Poezii de Popa Nastasica

-1-Valurile destinului

Vântu-și plimbă adierea,
Marea-și leagănă talazul,
Luna-și scaldă scânteierea,
Sărutând zării obrazul.

Valurile spală malul,
Rătăcirea-n pași lăsată,

Înserarea-și pune voalul,
Peste marea-abandonată.

Luna în oglindă șade,
Își răsfață măreția,
Pescăruși întind năvoade,
Furând mării avuția!

Vântul își ridic-o geană,
Întețește valurile,
Si a nopții amazoană
Spulberă  talazurile.

Pescărușii te-nfioară,
Ecoul se răspândește,
Luna iarăși se scoboară,
Apele le liniștește .

Într-un Orizont apare
Pânza unui vechi catarg
Și-i face Luna cărare
Printre valuri ce se sparg.

E Corabia speranței
Printre nopți arzând de dor,
Este vasul biruintei
Peste timpul trecator.

-2-Amintiri povară

Au întunecat lumina,
Norii plumburii se-adună,
Vor să schimbe toamnei haina,
Când pe cer se împreună.

Fulgere străbat tot cerul,
Tunetele te-nfioară.
Vor să verse tot amarul
Din poveștile de-ocară.

Furioși, norii își varsă
Apă multă,cu găleata.
De la geam, povestea-i toarsă
Cu privire-nlăcrimată.

Pana scrie, fusul toarce,
Cerul se despică-n două
Firul vieții să-l descurce
Cu bratele amândouă.

Crengile stau aplecate,
Sărutând a lor podoabă,
Frunzele abandonate,
Desprinse din ram în grabă.

Plouă toamna, o poveste
De iubiri de-odinioară,
Dragoste ce nu mai este...
Doar in amintiri-povară.

-3-Patimi de vis

Din borangic ales voi țese o năframă,
Cărărilor din vis, voi face așternutul,
Ca să cobori desculț, când glasul meu te cheamă,
Sub tălpile curate îmi vei simți sărutul.

Stropită e cu lacrimi în roua dimineții ,
Cu licurici lucind  pe margini e brodată,
Îți va reda duios  din prospețimea vieții
Și-ți va reaminti de vremi de altă dată.

Vei coborâ ușor, în visele cu patimi
Și-n mângâieri Celine obrajii-mi voi simți,
Cu un sărut vei șterge din ale mele lacrimi,
În ritmuri cadențate  inimi vom resimți.

Învăluiți de vraja năframei aurii,
Ne vom iubi nebuni, în cerul de aramă,
Vom consuma tăciunii din focuri azurii,
'n-al visului mister, când zorii îl destramă.

-4-Calator prin amintiri

Sunt călător prin amintiri,
Prin vise și prin Univers,
Dau inimii insuflețiri,
Scriind ades câte un vers.

Stau printre lumini și umbre,
Cutreier țărm din viitor,
Adun poveștile lugubre,
Destinului mă fac păstor.

Nimic din ce am fost nu sunt.
Cât timp mai am, te voi visa,
Cu pasu-n amintiri, mărunt,
În gândul tău m-oi furișa.

Tu fă-mă iar să ard în vis
Și lacrima să-mi fie foc,
Să simt fiorul neatins
Al inimii, in patimi joc.

Călătoresc prin Univers,
Macar în vis să te-ntâlnesc.

-5-Calea promisă

În adieri de vânt, cad frunze ruginii
Și-n dansul lor destine ce nu iartă
Desprinderea de ram, culorile-arămii,
Când anotimpul schimbă a lor soartă.

Cad lacrimi plumburii peste covor uscat,
Cu strigăte de-ocară ce te cheamă.
Sunt lacrimile mele, de când ai plecat,
Pierdute vise in frunzele de-alamă.

Chem iarna să vină cu florile-i dalbe,
S-astupe cărări din covor cafeniu,
Să-mi ia de pe suflet ale dorului salbe,
Să-mi ducă tristețea din piept ruginiu,

În zborul de frunze, cu chipul de fluturi,
Poarta din vise să-mi lase deschisă,
Să-i pot admira pe crenguțe cu muguri,
Mă rog să le urmez pe calea promisă.