Poezii de Petrache Mariana

Tu știi....

Știi iubitule ce gânduri mă frământă?
acum când iară vine toamnă în luncă,
mireasma florilor, de bruma este frântă,
iar plopii goi, din zăvoi - au fața tristă...

Mă doare vântul care suflă cu năvală,
se plimbă hai-hui peste orice cărare,

veni-va-n poarta mea fără îndoială,
îmi va aduce-n suflet culori de toamnă.

Știi iubitule că toamna e bogată,
umple cămările din suflet cu dulceață,
doar e anotimpul plin de melancolii,
acum e timpul nostru de întâlniri.

Aud șoptind în noapte a ta chemare,
am să vin și o să calc peste hotare;
peste vremea noastră s-așterne tăcere
ne vom iubi, s-o umplem cu mângâiere...


Paradis...

Azi de-aș muri să nu plângi după mine:
străbate-voi pădurile virgine,
și zări albastre, și coline.
să te găsesc, sa fiu cu tine.

Și ochii-i voi lega cu-o dantelă fină
să nu simt teamă și să fiu imună
voi azvârli veșmântul de furtună
să am în suflet veșnic vreme bună...

Voi stânge-n pumni lacrima lumii
voi pleca cu ea peste valuri și lagune
voi îngâna cântări de psalmi
voi rătăci prin zări bătrâne.

Mi-aș coase aripi să zbor spre astre
aș trece fără teamă din viata către moarte
să caut drumul spre galaxii albastre
spre paradisul ce iarăși ne desparte .

Azi de-aș muri să nu plângi după mine:
de-ar fi să trec din rai în iad
voi fi din nou cu tine
de aș fi legată în lanț pe Amistad...


CĂUTĂRI...

Toate drumurile spre Nord s-au deschis
cărările sfârșesc într-un labirint;
zarea adormită urzește un vis,
când franjuri de lună curg peste pământ.

Mă pierd în gândul tău pe înserate
clipe dulci se duc și vin-napoi deșarte
îmi trimiți răvașe pecetluite,
gânduri flămânde îmi croiesc ispite...

Hai...să facem o punte în trecut
să ne putem întâlni măcar în gând,
în noapte să-ți pun pe frunte un sărut,
în suflet cu fiori rebeli să-ți pătrund.

Nestemate aprinse să-mi dai în dar
o diademă să-mpletesc din ele
să o dau tribut la piatra de hotar,
să pot deschide porțile spre stele...!


Ochii tăi...

Ochii tăi, săgeți de foc
mă încălzesc și mă sufoc...

Ochii tăi, lacrimă -albastră,
îmi stau zarea la fereastră.

Ochii tăi, tăciune stins,
spre ispite m-a împins...

Ochii tăi, câmp înverzit,
m-au vrăjit și m-au iubit....

Ochii tăi, picuri de ploaie,
curg pe mine în șiroaie...

Ochii tăi, o floare rară,
stau pe pieptul meu podoabă .

Ochi tăi, furtuni aprinse
de privirea mea învinse...

Ochi tăi, rafală-n vânt,
harta mea peste pământ...

Ochii tăi, o călăuză
pentru mine sunt o muză...

Ochii tăi plini de fiori,
mă aruncă în vâltori....

Ochii tăi, destinul meu,
Tu ești adoratul Zeu...

Ochii tăi , noapte și zi,
fără ei ....eu aș orbi.....!


VISUL...(dans în ploaie)

Amândoi dansează în ploaie,
O ploaie tihnită - de toamnă;
El brațul îl trece peste mijloc,
O înconjoară ca un șal de fum
Plutesc în dans - două umbre;
Acorduri se aud în depărtare,
Răzbat din salonul - de gheață
Sunt vibrații trimise de pian...
Cei doi se unduiesc - ca un val
Parcă nimic nu mai contează
E lumea lor fără spectatori
Sunt clipe efemere
Ce pier sub picurii de ploaie...
Ziua se stinge în noapte,
În zarea îndepărtată,
Vântul cuprinde întinsul.
O aprigă furtună a scăpărat în zare
Cerul bătrân - plânge cu furie
Dintr-un arc de nor
Năvălesc săgeți de foc...!
Cei doi păreau pierduți în timp,
Veniți dintr-o lume nepământeană
Erau surzi și orbi, la furia naturii,
Dansul lor magic îi acapara
Pășeau cu nădejde - ritmat
Ca o pasăre pribeagă în zare...
Ca un vis născut sub aripi...
În șoaptă răsună melodia
Ploaia bruia acordurile,
Parcă sonorul s-a dat mai încet...
Ploaia deasă și neguroasă,
Curgea clipocind bălțile...
Dansul continua rebel și nebun...
Parcă e primul dans,
Parcă ar fi ultimul vals,
Dansat pe altar de jar
Într-o poveste tristă
Cu stropi din tăcere
Cu luceferi din umbră
Care își plâng durerea
Cu lacrimi de gheață
Printre îngeri și stele,
Ca doi fluturi fără aripi,
Ca două frunze uscate...!
Când cerul se stinge
Liniște cuprinde înserarea;
S-au risipit speranțe,
Într-o lume cu vise irosite...
Cei doi se pierd la colț,
Sunt două umbre în noapte...!


FANTEZIE

Îți aud șoapta în amurgul sângeriu
răsună un ecou din pustiu;
ești departe de mine,
fizic nu sunt lângă tine ...
vedem același cer, sub alte stele
ne-au împărțit cărările...

Te păstrez: în gând,în fantezii, și în emoții...
închide ochii în mijlocul nopții,
voi fi femeia din visul tău
îmbrăcată cu o mantie purpurie.
voi aprinde lumânări aromate,
voi presăra petale parfumate...

Dorințe fierbinți, în noi să ardă
catapetasme cu dor să cadă.
vei asculta cum bate inima...în mine,
te vei regăsi în mine....pe tine!
îți voi fi efemer și veșnicie,
dragoste...dar și mânie.

Pe pieptul tău voi fi podoabă.
perle de rouă îți voi pune salbă
voi fi magia din noaptea de sânziene,
printre slove eminesciene
ne-om potoli dorința
ne vom ascunde suferința...

va fi o noapte de vis
vom gusta dulcele„ Paradis”!


Nu încerca să mă citești....

Nu încerca să mă citești străine,
nu vreau să îmi ridici un „Taj Mahal”
nu sunt o eroină condusă de doctrine,
și nici nu vreau să urc pe piedestal.

Nu încerca să mă citești ca pe o carte,
eu sunt o filă albă și nescrisă,
de vrei să mă înțelegi, o să te doară,
sunt o petala scuturată - din narcisă.

Nu încerca să mă citești vreodată,
în lacrimi chipul alb îți vei scălda,
mi-e inima de al durerii plug brăzdată,
durerilor din suflet le plătesc ofrandă.

Nu încerca să mă citești ca pe-un eseu,
eu sunt oglinda ce reflectă un poem,
mă curg prin rânduri cu un lung puseu,
în suflet am tristețe și nostalgii și gem...

Nu încerca să mă citești ca pe-o scrisoare
găsită într-o sticlă pe un fund de mare,
eu am o fire mult prea schimbătoare
nu intru niciodată în vechile tipare...

Nu încerca să mă citești ca pe-o poveste,
eu sunt enigma unei triste pământene,
mi-am pus veșminte de azur, celeste,
și este prea târziu să mă citești, străine...


Blitz...

Ți-aș spune că îmi este dor de tine
și că fără tine timpul mi-e amar
când rătăcești în depărtări străine
nu știu, pe unde ești doritule drumar...!

De te-alung, eu iar te chem
deși mereu sufletul mi-l rănești
mă ocărăști cu vorbe grele... te blestem,
te trec prin iad, pe cruce să mă răstignești.

Ne tulbură acest tumult trăit de noi
când pătimaș tu sânii mi-i zdrobești
ne trec fiorii dragostei pe-amândoi
eu mă roșesc când tainic mă privești.

Și iară, otrăviți de-o ură nefirească
plini de mânie punem între noi hotar
uităm dragostea noastră pământească
ieșiți din minți ne războim ca-n avatar.

Mă gândesc la visele nostre ucise
eu țesând pânza de doruri nesfârșite
te aștept precum Penelopa pe Ulise
sub Blitz inimile noastre sunt zărite...!


Vino pentru o clipă

Lumânările din sfeșnic s-au stins,
am sufletul întunecat și nins,
fii soarele meu pentru o clipită,
vino și fă-mi din noapte, zi fericită...!

Luptă cu vântul turbat pentru-o clipită,
fă-mi o zi albastră, senină, nesfârșită,
înapoiază-mi sărutul cu gust de nectar
ce l-ai furat de pe buze ca un ștrengar…

Vino să curgi ca o ploaie în șiroaie,
să stingi în adâncuri vioaia văpaie,
să ne unim în râuri învolburate,
să umplem tăcerea între maluri înalte...

Fii pentru o noapte Orfeu și cântă-mi din liră,
să-mi cânți de dragoste, să-mi cânți pe rimă,
să fiu o naiadă, să fiu Euridice, să fiu fericită,
să-mi simți privirea caldă de ispită...

Vino, pustiul din mine să-l locuiești,
să trăim pe pământ o viață ca-n povești;
femeia capricioasă din mine să o înțelegi,
de dragostea mea să înnebunești...!