Poezii de Zinca Marius Iulian

Am adunat...

amintirile. Le-am aşezat vreasc cu vreasc

şi le-am înălţat în jurul meu, până la nivelul

copacului din mine. Nu-mi trebuia 

decât scânteia care să poată aprinde

focul. Sângele îmi era gazul. L-

am

picurat

din

norii

ochilor.

Şi ard. Şi ce vâltoare. Nu vă apropiaţi.

Veţi arde înainte să vă aşezaţi

locul (vostru). Bucuraţi-mă. Priviţi doar, 

cât încă focul 

nu m-a mocnit

şi

vântul

nu-mi suflă cenuşa

spre altă viaţă

să mă (re)aprind.   

 

Blestemul...

 

iubirii e să fii poet spuneam odată şi

n-am ştiut că el aleargă să mă prindă.

N-am fost, nu vreau să fiu decât

poetul iubirii mele. Nu mi-am minţit-o

niciodată. Am zburat în floarea vieţii

ce-şi deschidea petalele pentru mine.

Amar

e gândul 

când o afli

că nu o poţi avea

şi arzi în patul tău. 

Mă trădam doar pe mine cu iluzia. Mai aştept

o viaţă

şi încă o viaţă 

şi încă o viaţă până la

sfârşitul începutului de iubire

a mea,

a ta,

a noastră.   

 

Habar...

 

nu ai de clocotul ce-mi îngheaţă

trupul. Fraierul din mine, în gura

mare îşi strigă şoaptele. Doar ochii

îi las să mişune în grădină,

să-şi picure

stropii

pe urmele tale.

Habar nu ai.    

 

Ştii

 

îţi dă târcoale fără să ţi se arate. Nevăzut 

te ia în braţe si te poartă într-o lume a ei

cu orizonturi ale căror garduri, nu le vezi

de pietrele ce-ţi ies în cale. Are grijă. 

În spatele fiecăreia, îşi arată câte o faţă a ei:

iubirea,

speranţa,

iluzia

şi da,

pe ele, victimele tale viitoare

ce te vor victimiza ca la vânătoare şi împăiat,

aşezat pe un perete ca un trofeu, vine la sfârşit

şi te aruncă la sânul ei.

Moartea.     

 

La dracu...

 

cu femeile îţi vine să zici câteodată.

Greşeala noastră că tot acolo, acasă

la ele, le trimitem. Uităm din ce coastă 

au fost zămislite şi întotdeauna

pentru

că

iubesc

dumnezeieşte. 

Ne întorc capul.   

 

Cu...

 

snopul mă mături acum. N-am luat seama

la ce-mi spuneai cândva şi-n jurul tău,

prindeam crenguţe înmugurite de vişin.

Credeam în bogăţia de flori

strânse-n brâul tău. Îmi ziceai

că-ţi plac putrede. N-au rodit. Mă baţi

să iasă praful din mine,

să se rupă

cingătoarea ta.

Ai fi putut să-mi spui,

dar nu. Unde ar mai fi

trufia

snopului?     

 

Repeta...

 

mereu că vrea să fie în inima mea. Nu ştia

că am luat-o din piept şi am ascuns-o

în ea şi în locul ei, am pus o pipotă. Doar

la ea se auzeau bătăile. Bate de două ori. 

Până şi capul l-am pierdut în gongul

dintre inimi. Mi-am pus un dovleac după ce

i-am dat formă. De Hallowen se întâmpla asta.

Credeam

că n-o să mă mai doară

când

îl face plăcintă.

Credeam.

Acum a plecat.

Şi tot şi toate sunt la ea.  

 

Furnicile...

 

au văzut primăvara cum înfrunzea. Şi-au trezit

hibernarea. În şir indian, au pornit

cu noaptea-n cap, să-şi repare

muşuroiul pe creste

lăsat

de

aluviunile

iernii

şi eu priveam

înmugurirea pe colinele ei.  

 

O...

 

broască ţestoasă a poposit în braţele

mele. Era în toamna mea. Nu apă,

nu mâncare, nu mângâiere care oricum,

nu părea să o simtă prin carapacea

împotriva lumii. Nu vroia decât să hiberneze. 

I-am pregătit culcuşul pe o piatră, într-o copăiţă

albastră să creadă că are cerul deasupra. Până

mai ieri, a dormit. Acum şi-a scos picioarele

din carapace să-noate şi ochii

i-a deschis larg.

Am fugit la piaţă şi din prima măcelărie,

am cumpărat o bucăţică de carne, 

de vită

să fie

şi

i-am umplut

cădiţa

cu apă caldă

să se bălăcească

după şuviţele de carne, aruncate de mine,

de undeva de sus. Rămâne însă, întrebarea:

dacă Oaky s-a trezit, oare eu mă voi trezi?  

 

Deposedat...

 

de hainele frigului, un (cu)tremur îmi străbătea

mintea ţintuită de babele ploioase. Acum

au plecat. M-au lăsat să mă bucur de ghiocei, 

singur. Dezbrăcat de mine, priveam primăvara

altora. Eram hotărât să mă angajez grădinar.

Să le stropesc  grădina. Stropitoare aveam-

ochii. Doar sită îmi mai trebuia la pâlnia-gură, să pun

cu opritor de negru sânge din mine

şi albastru

să curgă râul

din venele rămase conducte îngropate 

în mine

până

nu m-or găsi,

să mă valorifice unii şi alţii,

la fier vechi.