După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Claudiu Florian, laureatul Premiului UE pentru Literatură în 2016, la dialogurile ”Euro Stars” de la Londra
- Detalii
- Scris de: RP
- Categorie: Posta redactiei
- Accesări: 1
Miercuri, 28 septembrie, romancierul și diplomatul Claudiu Florian,
distins anul acesta cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, este invitatul special în cadrul seriei de dezbateri "Euro Stars", organizată de European Literature Network cu sprijinul ICR Londra şi al Institutului Francez la celebra librărie Waterstones de lângă Piccadilly Circus, considerată cea mai mare librărie din Europa.
Evenimentul, moderat de jurnalista britanică Rosie Goldsmith, fondatoarea şi directoarea European Literature Network, va consta într-o conversație pe teme literare, culturale, dar și de actualitate, la care mai participă, pe lângă scriitorul român, celebrul scriitor şi traducător britanic Tim Parks, romancierul francez Antoine Laurain şi scriitoarea și ilustratoarea britanică Joanna Walsh.
Discuțiile vor fi completate de lectura unor fragmente ilustrative din volumele celor patru autori.
„Vârstele jocului. Strada Cetăţii" (Cartea Românească, 2012) este cartea care i-a adus lui Claudiu Florian Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în acest an.
Volumul este o rescriere și o adaptare pentru publicul român a volumului său în limba germană, apărut în 2008 la Berlin sub titlul "Zweieinhalb Störche. Roman einer Kindheit in Siebenbürgen" („Două berze și jumătate. Romanul unei copilării în Transilvania") şi este o fermecătoare incursiune în atmosfera unei epoci şi încercarea de a schiţa confluenţa dintre mentalităţi, generaţii şi istorii, văzută prin ochii unui copil. Despre cartea sa, autorul afirma: „Deşi porneşte de la o poveste adevărată de familie, am încercat să păstrez o anumită distanţă, să obiectivez, astfel încât cei care au trăit vremurile evocate în roman să le poată recunoaște, iar cei care nu le-au trăit să le poată înţelege."
Claudiu M. Florian s-a născut în 1969 la Rupea, lângă Brașov. A făcut studii de germanistică la Universitatea București, terminate în 1994. În 1996, a absolvit programul masteral în Studii Umaniste Interdisciplinare în Limba Germană tot la Universitatea București, completat cu un Master în Istorie Contemporană la Universitatea Bielefeld din Germania. În 2002, a intrat în Ministerul de Externe și, între 2004 și 2009, a funcționat ca atașat cultural al Ambasadei României la Berlin, după care a deținut o poziție similară la Berna. În 2014, a fost numit director adjunct al Institutului Cultural Român din Berlin, unde este în prezent director în exercițiu.