Poezii de Rodica Elena Lupu

DE CE?

Iubire, tu…

De ce eşti nemiloasă?

De ce mă-ntorci

la primii tăi fiori?

Şi mă priveşti

şi mă măsori

ca o fereastră nouă

de la casă…

Iubire, tu…

Pedeapsă luminoasă…

 

ARBITRAJ

 

Eu visez…

Eu am curaj…

De mult nu mai fac bilanţuri…

Chem iubirea-n arbitraj

să mă apere de lanţuri.

Vrei să mi le pui pe mâini?

Moarte, poţi să mai amâni!

Să nu-mi fie mult prea grele

Când te-mbrăţişez cu ele...

 

CLIPE ÎN DOI

 

Fără trup...

Numai suflet...

Eşti tu?

Sunt eu?

Nu mă striga...

Nu-ţi pot răspunde...

Înceacă tu când te strig...

 

PHILEMON ŞI BAUCIS

 

Doi arbori...

Rădăcini genealogice...

Dorm în picioare...

Cântă...

Sfârşitul lumii...

 

DINCOLO DE TIMP

Cu toţii vrem doar zile fără nume,

Şi zori plăpânzi, tăcuţi.

Amiezile cu somn neliniştit...

Târzii, şi serile îngândurate.

Şi-atâtea cavalcade de-anotimpuri...

 

VOI TRĂI...

 

O voi lua de la capăt

Aşa îmi spuneam. Ştii.

De mâine…viitorul...

Voi face sport, voi trăi, voi iubi. Voi?

Acum e doar o perioadă de tranziţie…

Ştii. Repetiţia. Preludiul.

Totuşi, unii oameni mor firavi. Nu noi!

Libertatea supremă e o temniţă.

Trecutul o oglindă care stă cu spatele.

O locomotivă. Oamenii fug

să o ia de la capăt.

Uneori ameţesc,

am o stare confuză de slăbiciune -

Am să fac sport.

Voi fi puternic.

Zilele trecute am rămas ştirb

Mă simt bătrân. Urât.

O alveolă goală

Ecouri. Un inorog rătăcit

Iluzia dragostei

 

Desigur, şansa mediocrităţii:

Voi iubi, voi citi, sigur că da,

Voi fi cult şi slab, copleşit

de bolile singurătăţii.

Dar ce voiam să spun?

A da!

Voi trăi... totuşi.

 

PUŢIN MAI MULT

 

Cad fluturi negri din văzduh,

Iarna mă-mbracă-n zaţ de stele,

Cascade de lumini erup

Şi cad şi eu la fel ca ele.

 

Şi simt în mine c-am să mor

Acoperit de reci banchize

Iar peste soare un covor

De gheaţă verde se va-nchide.

 

În trup presimt o iarbă nouă

Ce-şi cere dreptul la lumină

Şi ştiu că îi voi fi şi rouă

Şi îi voi fi şi rădăcină.

 

Iar ochii mei ca două fante

Ce-nchid o lume ce-a trecut

Se vor preface-n diamante

Şi voi trăi... cum tu ai vrut.

 

VIAŢA

Femeie ondulată asemenea apelor

Te văd şi mi-e sete de tine

Ca o cascadă curgându-mi între palme,

Ca un izvor.

Femeie ondulată asemenea curenţilor electrici

Formele tale se cabrează ciudat

Electrizate de verde, de roşu, albastru, de mov,

Ca un fulger

Cu o descărcare dragostea ne înlănţuie.

Femeie ondulată ca sunetul

Toată muzica luminilor cântă prin tine

Până şi harfe-n adâncul tău

Chitara trupului ce vibrând

Mă vrăjeşte.

Femeia ondulată ca lumina

Eşti o oglindă, eşti un cristal

În care chipul Domnului s-a reflectat odată, demult,

Pe vremea când mărul nu creştea pe aici

Şi trupul tău de miere şi păcat

Nu, nu era ca un şarpe ondulat.

 

FEMEIA DE STICLĂ

 

Acum ştiu femeie de sticlă

Te-am învins.

Mă atrăgea vinul coapselor tale,

Focul de sânge al cărnii,

Tainele frumuseţii

ascunse sub piele,

Vibraţia blând rotundă

a aerului din formele tale,

Mierea din păr.

Acum ştiu femeie de sticlă

E de ajuns

să pui toate acestea la loc,

E suficientă jertfa

acestor daruri către Dumnezeu

care te-a creat din foc,

vin şi lapte

Aer şi miere

Şi-atunci rămîi goală,

goală de tot

În smalţul sticlos al formelor tale,

Femeie de sticlă

în care dansează acum

Jumătatea geamănă

a sufletului meu.

Abia azi

mă-ndrăgostesc cu adevărat!

Abia acum ştiu femeie de sticlă

Cine eşti, cine sunt,cine am fost

La început de Lume

În sfera Paradisului…

 

ZĂPADĂ

 

Degetele tale

mi-au oprit privirea.

 

Degetele tale

sufletul mi-au nins.

 

Degetele tale

mângâiere oarbă.

 

Degetele tale

cântecul mi-au prins.

Călăuze calme,

Fragede poteci,

Degetele tale

Peste mine

Reci.