Poezii de Sarah DeJar

Arsură

Bea-mă de poţi!

amare-mi sunt durerile toamnei,

în amfora trupului.

Umbrele se strecoară şi-acum

păşind sfios, părăsindu-mă.

Ascultă cum trec păsări sihastre,

vestind a sfârşit, deasupra mea.

Lacrimi mi-au pus zeii în sânge,

tulburi sunt curgerile.

Amăgitoare-s toate,

lichide gândurile.

Bea de poţi, neputinţa,

să nu vină iarna peste suflet,

limpezeşte-mă în tine.

Vis

Nu plătesc tribut la hotarul acesta,

misterul e infinitul absolut al retinei

când te aştept să-mi pendulezi

în orbita ochiului, gândurile.

Lacrimile se duc neştiute,

pe ascuns să te-ntâmpine,

la porţile încuiate ale sufletului.

Însingurare

Voi locui în turnul zidit de tine

să mă apere, departe de lume.

Dincolo de ziduri,

cărările vor repeta aceleaşi cuvinte nerostite,

pănă când întunecimea cerului va lumina,

în miezul nopţii,

în mijlocul sufletului.

O, iubite, suspin,

întâia oară, mi-am auzit plânsul,

când trecea din oasele mele, prin ziduri,

deschizând calea spre destin.

Trupul meu,

ghemuit lângă pietre,

mângâiat de vânt,

 aştepta marea de cenuşă,

să mă scoată din exil.

Dimineaţă năvalnică

Soarele surâde în geană de cleştar

picurând nemurirea în ochiul umed,

fără motiv, înfiorându-mă.

Văzduhul compune simfonii,

în stelele destinului.

Nălucirea dulce amară

a zâmbetului tău,

e altă busolă a inimii.

Trezite zorile,

mă risipesc în depărtate gânduri,

când timpul destramă cuvintele,

din dor de Tine.

Lipsiţi de chip

nu-mi place cum a ieşit
viaţa zic,
era exact invers privirea.
Gândurile erau directe
ăn linie dreaptă spre început.
Într-un final s-a făcut lumină,
seara cânta de singurătate,
privindu-ne tăcută în faţă.

Vara-napoi

Miroase a vară şi a spic de grâu,
în clipa asta, scoasă din memorie.
Cuvintele mă rătăcesc la prima oră,
pe un drum neştiut, nefiresc,
ca-ntr-o oglindă într-un vis îndepărtat.
Prin aerul rărit,
Creştea iarba pe deal.
Ce tânără eram,
Acum umbra mea, martoră,
Versul singur, pui de cuc,
Pluteşte în dorul clătinat de vânt.

Pe urmă vine ploaia,
Pe urmă vine vara,
Te chem prin grâu,
Prin iarbă,
prin ochii mei vii...

Ape vii

Linişte prieteni,
Doarme vinul somn împărătesc
Fără vreme de privit în suflet.
Mă rog la stele roşii,
Ce vor coborî în palide câmpuri.
Linişte prieteni
Doarme vinul în aguridă.

Vis

A fost alt zbor,
altă pasăre gusta beţia zborului
când te-ai înălţat în geamătul ei, prelung,
unde se termină stelele.
Apele se-ntindeau, risipindu-se peste lume,
prea larg, în marea de lacrimi, în nălucirile clipei.
Foşnetul aripei, tresărea în dimineaţa de basm,
în faţa neprevăzutului,
când timpul încuviinţa totul.

Iubind

Mă mut în altă viaţă
cu tot cu tine.
Va-ncepe mereu acelaşi cântec,
adormindu-mă în mângâierea ce
spulberă timpul.

Mareele nopţii

În noaptea asta ţi-s ochii stele făclii,
luminând drumuri răvăşite-n parfum,
tremurând să nu mă pierd în întinderi pustii.
În noaptea asta să vii,
să-mi undui părul de mure,
în mările nordului,
când luneci spre oglinzile sufletului.