După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
„Cenaclul Literatorul”: s-a cerut un Nobel pentru poezia lui Constantin Preda
- Detalii
- Scris de: BMB
- Categorie: Posta redactiei
- Accesări: 1
Luni, 11 martie, începând cu ora 17:00, a avut loc ediția a II-a a „Cenaclului Literatorul”.
Tema întâlnirii „Din sângele Tatălui, în sângele Fiului” nu a fost aleasă întâmplător, i-a adus laolaltă pe Constantin Preda și Constantin Romulus Preda, tată și fiu, poeți în toată puterea cuvântului, în sala Auditorium a Sediului Central al Bibliotecii Metropolitane București.
În centrul discuției a fost Constantin Romulus Preda, aflat la cel de-al șaselea volum de versuri, „Te iubesc, nu mai am margini”, în prezența unor invitați importanți, ca Valentina Pituț, văduva marelui poet român Gheorghe Pituț, pictorul Jan Albu, debutanți, precum Raluca Gherghel și Daniel Ciobanu, dar și studenți de la Facultatea de Litere a Universității din București.
Timpul este ciclic, iar dovada este chiar această întâlnire a cenacliștilor, deoarece pentru o clipă ne-am reîntors, parcă, pe vremea Literatorului condus de Alexandru Macedonski, deși amfitrion era poetul și ziaristul Silviu Popescu.
A fost un moment al readucerii în prezent al episoadelor frumoase, pline de trăire, în care cenaclurile literare, poetice formau modele și ofereau mentori, iar pe cei mai promițători îi ridicau la rangul de inițiați, deoarece nu formau epigoni, ci ucenici.
De altfel, în această întâlnire a Cenaclului, a fost propusă candidatura lui Constantin Preda pe lista propunerilor românești pentru premiul Nobel pentru Literatură.
„Cenaclul Literatorul” funcționează în colaborare cu revista „Literatorul”, revitalizată într-un nou format la sfârșitul anului 2018 și continuă tradiția începută de Alexandru Macedonski și își propune să sprijine autorii talentați aflați la început de drum de poezie, proză și dramaturgie.
Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.