Poezii de Petrache Mariana

FLORILE DEȘERTULUI

Florile deșertului,
plâng în ochii cerului
în lumina sorilor
și tăcerea norilor
se ofilesc de timpurii,
prizoniere în pustiu...
nu au timp să mai trăiască,
ruga sfântă s-o împlinească

raza soarelui le doare,
sufletul n-are culoare,
și se sting boboc de floare
se topesc de supărare,
și visează adieri,
închid ochii spre înserări;
ar fugi dar nu au unde,
ar striga dar nu s-aude,
dor de ploaie le omoară,
nu au casă stau afară
vântul vrea să le sărute,
fața lor plină de cute
stau și plâng înlăcrimate
zilele sunt numărate...
zarea-albastră se închide
raiul florilor deschide;
cad cortinele cu nori,
peste gânduri trec fiori...
 

PHOENIX....

În tăciune-ai scormonit,
și o flacără ai stârnit
un foc mare a izbucnit,
într-un suflet de mult stins...

Sufletul de sloi cuprins,
s-a topit când l-ai atins
flacăra din piept s-aprins,
cu dorințe m-ai învins.

Mi-ai făcut rău m-ai durut,
și departe am vrut să fug
în amurg m-am pierdut,
și-am ajuns pe-altar un rug...

În tăciunele mocnit,
a rămas un jar nestins
o scântei a sărit
aripile mi le-a atins...

....O scânteile foc de paie
a stârnit dintr-o bătaie
s-a aprins ca o văpaie
acum sunt din noi vioaie

Poate gerul a înghețat
sufletul neconsolat....
chipul tău azur curat,
soarele mi l-a furat...

Din tămâie și din scrum,
s-a pornit din nou un fum
și din propria cenușă
pasărea s-a renăscut...


ÎN LACRIMI...

Când vei pleca din lumea asta,
doar sufletul să-mi iei cu tine,
îmi va rămâne-n loc năpasta
secată-n doruri și iubire
căci gerul iernii-și face cuib
și-n mine va turna-ntuneric,
cu fulgi de gheață mă îmbuib,
în inimă rămași eteric
și fără zile însorite
voi umbla oarbă prin furtună,
desculță pe alei sortite
o să mă împiedic ca nebună,
voi rătăci drept caravană
și în deșert numele meu
va colinda ca-ntr-o savană,
și-mi va fi noapte-n trup mereu,
nu voi simți de-acum nici cerul,
dar nici lună n-oi mai privi,
durerea mare, spaima, gerul
mă vor hrăni în orice zi,
urât, otravă și tristețe
m-or copleși și doborî,
mă-ntreb cine-o să-mi dea binețe
dacă-n neant voi coborî,
azi șchiopătez ca o bolnavă
și voi cădea neîndrăznind
să mă ridic precum o navă
vis omenirii netezind,
voi trece iar prin foc și pară
miresme nu voi mai simți,
flori, pădure, grâu, secară
de-acuma mă vor însoți,
la fel, un cântec de vioară,
va intona-n deplin acord,
un cântec, pentru prima oară,
resuscitând al vieții cord,
în mintea goală de-amintiri
tristețea v-a scurma adânc,
cenușa va curge-n priviri
și în urmă nu beau, nu mănânc
doar lutul ud o să mă doară,
că visele mi-a spulberat
și, măcinate ca la moară,
cu chin și greu le-am adunat.
nu voi ști unde să te caut,
e dureroasă-absența ta,
e-o muzică de nai și flaut,
dar fără mine nu pleca!
precum o lumânare mă topesc,
doar pentru tine ard…că te iubesc!


RĂVAȘ SENTIMENTAL

Iubitule, de mult nu ți-am mai scris,
am fost plecată pe un tărâm închis,
nu avut hârtie, cerneală sau pix
mi-ai apărut aievea în vis....

....Eu o zână...Tu un prinț,
m-am pierdut într-o rafală de vânt
eram o Floare de colț pe stânci.
ai vrut cu tine să mă duci...

Avei privirea tristă și părul nins,
sufletul de lacrimi era atins
stăteai pe margine de stânci,
priveai pierdut cu ochii reci, adânci...

...Aveai o poftă să-ți faci rău
să pășești de pe stânci în hău...
în suflet teama m-a cuprins,
e bine că a fost doar un vis

Mi-e dor de tine vreau să vii,
să îmi alungi tristețea din priviri...
să mă cuprinz cu dor nețărmuit,
să-i fii balsam sufletului împietrit...

Te aștept la geam,cu dor împătimit.
acum că toamna arămie a venit,
să ne plimbăm pe cărări neprihănite
să stingem flacăra amorului fierbinte...


Mărturisiri

Parcă-s prinsă-n colți de fiară,
durerile mă-nconjoară,
aș pleca, dar n-am cărare,
prin desiș îmi fac intrare.

Mă întind să prind liană,
mâna doare ca o rană,
cad învinsă și mi-e teamă,
îmi curg lacrimi în năframă.

Vreau să scap de neputință,
mă ascund de-a mea ființă,
n-am cu cine să vorbesc,
măsor timpul și-l greșesc.

Vânt turbat îmi dă năvală
peste chip cu îndoială,
mă aruncă în vâltoare
și mă împinge în depărtare.

Bat la porți fără stăpân,
destinul le-a fost hapsân,
cerul le-a trimis îndemn
și-au rămas doar cruci de lemn.

Ascult urletul de lup,
rădăcini din trup se rup,
veghez sufletul rănit,
din cuvânt de ”dor” zidit...


RESEMNARE

Răsună a pustiu în gară,
ne-am despărțit fără să doară.
noi am pierdut la despărțire,
o lacrimă și-o dulce amintire...

Ne-am întâlnit... eram străini,
cu suflete în două lumi
ca două păsări călătoare,
căutam drumul spre soare....

Erai un fluture albastru, rătăcit,
cu aripi cusute ... erai rănit,
eu, boboc de floare ofilit,
mă durea setea de înflorit...

Între noi a stat credința,
rană ne-a fost neputința
între noi a fost chemare,
clipe dulci dar și amare...

Între noi a fost să fie,
clipe dulci de nebunie
ne-a unit sufletul fiere,
ne-a rămas gustul de miere...

Răsună a pustiu în gară,
ne-am despărțit fără să doară.
și am trăit un gând prostesc,
nu a fost timp să te iubesc...


Acolo...

Când vei veni ca să mă cauți,
eu o sa fiu acolo unde cerul
se întâlnește cu pământul
și soarele își închide ochii...
în drumul tău să intri în bibliotecă,
o să găsești o carte cu poeme:
sunt slove de iubire,
le-am scris doar pentru tine...
în ea am desenat o hartă,
harta... o să-ți arate potecile
ce duc spre mine;
potecile trec prin pădure,
acolo poți asculta
cum bate inima pământului,
vei auzi izvoarele cântând...
când o să treci de maluri aurii
unde crepusculul se-ascunde în ape,
o să auzi un flaut murmurând
și-o liră lin cântând...
acolo... o lacrimă vei scăpăta
și vei simți prezența mea;
e-acolo unde norii se sfârșesc
și stelele le poți atinge....
în drumul tău o sa ajungi
unde munții sunt mângâiați de nori...
tu... să împletești o scară de-amintiri,
să poți urca și coborî
în marea de mătase albastră...
acolo rupe filele din carte
să împletești un pod de vise,
să poți să treci de sori...
călătoria duce dincolo de nori:
acolo va fi marea întâlnire,
acolo noi vom fi nemuritori...


Vorbe scrise

Sufletul e-o diagramă,
Rând pe rând se tot destramă,
Parcă e-sculptat în stană,
Nu mai simte nici o rană...

Inima în grade scade,
Lacrima din gene cade
Peste foi și peste rime,
Peste vorbele sublime.

În paleta grea de flori
E durerea dintre sori,
Chipul mângâiat de zori
De mireasma gutuilor.

Sub răsfățul cald de ploi
Cad săgeți în mare roi,
Ochii blânzi de căprioară
Tremurând ca o vioară.

Parcă-am coborât în umbră,
Că din sâmburi adun ură
Sub albastru cer negrit
Cad cortine de-antracit.

Sunt atâtea chipuri false…!
Îți zâmbesc doar de fațadă
Și te vând la colț de stradă,
Fiindcă viața lor e-o dramă

Când destinul te târăște
În povești neadevărate,
Într-o viață efemeră,
Unde clipa e amară...

Doar puterea cea divină
Îți trimite-n dar lumină;
Rugăciunea și credința
Îți vor frânge neputința...

 
Baladă pentru noi

Ai apărut în viața mea o clipă,
nu ți-a fost vis, nu ți-a fost frică
să mă privești așa, în pripă,
și să dorești să-ți fiu iubită.

A fost târziu, a fost devreme…
nici nu mai știm, n-avem bareme,
nu facem calcule sau teoreme,
noi scriem slove în poeme....

De ne-a fost rău, ne-a fost și bine,
mă porți în gând, în amintire,
e drumul lung și greu spre tine,
din când în când mor din iubire…

Mii de flăcări mă încălzesc
de câte ori te întâlnesc
și dulci fiori mă răscolesc
de câte ori eu te privesc...

De ești un zeu, eu sunt o zee,
ca Prometeu ai furat focul
și l-ai ascuns în sufletul de fee,
de l-ar găsi măcar norocul...

Iar dacă pleci, rămân cu îndoială,
și fierbe-n mine iar o teamă,
îmi lasă-n suflet amăreală,
dau lacrimi toamnei-vamă

Căci se topește-n mine versul,
prin slove triste se răsfiră,
rămâne gol tot universul,
suntem doar noi, chipuri de ceară...


Dor pribeag

E-o noapte sângerie în suflet, ce mă doare,
iar zarea plumburie a încremenit,
când luna se destramă și printre nori dispare,
eu simt un dor pribeag nemărginit....

Întorc o filă albă de poveste,
ce-mpurpurează a norilor moale mătase,
când pașii sonori și temători mi-i port în noapte
către un tainic dor, sălbatic și sfâșietor.

O liniște profundă într-un amor-beție,
cu briza dragostei profunde ne îmbie,
ne împletim în dulci îmbrățișări nevinovate,
purtați de valuri calde pe ritmuri mlădioase.

Sărută-mi sufletul pustiit de dor,
parcă-i zidit în profunzimi de mări,
îmi e străin, stingher și călător,
trăim un vis frumos... tu fă-l nemuritor!

Când clipa-i blândă și neprihănită
și se-mpletește-n valuri, valuri,
trasând o pâclă deasă și smolită,
într-o eternă noapte zbuciumată,

Mă pierd mereu în neprihănite gânduri
cu otrăvite și îndrăznețe doruri,
și simt o dragoste nebună din adâncuri
când mă scufunzi în tainice plăceri...