Poezii de Paul Matei

Nostalgii în ploaie

Ploaia rece bate în geam răscolind amintiri,
Amintiri ce demult au apus...
Amintiri despre ea, despre el
Despre clipe trecute, clișee din lumi paralele.

Ploaia rece, ce bate în geam
Cu picături mari, pline de nostalgii
Parcă ne întoarce din drumul tăcut
Spre nostalgicul nostru trecut.
În ploaia rece ce bate în geam
O frunză desprinsă din trupul de lemn,
Se desmiardă în leagănul vremii
Atinsă ușor, de lacrima cerului.
În toată această pictură de toamnă devreme
Un el și o ea, în ploaia rece ce cade ușor
Zgribuliți se desmiardă
Se iubesc și nici nu se întreabă,
În geam....mai bate ploaia cea rece?


Pierdută în umbră

Te văd pășind agale, în lumea umbrelor pustii
Îngîndurată ești și încotro te îndrepți, tu nici măcar nu știi
Pierdută printre gânduri ești și pari nefericită
Nu vezi decât pustiu pe-ata potecă întunecată.
Te văd cum rătăcești într-un pustiu de lume
O lume fără suflet, pierdută-n univers
Toți trec grăbiți spre zări ce vor apune în miez de zi
Cum luna în toiul nopții, se pierde printre nori.
Ești zveltă,  ești frumoasă, dar chipu-ți este acoperit
De un voal de umbre triste, ce pace nu îți dau
Și_n toată această nebunie de umbre palide și triste
O mînă nevăzută dar divină, cu duioșie
Tristețea îți șterge, de pe al tău chip
Reaprinzînduți flacăra iubirii în lumea noastră efemeră.



Întrebări fără răspuns

Mă-ntreb deseori de ce ochii îți sunt mari și frumoși
De ce sclipesc, ca astrul polar
Legănat de mantia cerului,
Săgetând cu blândețe,flăcări de dor
În inimi duioase de feciori?
De ce părul bălai, ca spicul copt de grâu
Se revarsă ușor în valuri pe umerii goi,
Despletit aruncânduse -n vânt.
Când trupu dezgolit ți se revarsă-n așternut
Purtânduți nurii zvelți în voioșia lor,
Mă-ntreb...tu ești ființă pământeană
Sau o himeră, un vis frumos, ce va pieri în zori?



Călătorie în trecut

Astăzi în ploaia bătrîneții, mă plimb agale printre amintiri
Pe ulița copilăriei pășesc sfios, parcă dorind
Să nu strivesc copilăria cu gingășia ei cu tot.
Îmi văd a mea copilărie, înconjurată de cei dragi
De mama și de tata, de fratii mei
Și de ai mei prieteni...nedespărțiți eram O dat.
Pășesc sfios într un trecut demult apus,
Îmi văd prima iubire...prea repede sa dus
Ce ochi frumoși avea, ca două stele în umbra nopții.
Al meu trecut este imens, de fericire este plin
Și parcă mi-aș dori să nu mai plec, să mai rămîn
Dar timpul nu mă lasă, este grăbit către apus
Mă întoarce iar....în ploaia bătrîneții.



Zori de zi

Zori de zi, în vara toridă
Soare zâmbind peste lume
Ciripit de pasăre rară
Cântec divin, fără nume.
Dimineți cu chipuri zâmbind
Chipuri de suflete calde
Din pieptul lumii râzând.
Voioșie în zori
Zumzet de albinuțe în flori
Pastel de culori
În grădinile pline cu flori.
Simfonie de oameni
Pe pământul din zori
Curcubeu de culori
Slavă și cânt
O nouă zi pe pământ.