Poezii de Petrache Mariana

EU SUNT

Eu sunt marea și pământul,
locul unde-ți iei avântul,
cartea unde lași cuvântul
ca pentru suflet veșmântul...

Norii negri ori albaștri
sunt mătasea dintre aștri
și nectarul dulce-al florii,

apa de la roata morii...

Eu sunt cupa de lalea,
sunt o gaură-n curea,
închisorii o zăbrea
și merinde în boccea...

Sunt o apă curgătoare,
cânepă pusă-n vâltoare,
lacrimă la supărare,
îngerul cu suflet mare....

Sunt nisipul ce respiră,
chipul oglindit pe miră
murmurul lăsat de liră,
perla scoicii ca safiră...

Sunt țărână pe mormânt,
o șuviță grea de vânt,
trup robit peste pământ,
icoană a unui sfânt...

Tu, Luceafărul secret,
ești credința în Profet,
un arhanghel înțelept,
ce-mi trimiți săgeți în piept...


BALADA FLORILOR

Grădinarul e - în stare
să îngrijească orice floare,
grija lui e-mult mai mare,
dacă e boboc de floare.

Multe flori l-au cucerit
în grădină au înflorit,
le dădea mereu fiori,
le durea setea de sori.

De le-a iubit,le-a și rănit
deseori le-a părăsit,
sufletul de grădinar
avea spiritul hoinar.

Flori frumoase de iubit,
sunt bune de lecuit
picură rouă pe gene,
ursitori de sânziene.

Vântul bate și le doare,
ofilind a lor splendoare
le smulge din rădăcini,
și le pierd în mărăcini.

Ochii lor cuprinși de ger,
cu privirea înspre cer...
înălțau la cer o rugă,
bruma să nu le distrugă.

În grădină neîngrijite
sunt în suflet chinuite,
trupul lor mlădiitor
au venin ispititor...

..din veninul lor de bei,
drumul către Iad îl iei...
florile ca Evele,
știu să încurce ițele....

De-e vară sau de-i iarnă,
au în suflet aspră rană,
se târăsc printre ciulini
și sunt pradă la străini...

Sunt ele neputincioase,
au statut de păcătoase...
sunt din coastă lui Adam,
c-au gustat mărul din ram...


DE Dor

Mă doare depărtarea dintre noi;
Că firul vieții ne-a împărțit la doi.
Între noi sunt munți și văi,
Un ocean adânc cu nori.

Mă doare dorul de-al tău trup,
Mă simt un ram din tine rupt,
Altoi cu tine vreau să prind,
Să înmugurim măcar în gând..
.
Mă doare noaptea fără tine
Când mă gândesc că nu mi-e bine...
Tu mă dori, eu te doresc,
Vreau primăvară să înfloresc!

Mă doare dorul tău flămând,
Că eu te port mereu în gând...
Fiorii dragostei ne curg prin vene,
Noi împletim slove-n poeme...

Mă doare cerul și pământul
Ce-a ridicat între noi vântul...
Iubitule, dă-mi mâna ta,
Dragostei ne vom preda....

Mă doare astrul de pe cer,
Că între noi a pus eter...
Durerea am ascuns-o în pumni,
Sărutul tău ne este leac pe răni.

Mă doare timpul care trece,
Și înapoi nu se întoarce
Să ne-adăpăm cu apă vie...
Poate vom trăi din nemurire...

Mă doare mult prea rău, mă doare,
Iubirea dintre noi ce moare...
Aud un cântec de chitară,
Răsună a pustiu spre seară.

Mă doare ploaia care cade,
Când norii plâng cu lacrimi;
Îmi udă în suflet, cu tristeți
Tu îmi dai fiori și mă îndulcești..
.
Mă doare privirea ta de ger,
În ochii mei ești un mister...
Ești focul din sufletul meu,
Mă arzi cu priviri de Zeu....

Mă doare slova ce o scriu
Într-un jurnal îngălbenit - târziu;
Păstrat cu taină într-un cufăr,
Am pictat pe el un nufăr....

Mă doare sufletu-mi hoinar,
Tu l-ai primit ca pe un dar....
I-ai făcut cu drag altar
Ai uitat că suflet n-am....

Mă doare primăvara care vine,
Când amintiri cad peste mine,
Inspirația-n slove vine
Scriu cuvinte de iubire...


DRUMEȚULE

Drumețule, deschide cărarea,
Ascultă-mi de departe chemarea....
Se apleacă-n fața noastră marea,
Se înspumează cu valuri zarea...

Când vii să treci peste secrete hățișuri,
Cum ploaia bate-n virgine frunzișuri,
Dar ai grijă să nu te rănească pietrișul
Mai bine cu luntrea să treci Someșul...

Vino în suflet să-mi faci escală
Și în gânduri să-mi aduci dulce rânduială;
Acum când secara din Șes a dat în pârgă
Și mierea din stupi a început să curgă...

Drumețule drag, poarta am descuiat,
Iar florile de tei s-au scuturat,
Iar plâng florile de nu mă uita,
Acelea, semănate cu mâna ta...

Iar privesc stele cerului de sus,
Neputința în suflet iar mi s-a pus,
Iar în mine focul arde mocnit,
Iar în inimă o durere mută s-a zidit...

Drumețule vino, clipe să împărțim,
Iar gândurile de dor să le unim...
Să nu mă judeci dacă suspin,
Mi-e sufletul numai venin...

Drumețule, deschide cărarea,
Ascult-mi de departe chemarea,
Doar tu ești leacul de felcer, prescris
Doar tu ești fașă pe cordul deschis....


DOAR VÂNTUL

Ce-o fi vrut să-mi spună vântul,
seara când și-a dat cuvântul
mi-a trimis fiori de toamnă,
și mi-a spus că sunt o doamnă.

M-a privit flămând și gol ,
credeam c-a băut alcool
mi-a adus parfum de nori
și mi-a pus în păr culori.

Mi-a dat dar, un coș cu stele,
împletit doar din nuiele,
să le pun sub perna mea
poate chipul i-oi visa.

M-a chemat la el în gând,
s-a purtat cu mine blând
a plecat tot șovăind,
se va întoarce în curând....


DE CE CREZI CA N-AM PUTEA ?

Crezi că noi doi am putea,
Să urmăm calea cea grea
Să zburam printre furtuni,
Ca doi porumbei nebuni
Și să trecem printre nori,
Plutind peste ape-n zori
Ascunzându-ne-n culori,
Ca pe câmpul cu bujori.
Am sări prin iarba crudă
Doar de roua din zori udă,
Și-am umbla desculți în lume
Fără grai,și fără nume?
Eu mușcam, dacă voiam,
Chiar din „Mărul lui Adam”
Ca să-ți fac ție pe plac
Dar să-mi țin gura, să tac,
Să-mi fie mie păcat
Iar tu să fii împăcat!
Oare crezi că n-aș putea
Să dau mărul altcuiva?
L-aș putea păstra în taină,
Și ascunde într-o haină
Aș ascunde haina-n cufăr
Abțibild să pun un nufăr...
Aș păstra cheia-n sertar.
De care să n-ai habar
Care-ar duce spre uitare.
Poate s-o arunc în mare
Fără șansa de scăpare
Fără plâns, fără regrete
Și de patimi să n-ai parte!
Și tu crezi că n-am putea.
Să schimbăm lumea cea rea
Să facem o lume nouă
Din lacrimi să facem rouă.
Oamenilor un bun trăi
Să mergem cu toții-n Rai
Cerșetori să nu mai fie,
Și nici multă lăcomie...


DORINȚĂ III

Aș vrea să fiu o zi de vară,
Să înfloresc în sufletu-ți plăpând;
La pieptul tău să-ți fiu comoară,
Să nu mă pierzi decât în gând...

Aș vrea să fiu o iederă înaltă,
Să te ridic când vei cădea...
În sufletu-ți flămând s-aprind văpaia,
Să-ți fiu leac aș vrea, de voi putea....

În visul tău să fiu un heruvim,
Să îți pătrund în „ gând fugar ”
Pe un tărâm de vis să ne-ntâlnim
Să-ți fiu jar - pe al tău altar...

Să-ți fiu condei în mâna delicată,
Din gândul meu să scrii cu slove
Povestea noastră tristă, încercată,
De interzise și nesuferite dogme...

Să-ți fiu un trandafir pictat pe pernă,
Când vei dormi să-mi simți parfumul...
Să-ți trimit fiori și dragoste eternă,
Din neant să-apar, să-ți tulbur somnul…


TRANDAFIRUL

Trandafir, frumoasă floare,
Faci din zi o sărbătoare,
Ești Regina Florilor,
Și mireasma nopților...
Ai crescut, ai înflorit,
Cu boboci împodobit,
Spinii te-au acoperit...
Te-am udat și îngrijit
Și-n lacrimi adăpostit,
Ai fost rău și m-ai rănit,
Ai uitat că te-am iubit...!
Pe la spate m-ai lovit,
Spini în inimă mi-ai înfipt,
Sufletul parcă mi-ai fript!
Ce folos că ești frumos
Dacă ești prea colțuros,
Scoți spinii în apărare,
Ca floarea otrăvitoare...
Rănești omul ce ți-e drag,
Pe picioare-l faci beteag.
Tu ești Roza mea frumoasă,
Dar ești prea orgolioasă.
Ai petale parfumate,
Mângâieri catifelate,
Până-n seară scuturate,
Când au gust de frunze moarte...
Frumusețe trecătoare,
Pe brumă-nfiorătoare,
Cine-n mână mult te ține
Se-ofilește, ca și tine!


DOR APRINS

Ești diamantul argintiu,
al visurilor mele amare;
în ochii tăi sunt steaua,
din nopțile senine uimitoare.

Tu mi-ai trimis săgeți de foc,
stârnesc în mine iubiri perene
cu mii de flăcări mă răscolesc,
mă ard în suflet cu doruri eterne.

Ești toamna sufletului meu
tu îmi alungi norii cu ploaie.
îmi aduci în Nord doar sori
iar plânsul meu îl țeși în straie.

Am semănat semințele iubirii
și-a răsărit un ram plăpând
în miezul nopților - starea firii
mă furișam la tine-n gând.

Și dacă eu m-am clătinat,
de mine m-am împiedicat
mi-ai pus pe fruntea de icoană,
sărutul tău cel delicat.

Prin tine, eu m-am regăsit,
am reușit să ies din mine,
să las în urmă ce-a durut
și să privesc spre zări senine.

M-ai învățat ce-i rău, ce-i bine,
am înflorit doar pentru tine
de sunt țărancă nu-i rușine
tu mă iubești - eu știu prea bine.


AMURGURI

Cad pe caldarâm sfârșite,
frunze una peste alta
cade și-n odaia noastră,
o tristețe grea de gheață.

Poate clipa e de vină,
că ne-a prins într-o capcană,
ne-a trimis otravă-n gânduri
și ne-a pus sare pe rană...

N-am știut să-i facem față,
timpului de patimi plin,
gura lumii numai pizmă,
ne-a făcut viața un chin...

Iarna-n suflet îmi adastă,
sloi de gheață mă răcesc,
dă-mi o flacără din soare
gerul din piept să-l topesc.

Gânduri negre am ca muză
și mă uit către țărână...
vers cernit sub mine scurmă
las în mine o furtună....