Poezii de Tatiana Furdui

Viața

Viața este ca un fagure
 plin de gol și de plin,
 de dulce și de nimic

Și atunci când niște albine obosite
 încearcă să te indestuleze
 te retragi de rușine în rușine.

Viața este ca un fagure
 prin care vântul de primăvară
iți aduce și-ți ia polenul.

Intr-un final,nici degetele
 nāclaite de dulceața mierii
 nu te încălzește,
 regăsindu -te printre hexagoanele moarte
 sau vii de speranță.

Așa este viața, un dans continuu
 intre dulce și nedulce,
 între viață și neviațā,
intre speranță și mai multă speranță,
intre mine și mine.

Iar dacă alergând după miere
 te vei trezi în fața hexagoanelor goale,
 înseamnă că te afli în ceața unui
 nou început.

E ziua copilului meu

E martie si cerul este jos
Cerbul sparge si ultimul troian,
Flori nemirosite prin neaua puțină
Atâta linişte este in ziua copilului meu.
Dumnezeu aruncă zâmbete peste lume
Cohorte de ingeri speranțe aduc
Atâta iubire curge prin vene
In ziua copilului meu.
Negura deasă incet a pierit
Deşertul in smirnă s-a preschimbat,
Mi-e sufletul plin si atât de curat
In ziua copilului meu.
Intre tine si aer, pe tine te vreau
Să-mi ierți slăbiciunea, ştiu că-ți cer mult
Nu vreau mai bine,  binele este
Ce-aduce implinirea in ziua copilului meu.
Vreau ingerii mâna  pe creştet  să-ți pună
Vreau cercuri senine să te-acopere
Vreau ape largi cu pânze prea albe
Vreau bine să fii copilul meu.
Si mai vreau dorintele mele sa fie ale tale
Nimic din ceea ce nu este omenesc
Vreau cunună de flori pe fruntea ta largă
E ziua ta, fiul meu si te iubesc.!

Ai nostri


Asa sunt ei,
 sunt mici sau mari,
 dar cu suflet
 cat muntele...Sunt copiii nostri,
 asa cum si noi eram ai cuiva,
 iar daca lumea ii schimba
 si lumea ii duce pe nebanuite
 meleaguri,
 le auzi rasuflarea,de-apururi,
 scancita
 sorbita de buzele tale arse de dorinta
 si dor.
 Este o dragoste nemasurabila,
 pe care arhiereii o tin in causul palmelor lor trandafirii.
 Este o dragoste pe care nimeni si nimic
 nu o poate sminti.
 Aburul dorintei,apropierii
 copilului tau
 este un mister pe care doar o mama
 o poate deslusi.
 Si atunci cand negura trecerii spre altceva
 se apropie,
 iti pui in buzunar atata
 multumire si impacare,
 cat sa treci Styx-ul
 fara banut...

Mi-e dor

Mi-e dor de porți ferecate şi incăperi
 doar inchise,
 Ce cuprind tumultul zbaterilor mele,
 Mi-e dor de cortine de catifea
 in fața ochilor mei resemnați.
 Mi-e dor de ceasul ce stă
împietrit pe un colț de sobă rece,
 Mi-e dor de bârlogurile urşilor
 din luna decembrie.
Şi aş vrea să imi fie dor
 de ceea ce este istovit şi incet
şi acum degeaba.
 Aş vrea explicații , dar mi-e dor
 de ploaia ce nu cade,
 de lumina ce ar vrea să răzbată
prin locuri ciudate.
 Mi-e dor de trenul ce nu vine,
 de sticla ce nu se sparge
 Mi-e dor de dorul ce arde
şi apă nu e.
 Mi-e dor de ceea ce a fost
şi nu mai este
 Mi-e dor de salcâmi şi ghiocei
 si ferigi banale...
 Si mi-e dor de tine dragostea mea
 căci eşti tenebră şi uşă ferecată
 şi ceas istovit.
 Mi-e aşa de dor de cele nespuse
 sau spuse prea tare
 in seri abisale,
 când doar flori şi lilieci işi frământau ființa,
 iar fluturii , nefluturii erau prea obositi de ceea ce
 nici intuneric, nici lumină nu era.


Înfrântă


Sunt înfrântă de  frumos,
definitiv,
iar cotloanele unei lumi ostile
nu mă înfioară,
căci  striațiile si cutele
unor locuri banale
mă  învață  cât  de frumos
este totul.

Sunt înfrântă de  bine,
definitiv,
căci am mai căutat și eu
prin scorburi perfide si-am găsit doar
pământ de îngrășat flori.

Sunt înfrântă definitiv de demnitatea
unui cuvânt, sau gest,sau țipăt
care -mi aduce aminte că  sunt vie,
că  sunt în siguranță.

Sunt înfrântă  de flori,de luceafăr,
de ploaie și soare,
de îngeri
ce presară  adevăr în viață,
de suflete pereche și nepereche....
...și de suflete....