Poezii de Silvia Petre-Grigore

Singură în veşnicie

Doar singură mă mai pot întoarce

În poiana cu flori de câmp.

În mijlocul ei,

Tronul meu de piatră şi multe păsări albe.

Ciripitul lor

Îmi dau nemilos în vileag fiecare greşeală.

Aducerea aminte e pedeapsa dată de zeul auriu.

Am timp destul să cuget la ce-ar fi putut să fie…

Poiana cu flori de câmp,

Veşnicia mea întru singurătate.

 

De-aş fi ştiut că exişti…

De-aş fi ştiut că exişti

Aş fi avut răbdare cu vara, cu teii înfloriţi…

Aş fi închis neliniştea în ochiuri de ape adânci,

Aş fi vieţuit doar în grădini.

De-aş fi ştiut că exişti

Aş fi înfruntat marea refuzându-i corăbierii,

Aş fi stat pitită după colţul lunii,

Aş fi iscat gâlceavă printre stele.

De-aş fi ştiut că exişti

Aş fi străpuns zările cu strigăte de dor

Aş fi dăltuit marmura cu unghiile şi cu dinţii,

Apoi, aş fi împlinit-o în fântâni.

Azi te-am aflat, deşi am sânul plin de greşeli fără de tine…

Mângiată de iertarea ta

Pot sulfa viaţă în nările adormiţilor cai sălbatici

Pot să sperii moartea şi s-o înşel cu tine

Pot să dau soartei numele tău.

 

Încă visez…

Încă visez…

Mă atinge viaţa din când în când

Cu crenguţe de vâsc, somnoroase…

Tu ai uitat demult

Că exişti în viaţa mea ca o scoică deschisă.

Tu ai uitat că eu ţi-am dat viaţă în aplauzele tuturor

Sălbăticia mea atunci a încolţit-

Prea ştiau toţi!

Clipele acelea vor fi mereu desculţe

Văzduhul s-a îmbrăcat cu ochii tăi albaştri…

 

În fiecare dimineaţă

Dresorul mă dă jos din pat cu zâmbetul tău.

 

Nu mă mai chema!

Privighetorile îmi cântă destinul

Prin copacii goi ca sufletul meu

Jocul de-a noaptea cu felinare asaltate de dor

Ne-a rătăcit hain pe fiecare,

Printre ierburi, mereu altele, mereu târzii.

Nu mă mai chema!

Eu îţi sunt durerea tăcerii

Cu fiecare frunză care cade prelung

Precum sufletul în agonie…

Nu mă mai chema!

Fiecare cocor îmi poartă

Fâşii de privire printre nori

Prin zările pustii fără de noi.

 

Un suflet şi atât

Printre degetele mele

Trece noaptea pierdută…

Devin aproape umbră,

Numai ochii mi-i văd pe cer

Şi mi se pare că lutul se zbate

Să mă alcătuiască din nou.

Mă vreau la fel!

Strig fără noimă şi către cine?

Sunt o biată făptură destrămată,

Cu toată averea sub tâmple

Şi cu sărăcia aşezată

La picioarele desculţe.

Nu-mi mai doresc decât un mormânt

În care să m-aşez frumoasă şi tânâră,

Căci altfel cine ar mai plânge

Pentru o femeie săvârşită

De ofilirea crizantemelor,

De cenuşa dantelei,

De cearcănul ametistului?

Un suflet şi atât…

Doar vederea şi auzul

Înavuţesc împărăţia cu îngeri.

 

Mă chinuie uitarea

Mă chinuie uitarea…

Chipul tău, departe, îngăduie fantasmei râsul

Iar zestrea de amintiri trece-n slova

De care râd cei săraci întru simţire.

Sărutul tău a trecut demult în lumină,

Sporind strălucirea ochilor

De care mă mir în oglinzi.

Un munte pribeag mă aşteaptă pe poteci

Înflorind margarete perechi.

Din lacrimi te adun şi întreb de tine ploaia,

Însă uitarea-i stăpână pe lacrimi, pe ploaie.

Mă aşez lângă pietre tărie cerşind

Şi nu mai ştiu de mai este vreme

Povara să-mi port peste umerii goi

Şi pe cine să iert.

 

Scrisoare copilăriei

Vreau să ştiu ce mai face cireşul din curte

Şi unde sunt orele pe care le seceram crescând –

Mi-e dor de căţeluşa aceea speriată

Şi de mama…

Cuibul de barză e tot acolo?

Mirosul laptelui crud mă adoarme şi acum

Şi-am auzit că vântul la fereastră

Mă caută să-mi mai spună poveşti.

Ai grijă de mormintele morţilor noştri!

Opreşte-mi câte o felie

Din cozonacul de Paşte şi de Crăciun…

Şi te rog din suflet

Să nu mă întrebi ce mai fac.

 

Scrie-mi totuşi.

 

Papirus

Prin moarte viaţa-mi va fi destin,

Căci viciul îmi este călăul…

Deşi am îngropat zarul,

Hazardul mă cutreieră –

Voi rezista norocului?

Adversarul prilej de înălţare îmi este,

Pentru că sunt mai mult

Decât ştiu eu despre mine…

Voi cere cerului adăpost.

Sunt mândria de-o clipă a îngerului meu

Şi dovada eternă a lui Dumnezeu.

   

Iubesc

Incapabilă să nu mă nasc,

Mă îndur de viaţă  în fiecare zi.

Iubesc ploile doar împreună cu cărţile,

Zidurile doar împreună cu iedera,

Castelele doar împreună  cu fantomele,

Trenurile doar împreună cu îndrăgostiţii,

Cireşii înfloriţi doar împreună cu şevaletele,

Cafeaua doar împreună cu speranţa,

Duminicile doar împreună cu slujbele din biserici,

Ochii doar împreună cu frumuseţea pământului

Şi moartea doar împreună cu învierea.

 

Şi vara trece…

Privirea mea prin iarba înaltă trece

şi peste cerul stătut.

Vara îmi aleargă prin sânge,

oboseşte şi trece…

 

Mă tăvăleşte căldura

prin mătasea mâinii tale

iar vara mă trăieşte în suspin,

îmi sprijină leşinul şi trece…

 

Mâinile mele a disperare se agaţă

de grumazul calului alb al deşertului

Tropotul îmi frânge inima

apoi calcă pe rană şi trece…

 

Vara trece pe străzile vechi

cu mine ofrandă la picioare,

Mă adună din deznădejde şi rugă,

mă spală în spuma mării şi trece…

 

Sufletul meu trece vara în amintire,

Vara cu tine, vara cu trifoi…

Trecerea e lamă de cuţit

pe extazul sufletului meu

ars de privirea ta în flăcări…

 

Şi vara trece…

 

Doar îngerul

Am rămas goală printre crizanteme…

Ar trebui să-mi fie frig.

E toamnă, e noapte, e târziu.

O alee de piatră îmi răceşte paşii greoi

iar vântul perfid îmi înţeapă sânii.

Cuţitul înfipt în tâmpla dreaptă

e la fel de ascuţit ca râsul tău la plecare…

În gara mea trenul nu mai opreşte de atunci.

Doar îngerul se arată din când în când

şi înjură întunericul de lumină.

 

Din alcov

Acum locuiesc într-o salcie pletoasă

şi dimineţile sunt altfel.

Cafeaua e mai aromată iar ploile sunt calde

şi vin spre seară, la ora îmbăierii.

Din când în când,

bărbaţi care-mi amintesc de tine

se caţără până la alcov.

Îi tratez cu muzică bună şi dansuri lascive

iar la sfârşit, cu şerbet descântat.

La plecare, fiecare uită câte ceva -

unul glasul, unul bătăile inimii, unul visările…

Se întorc mereu,

de fiecare dată cu privirile din ce în ce mai fierbinţi

iar salcia intră în extaz, martoră la desfrâu.

Viaţa mea a rămas în iarbă…

Sufletul îmi este veşnicia unei sălcii…

 

Tu vei rămâne aici până când…

Zilele şi nopţile îmi sunt înscrise în tulburarea ochilor

şi în desăvârşita tăcere

a urnei cu cenuşa minunii care am fost lângă tine.

Primesc mereu daruri pe care nu le mai aştept.

Dimineaţa mai primesc în  dar o zi,

seara mai primesc în dar o noapte,

însă tot fiica amintirii rămân.

Povestea mea e scrisă într-un ecou

ce răspunde inimii tale…

Te rugasem  să nu mă mai strigi,

mi-e greu să tresar la fiecare chemare, mi-e frig!

Lasă-mă pe drumul meu cu urmele paşilor desculţi

ai îngerilor ce ne-au părăsit.

Voi pleca să-i caut şi să le port de grijă.

Sunt datoare zării cenuşii

ce ne-a ocrotit neştiutoarea fericire.

Tu vei rămâne aici până când…

 

Amintire

A venit fără să ştiu

şi mi-a lăsat un sărut pe o ramură înflorită.

Eu îl aşteptam în fiecare seară

cu vara în suflet şi cu stele în păr.

În acordurile pianului

mă dezbrăcam cu grijă de zodie

şi mă preumblam prin salon

ca din nebăgare de seamă…

Lăsam geamul deschis

spre deliciul fluturelui nopţii.

Îl mângâiam în vis cu nemurire

iar în cer, cu mare zarvă,

îngerii pregăteau pentru noi măsuţa de ceai.

 

Trăiesc pe furiş

La marginea lumii

cineva îmi scrie amintirile pe zarea ceţoasă

în timp ce eu, în vacarmul cetăţii,

trăiesc pe furiş şi-mi leg rănile cu uitare.

Tu te întrupezi în fiecare zi

în bijutierul de la colţul străzii

ştiind că eu iubesc cerceii

şi sărutările de după urechi.

La marginea lumii, cineva trage sforile nemuririi,

îi pune cercei şi-i spune poveşti

cu bijutieri şi femei care trăiesc pe furiş

 

În vacarmul cetăţii,

Nemurirea se cumpără cu zâmbete.

 

Peisaj înstelat

Aducerile aminte

se încâlcesc printre stelele fierbinţi

desfătând cerul nopţii…

Tu erai auriu şi gol

iar puterea îţi curgea prin vene

ca o lavă de foc.

Eu îţi adusesem o carafă cu vin

să-ţi stingi focul

iar tu m-ai oprit lângă inima ta să-ţi fiu jumătate şi taină.

Steaua ce ne-a găzduit extazul

a fost înscăunată regina nemuririi

iar cerul o iubeşte în fiecare noapte

pană ce leşină în braţele dimineţii

ca să se răcorească.

 

Nicăieri

După ce am aruncat cu pietre în sus

cerul s-a surpat la picioarele mele.

Într-o dimineaţă despletită.

m-am trezit deasupra unui cântec

pe care, de obicei, îl auzeam dinspre înălţimi.

Tu nu căzusei din surparea cerului

sau poate că eu nu te mai puteam vedea

şi-am tresărit de teamă că te-aş putea strivi

sub şovăiala paşilor mei.

Călcam pe cer cu patimă dulce

apoi, m-am dezbrăcat de cuvinte şi-am plâns.

Înaltul era sângeriu

şi nu ştiam la care margine a zării să te aflu…

Ştiam doar că cineva ar fi trebuit să mă întâmpine,

să mă topească din priviri

şi să-mi întindă pielea trandafirie

în loc de unt pe pâine,

să fiu hrană universului şi-apoi să renasc

în memoria luminii…

Şi lumina s-a arătat, însă tu nu erai nicăieri!

 

Tu

Fără tine n-aş putea iubi cerul.

Îngerii nici nu m-ar recunoaşte…

Eşti linia vieţii din palma mea rănită

pe care o întind spre vindecare

fiecărui anotimp, de fiecare dată cu umilinţă.

Eşti singura vină a sufletului

zvârcolit printre nori

î n căutarea perechii eterne.

Mă rog de fiecare adiere

să-ţi dea de veste că floarea cea albă

am prins-o în părul unui înger cuminte.

 

În lanul de trifoi cu patru foi

Mă culcasem în lanul de trifoi cu patru foi.

Nu mai ţin minte ce zi era, dar era cu tine…

Te aşteptam pe ramurile copacilor înverziţi

să vii din închipuiri cereşti

şi să-mi spui că vara se risipeşte

în părul meu şi-n braţele tale.

Într-un târziu, vara s-a zvârcolit pe tâmplele noastre

şi s-a prelins în lanul de trifoi cu patru foi

cu norocul nostru în gânduri…

 

Căutare

Mă duc să dau o fugă

până la steaua cea stingheră

ce m-a rugat să-i spun o poveste.

Să mă îmbrac în crinolina?

Să-i spun despre noi?

În noaptea asta pot să fac orice!

Mă bântuie miracolul zborului spre stele -

într-o zi voi locui aici!

Cerul întunecat îmi aprinde ochii

să vadă brazii pământului respirând a dragoste.

Oamenii nu se mai caută între ei

dar se iubesc din vârful brazilor

până la  coltul stelei.

SILVIA  PETRE-GRIGORE

 PITESTI  /  ROMÂNIA

          Născută la 29 ianuarie 1966 în Piteşti. Domiciliată lângă Piteşti, în comuna Bradu, judeţul Argeş.

               A lucrat ani buni în presa argeşeană, ca redactor la cotidianul Curierul Zilei şi ca redactor şef adjunct la cotidianul Realitatea Argeşeană. Având studii de drept a fost tot timpul condiţionată să răspundă de rubrici ale căror puncte de documentare erau Tribunalul şi Curtea de Apel, deși dintotdeauna și-a  dorit să scrie rubrici culturale. A decis ulterior să le împace pe amândouă, alegând să lucreze în administraţia locală piteşteană şi să colaboreze cu revistele literare.

                Este căsătorită cu inginerul Ştefan Grigore, producător de mobilă.

            Scrie pentru că nu-şi poate refuza momentele de inspiraţie şi a început să publice la îndemnul colegilor săi din cenaclul literar Liviu Rebreanu.

            Debutează în 1995 în publicaţia literară argeşeană, Săgetătorul.

            Obţine premii judeţene la concursul Femeia în cultură, în anii 2001 şi 2010.

            I se înmânează în 2003, Diploma de excelenţă din partea Casei Sindicatelor şi Consiliului Local Piteşti, pentru contribuţia adusă culturii argeşene.

            Este laureată a Festivalului Internaţional Lucian Blaga, organizat în anul 2000 la Sebeş în judeţul Alba.

            Câştigă o menţiune specială la Concursul Internaţional de poezie STARPRESS  2010.

 

            Creaţii publicate în revistele de cultură:  Argeş,  Săgetătorul, Cafeneaua Literară, Singur, Caiete Silvane și Revista Internaţională  STARPRESS.

 

            Volume publicate:

 

 Imposibilul din suflet,                    editura Zodia Fecioarei, 1997

 Fâşii de suflet,                               editura Carminis, 2010

Suflet în zbor                                  editura Singur, 2012

                                        

            A fost inclusă în:

 

             -Antologia Scriitorilor Romani Contemporani din Intreaga Lume, STARPRESS , editiile bilingve,

romană -  engleză (2010)  

romană-  franceză (2011)

romană –germană (2012)