Poezii de Petre Ion Florin Vasilescu

 NOROCUL

I-aud mereu vorbind pe alții de noroc
Și mă retrag deoparte, că nu pot să-nțeleg...
Acest cuvânt e-o taină pe care n-o dezleg
Oricât mi-aș ține firea și mintea ca pe foc!

Refac din amintire vechi întâmplări, aleg
Pe cele mai de seamă, dar nu găsesc deloc
Câștig sau împlinire sosite la soroc,
Nici șansă, zile faste ori un succes întreg!


De e precum se spune, că-i totul hărăzit
De la zidirea lumii, eu nu mai am ce face,
Când s-a-mpărțit norocul, se vede c-am lipsit!


Azi, împăcat cu soarta, îi rog pe cei băftoși
Un fleac, o bagatelă: doar să mă lase-n pace!
Din parte-mi, pot să-și ducă norocul, sănătoși...


septembrie 1974


                     MINCIUNA
                                       ,, Et fais-moi des serments
                                        que tu rompras demain'' 1.
                                                                     Paul Verlaine


Visând, ascult ecoul cuvintelor șoptite
De tine, când în taină jurai că mă iubești
Și mă crucesc: cum oare puteam crede-n povești,
În jurăminte strâmbe, de buze dulci rostite?


Frumoase deopotrivă, cu glasuri îngerești,
Femeia și minciuna, de-a pururi înfrățite –
De soartă dac-au fost pe tine asmuțite
Te-nlănțuie în mreje, n-ai cum să te ferești!


M-ai prins ca pe Ulise cândva, cu cântul tău
Și-am zis: e rău cu răul, dar mai rău fără rău¨–
Cedând ca unei Circe, convins că ai să minți!


Dar azi, când ești departe și dorul m-a cuprins
În inimă dorința de vorbe s-a aprins
Și-accept noi gogorițe, vrăjeli sau suferinți...


                             1. ,,Și fă-mi jurăminte ce le vei rupe mâine" (fr)


octombrie 1974


                     LUMEA


A lumii vânzoleală pătrunde prin perdele –
Mereu i-aud ispita, dar gândul mi-e departe,
Nu vreau să iau în seamă chemările deșarte
Și singur stau veghindu-mi tot dorurile mele.


Curajul și speranța demult îmi sunt ca moarte,
Nu mai găsesc puterea să lupt în clipe grele
M-ascund adânc în mine de dușmănii și rele,
Mă simt pustiu și-o lume de lume mă desparte...


De ce e lumea asta atât de strâmb clădită?
De ce nu-i nicăierea o cale-adăpostită
De violență, furturi, minciună și prostie?


Dac-aș găsi vreodată poteca mult visată
Cu flori de-nțelepciune și pace presărată –
O, lume, cât de dragă mi-ai fi atuncea mie!


martie 1975