mișună hoții de lux,
reziduuri ieftine pe caldarâm, neselectate,
o centură de casnice rotunjind speranțele.
Ce somn ascuns în frustrări,
partide cu abonamente MLM,
prostia nu moare în sărăcie,
doar accidentele de lux ne pot salva.

Lumea împărțită între dreptaci
și restul dând bine pe ecran.

Îți vine să urli, dar nu ai termopane Barrier,
sufletul nu strigă, doar dracii din el,
cotidianul de lângă noi
poartă povara tăcerii noastre,
avem la masă aceiași adidași
pentru care murirăm degeaba
căutând melci ca trufandale,
să le dăm pe tavă stăpânilor.

Suntem un film de sufragerie,
unde aparența de destindere,
ascunde crime pe care nu le vedem.