După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Vasile Muste
- Detalii
- Scris de: Vasile Muste
- Categorie: Poezie
- Accesări: 8
DE ȚARĂ
prieteni limpeziți de moarte
și de Iza și de Mara
inima cât vă e parte
nu lăsați pe drumuri țara
puneți vieților drapele
să nu fie mâine șters
de din pulberea de stele
drumul ei în univers
țară n-am fost fără tine
singur între da și nu
îmi era atât de bine
să fiu geniu cum ești tu
azi ne stau la ușă lupii
celor pe care-i iubim
preoții dezlegă corbii
să ne-nvețe să murim
vremea noastră încă râde
într-un bob firav de rouă
cercul unei lumi se-nchide
noi începem lumea nouă
CUM NU E INTUNERIC ȘI IUBIRE
e-atâta întuneric blând încât am putea să ne bem propria moarte
și niciodată să nu mai murim sa nu ne mai întoarcem și să nu mai venim
prin colțurile țării tăiate de secera lunii hai să fim singuri morții nu-i plac
executiile în singurătate hai să trăim cum în alte vremi când eram tineri
dar mai rămânem în praful de stele în pustiul din străzi ca un om ce nu
s-a împotrivit ninsorii și celor ieșiți din credință ba una eram cu cei care
priveau tot mai adesea pe fereastra dinspre marea neîncredere fată de
noii veniți cei care nu înțelegeau ce măreață e modestia ce nu au respirat
niciodată aerul tare al nebanuitelor înălțimi ale iubirii
ȘTIU ȘI AȘTEPT
unde sunteți
dimineți asemeni rugăciunilor mele din copilărie
de ce v-ați îndepărtat de casa la care vin neîncetat
să vă caut sau nu mai trăiți ați murit odată cu tânărul care eram
înconjurat de oameni și cuvinte pe un tărâm fără ziduri ca în cerul
unde îngerii înstelează poveștile despre viața fără moarte a celor
alungați din calendare în dimineți asemeni rugăciunilor mele
de la facerea lumii mele de către părinți
O PLIMBARE PE LETHE
Lui Ioan Tăut
inima doctore prieten inima și suntem iarăși copii
am fost toată viața acum însă ne bat în porți
prieteni uitați prietenii morți cei mai drepți și mai dragi
din lumea pe care încă nu o știm pe dinafară
cu mult înainte de a trece râul Letherămâne-vom prieteni
în lumea lui Charon vâslașul
dar ce aproape-i cântecul mierlei și
tot mai
departe orașul
Domnul EM
Eminescu a fost român mai înalt decât toate bisericilor și catedralele patriei
mai adânc decât adâncul mării în care se oglindea mandra fată de crai
în piatră și ram și dincolo de ele
în cine a fost și în cine va fi
român în neam de neam
în veac de veac
MIE STRĂIN
astăzi sunt foarte aproape de moarte
şi n-am incă de gând să fac greşala aceasta nu am
dispoziţia necesară simplu şi pur de parcă doar după mine ar fi
am visat demult că numai în grădina mea de la Coruieni mă pot stinge
acum trăiesc rătăcit prin oraşe la marginea lumii
şi toţi străinii pe lângă care-am trecut o viaţă
mai mult decât mine pe mine însumi nu m-au urât
astăzi i-am stat la îndemână morţii
ea n-a avut nimic împotrivă
o vreme m-a privit cu condescendenţă
apoi şi-a continuat drumul ei înțelept în derivă
DOUĂSPREZECE
risipit în patru vânturi
fără mine mai ales
și depus în patru scânduri când
era să fiu cules
nu a fost să fii mereu
a pământului și-a mea
stelele din cerul meu cerul
tău vor lumina
întunericul mă ține
altă lume să-nlumin
fi-voi tânăr decât tine
niciodată mai puțin
PORTRET CU RAM ÎNFLORIT
dacă va fi din nou să tac șapte milioane de ani
în spatele lunii să-mi puneți un ram înflorit
câțiva meri de acasa vor trece din veacuri în veacuri
sperând să mă-ntorc fiindcă mult i-am iubit
să vin iarăși cu ramul din spatele lunii
de zâmbetul unui copil de o vârsă cu mine
mereu înflorit
ÎN NORDUL DE PE TISA
în nordul îngheţat
pe malul stâng al Tisei
plantez de-o veşnicie mine
dar ele nu seamănă cu cele adevărate pentru că sunt
făcute din alte aliaje
adeseori noaptea se văd acolo lumini ca acelea de pe comori
duşmanii care trec se fac una cu malul ba chiar malul
devine mai înalt şi protejază primavara oraşul
dar adesea pe acolo trec şi oamenii mei
paşii lor când îşi caută fraţii prin preajmă purtând
sufletul lor plin de iubire ei
dezamorsează minele şi cântă pământul
cântece vechi pe care doarbunul prieten Gheorghe Moiș le mai ştia
şi-n Tisa sunt stele câte în cer dacă nu mai multe cele bătrâne
rămânând acolo să mângâie apa şi Cimitirul Săracilor
până înspre viaţa viitoare
cum de atâta credinţă
aceea uneori doar ni se pare
CIREȘUL DE DINCOLO
lume hai sa nu murim
alte lumi sa nimerim
de joi șI de sărbătoare
drumul spre iluminare
nici pe umbră nici pe soare
numai umbre călătoare
să zburam cum o să zboare
ciorile peste cicoare
hai să traim pe partea stângă
hai să murim în dreptul țării
nu va fi nimeni să ne plăngă
fi-vom cu toții dați uitării
și moartea fi-va dintre toate
cum e a noastră coțofana
pe care-o bate de fereastră
cireșul beat la han cu Hanna
FIE FEMEILE
femeile trăiesc și mor mai rar așa se spune fără să se frângă
în multă vină fara stele fără nimic în preajmă asemeni verii
cu noapte îngustă pe muchia ei se sting încet
chiar dacă mai demult era o vreme cand plecau de tot
dar nici noi nu trăim și nici nu asfințm îndeajuns în botine
de aur și adesea desculți noi niciodată nu știm
drumul de la viață la moarte de la ce ni s-a dat și ni s-a
luat cu dreaptă măsură cu inima până la gură până la ochi
nu ne fie numai în deceniul trei fără mânie și
fără ce n-o să mai vie inima plină ochi de existență trandafirie
nu stie frunza suferinta copacului cum nestiut
e zambetul mamei in lumea care-a trecut
LA ÎNCEPUT AU FOST PĂSĂRILE
murim odată cu zborul
iubim mersul pierdut pe pământ
aproape neștiutul nostru mers în univers
și când începem să zburăm vin tăcute
ninsori să șteargă cărările noastre subțiri
spre îngerii ce de o vreme îi vedem tot mai rar
de copii ar trebui să învățăm zborul cu tinere oase
de copii ar trebui să facem cunoștință cu norii
și noi să le spunem povești despre pamântul
pe care nu l-au atins niciodată
despre lumea plecată
aceea ce vine
neașteptată
apoi să ne prindem prieteni acolo-n înalt
de pe tărâmul acesta
până pe celălalt
PE DRUM OBOSIND
nu mai mor și stau pe piatră inima-mi rămână ție
întro casă care latră o cămară cafenie
du-te piatră lume du-te
nime-n lume n-o să știe
cine singur nu va cerne luna încă înspre el
va pleca în Vima Mare peste Valea de Apoi
cerul va mai fi albastru
tras de îngeri în Ursoi
fie Coruieni-ul iarăși drum de-ntoarcere de fier
dezlipit de iarba zilei precum soarele de rouă
nu mai stau pe piatra zilei astăzi
morții-au început să ningă
și să plouă
MAREA MEA IUBITĂ
Muste Ciupe Criste șI Corui
aceștia suntem cei ce facem valuri
pe marea nord-a României Mari
daca imi luați cerul voi mai rămâne o vreme pe pământ
de fi-va să mă sting fără nimic din ce-am avut în viață drag
la marginea înserărilor mele uitat de copii și bătrâni de
iubite pierdute în închipuirea mea prin hoteluri
inexistente și n-am mai primit nicio veste nimic nu mai știu
despre toamna de-acasă
ziua de azi se îndepărtează de mine pare că
pe drum necunoscut merg de o vreme
sau eu de mine însumi mă îndepărtez
e târziu și nu știu nici acum care va fi cuvântul ce o să-mi încheie
pe nordica mare
drumul de sare
UNDE SUNT NORII
pe lacul tot mai pustiu încerc gheața în fiacre dimineața
încă e bine încă pe-aici mai rătăcește lumina firavă e
asemeni cu a spera prea târziu departe de razele
dansând pe lucioasele pietrele din izvoarele copilăriei
sper însă dar în ultimii ani am devenit foarte bătrân sunt
ceva mai bine de o vreme dau pentru păsări petreceri
cu mese intinse și multă lumină la care stelele vin
și-mi cer adesea cu ele să urc în înalt in adânc să cobor
dar eu tac am uitat să mă împotrivesc
mie însumi așa că faceți liniște-n cer să nu știe gheața asta
viața asta
că plec
LOCUL APROAPE DE RAI
alții spun ca satul nu va muri că are ascunsă-n adâncuri
apă vie apa celor ce trebuiau să vină pe pământ și n-au mai venit
apa celor ce stau acum unde-s mesele întinse și luminile aprinse
în Rai nu mai pe din jos cum spun maramuresenii pe lângă zidurile
de piatră în care lovesc noaptea cu labele lor întunecații lupi ce vor
fi întâlnit de multe ori oameni sânge de om și sânge de lup
în multe nopți va fi strălucit pe zăpada-nghețată sub razele unei
stele ciudate ce lumineaza jumătate sânge și jumătate amintirea
satului despre care mama bună spunea că de Tăietură va muri