Poezii de Sarah DeJar

Ritm

Până unde,Tu lunecând,
ce-ai să mai vezi?
Încă o dată cerul a tresărit
peste cuvintele de altădată.
Cineva,
a visat că va bate o inimă,
în trupul lepădat pe pământ

şi s-a bucurat, în sfârşit...
Un dor rămas,
un dor de început
din neamul tău
te risipeşte în rostul naşterilor.
Tu luneci, luneci spre seară...

Vis

A fost alt zbor,
altă pasăre gusta beţia zborului
când te-ai înălţat în geamătul ei, prelung,
unde se termină stelele.
Apele se-ntindeau, risipindu-se peste lume,
prea larg, în marea de lacrimi, în nălucirile clipei.
Foşnetul aripii, tresărea în dimineaţa de basm,
în faţa neprevăzutului,
când timpul încuviinţa totul.

Vuietul inimii

noaptea mă ţine trează,
să nu-mi adoarmă visul,
visând alte cuvinte.
Zorile n-ar şti să mai plângă cu litere,
scrisorile lungi ale inimii.

Bea-mă de poţi!

amare-mi sunt durerile toamnei,
în amfora trupului.
Umbrele se strecoară şi-acum
păşind sfios, părăsindu-mă.
Ascultă cum trec păsări sihastre,
vestind a sfârşit, deasupra mea.
Lacrimi mi-au pus zeii în sânge,
tulburi sunt curgerile.
Amăgitoare-s toate,
lichide gândurile.
Bea de poţi, neputinţa,
să nu vină iarna peste suflet,
limpezeşte-mă în tine.

Zări de lumină

De s-ar deschide-o fereastră spre lumea ta,
să-auzi cum fierb adâncurile de aşteptare,
câtă nebunie într-o minte
să vrea să se ridice
ceaţa învăluie păsările până la bust,
doar una nu mai atinge uscatul,
poate-o străbate pământul
în lung şi-n lat, să te afle.
Dorul de apă învolburată
în ochii mei, lacrimă.

Suspendare

Permanenţa trecerii ,
se destramă în liniştea ce ne desparte.
Există o taină,
undeva sub stele în veci căzătoare,
ce ne apără de timp.
De prea multă dragoste,
ochii ne-au zburat.
Doar vorbele, neînţelese,
trec peste zare, cântând...

Te-nvaţă să zbori

Dacă poţi zbura cu tot ce-i al tău,
să-nvingi valul ce te-mpinge la maluri,
să treci prin absolutul visurilor,
să te-nalţi astfel biruitor
îţi va răsări în faţa ochilor aripile albe,
desfăşurându-se în vânt.
Te vei avânta cu arborii, cu pietrele, cu sângele tău,
ca o frunză-n vânt, peste talazuri.
Ca-ntr-o oglindă, imensa mare,
se va zbate în inima ta
ca o necunoscută.

Fiinţa mea mirată de-atâtea valuri
se-ntoarce în cercuri,
în acelaşi punct,
fără glas.