Poezii de Papp Adriana

Te aștept...
 
Aș vrea din suflet să îmi spui 
De ce ești tu schimbată?
De ce refuzi să îmi vorbești
La fel că altădată? 
Încerc să înțeleg și eu 
De ce-mi urăști iubirea?
Nu reușesc să te ghicesc
Îmi tulburi și gândirea!

Pote-am greșit și eu cândva
Vorbind doar vorbe goale.
Acum cred că e prea târziu
Că tu să-mi dai iertare.
Aș vrea să îmi vorbești din nou,
La fel ca altădată,
Aș înțelege poate atunci
De ce ești tu schimbată.
 
M-ai ridicat dintr-un pustiu,
M-ai iubit cum niciuna,
Acum m-abandonezi și tu
Nu-ți înțeleg azi ură. 
Poate n-am știut să îți vorbesc,
Să mă comport cu tine ,
Dar azi eu îți șoptesc din nou:
Te iubesc doar pe tine.
 
Au trecut ani frumoși prin noi
Mi-ai dăruit iubirea ,
Iar eu iubindu-te înapoi
Am găsit fericirea.
Poate încep să înțeleg 
De ce ești tu schimbată...
Cu forță nu pot să te țin,
De viață mea legată.
 
Azi viață noastră va porni
Pe drumuri diferite
Lăsând în urma noastră nori
De amintiri și vise.
Iar într-o zi din viitor 
De nu-ți va fi mai bine
Eu te aștept cu mare drag
Să te întorci la mine...



Dimineți


Sunt dimineți distruse,
De gânduri interpuse.
Sau de idei nespuse
Cu mari dureri ascunse.

Sunt dimineți cam triste,
De lacrimi răvășite,
Care-mi aduc aminte
De ce era-nainte.

Sunt dimineți mâhnite,
De vorbe greu lovite
Ce nu sunt potrivite,
Pentru a fi iubite.

Sunt dimineți uitate,
De mult ,printr-o cetate,
Au dispărut în noapte
În ură  transformate.

Sunt dimineți cu vise,
Ce nu mai sunt atinse.
S-au risipit nezise,
Acum sunt interzise.

Sunt dimineți reale,
Care-mi deschid o cale
Pe care încet, agale,
Rămân  fără suflare.

Sunt dimineți năpaste,
Citite dintr-o carte,
Ce-i plina de păcate
Chiar din infern luate.

Sunt dimineți în care
Îmi pun o întrebare:
De ce trăiesc eu oare?
Daca iubirea moare!



De ziua mamei


De ziua ta măicuț-o,
În dar am să-ți ofer
Albumul meu de poze
Cu noi din alte vremi

Tu îți aduci aminte
De fiecare poză,
Trecutul parcă-i clipă
În orice ipostază.

Îmi povestești în lacrimi,
Eu sunt odorul tău,
Apoi mă iei in brațe,
Mă strângi la piept mereu.

Acum când sunt și mamă,
Nu-s doar copilul tău,
Te înțeleg măicuț-o
Cât îți era de greu.

Îmi este dor mămico
Să fiu copilul tău,
Să mă săruți tu seara,
Să mă-nvelești mereu.

Sunt amintiri frumoase ,
Și multe poze am,
Dar darul cel mai mare-i
Aici eu să te am.

Astăzi de ziua mamei ,
Când e și ziua ta,
Îți mulțumesc din suflet
Ca m-ai crescut așa.

Tot azi eu îți promit
Că-n toata viața mea,
Am să-mi iubesc copiii
Cum știi doar dumneata!


Copil bălai


Adie vând ușor de mai,
Privesc cum puiul meu bălai
Se joacă-n razele de soare
Gingaș ca și o mică floare.
 
E liniștit și fără gânduri
Senin ca cerul fără vânturi.
Așa copilul meu bălai
Așa o viață tu să ai…
 
Să ai lumina soarelui,
Seninătatea cerului,
Liniștea amurgului,
Zâmbetul copilului!



Astrul meu

 
Cerul e plin de stele,
Ce strălucesc în noapte,
Tu astrul meu cel tainic
Mă eclipsezi cu șoapte.
 
Ca-n fiecare noapte
Eu te admir prin geam,
Aș vrea doar pentru o clipă
Lumina ta s-o am.
 
Aștept cu dor eu seara,
Să se așterne-n tihnă
Lumina ta senină
Iubirea-mi mi-o alină.
 
Tu strălucești cum nimeni
Nu strălucește-n noapte.
Doar tu-mi șoptești în neguri,
Iubiri necuvantate.
 
Eu te aștept în prag
In fiecare seară,
Dar nefiind de-un rang
Iubirea-ți mă doboară.
 
Hai vino astrul meu,
Coboară-te la mine,
Te aștept  odorul  meu
Ca să mă duci la tine.
 
Să fiu eu steaua ta,
Să fii tu astrul meu,
Să luminam tot cerul
Din dragoste mereu.