Despre Scoica Madre: Jurnal cenaclier, Editura eLiteratura, București, 2024

Scriitoarea Florica Bud, președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș scrie cărți care reușesc să transforme viața într-o poveste despre dăruire și empatie. Scriitoare băimăreană, cetățean de onoare a urbei,este o personalitate puternică, energică și profund implicată în viața culturală. Domnia sa nu privește literatura ca pe un teritoriu al solitudinii, ci ca pe un spațiu al întâlnirii, al comunicării și al comuniunii literare și spirituale. Pentru Florica Bud, scrisul nu înseamnă doar expresie individuală, ci și responsabilitate față de ceilalți membri ai cenaclului, față de comunitatea din Baia Mare și împrejurimi, față de memoria celor care au contribuit la construirea unei tradiții literare în „Civitas Rivulus Dominarum”.

Volumul Scoica Madre: Jurnal cenaclier, apărut la Editura eLiteratura, an apariție 2024, reeditare 2026, secțiunea „Istorie literară”constituie o mărturie relevantă a acestei concepții despre literatură și despre rostul scriitorului în societate. Cartea depășește, prin intenția sa afectivă și documentară, simpla consemnare a unor întâlniri literare, devenind o formă de recuperare a unei lumi în care oamenii se recunosc prin pasiunea comună pentru cuvânt. În paginile sale se întrevede nu numai activitatea Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, ci și personalitatea celui care îi întreține spiritul, îi cultivă continuitatea și îi protejează memoria.

Domnia sa își explică demersul său în cuvinte simple dar care ajung la inima cititorului: „Trecutul – cu amintirea colegilor de cenaclu, plecați dintre noi. Prezentul – ne atenționează să nu risipim talantul, harul și acumulările spirituale. Viitorul – privim optimiști spre el”.

Cele trei dimensiuni ale timpului nu sunt simple repere cronologice, ci trei forme ale unei conștiințe morale. Trecutul este dominat de amintire și de sentimentul absenței. Colegii plecați dintre noi nu sunt evocați ca simple nume într-o istorie literară, ci ca prezențe care continuă să aparțină comunității prin ceea ce au lăsat în urmă. În această perspectivă, memoria devine o formă de fidelitate. A-ți aminti înseamnă a nu abandona, a nu lăsa ca timpul să șteargă contribuția celor care au fost cândva alături de tine.

Prezentul este definit prin responsabilitate. Îndemnul de a nu risipi „talentul, harul și acumulările spirituale” exprimă o concepție despre creație în care vocația presupune și o datorie. Scriitorul nu este numai posesorul unui dar, ci și administratorul lui moral. Talentul nu trebuie consumat în vanitate, în rivalități sterile sau în indiferență, ci cultivat prin muncă, generozitate și dialog. Se poate recunoaște aici și spiritul unei organizatoare care știe că o comunitate culturală nu se menține prin declarații, ci prin implicare efectivă.

Viitorul, în schimb, este privit cu optimism. Nu este optimismul facil, lipsit de conștiința dificultăților, ci încrederea că literatura va continua să adune oameni, să genereze emoție și să ofere sens. Într-o lume în care relațiile devin tot mai grăbite, iar spațiile de dialog autentic se restrâng, existența unui cenaclu reprezintă și o formă de rezistență culturală. El păstrează vie ideea că literatura nu este doar un produs destinat lecturii individuale, ci și o experiență împărtășită.

Autoarea Florica Bud este o prezență aparte în peisajul cultural maramureșean: prozatoare, poetă, publicistă, eseistă, cu o activitate literară desfășurată în mai multe registre, ea și-a asumat, de-a lungul anilor, și rolul de catalizator cultural. Activitatea sa prodigioasă în cadrul Uniunii Scriitorilor, la Târgurile Naționale de carte, la revista „Nord Literar”, în Asociația Scriitorilor din Baia Mare și, mai ales, la conducerea Cenaclului Scriitorilor din Maramureș demonstrează că relația sa cu literatura nu se limitează la actul creației. Există aici o disponibilitate de a ieși din propriul univers artistic pentru a face loc și celorlalți, de a asculta, de a încuraja și de a susține vocile tinere care au nevoie de un spațiu de afirmare, cum ar fi cele de la colegiile „Mihai Eminescu” și „Vasile Lucaciu” din Baia Mare.

Această generozitate, asociată unei energii temperamentale și unei implicări constante, reprezintă una dintre cheile înțelegerii volumului „Scoica Madre: Jurnal Cenaclier. Contribuție la istoria literaturii române”. Florica Bud nu scrie despre cenaclu din perspectiva unui observator detașat, ci din interiorul unei experiențe pe care o trăiește afectiv, tot la două săptămâni în cadrul ședințelor de cenaclu de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, sala „Ion Burnar”. Ea este, în același timp, conducător, martor, cronicar și păstrător al unei memorii colective. În spatele consemnărilor se află o conștiință a apartenenței, dar și sentimentul că fiecare întâlnire literară contează, că fiecare om care aduce un text (proză, poezie, eseu) în fața celorlalți merită atenție și că fiecare clipă de comuniune culturală trebuie salvată de uitare.

Suflet generos „În loc de Prefață” autoarea nu uită să mulțumească celor care au pus umărul pentru bunul mers al cenaclului nostru: „Țin să mulțumesc domnului profesor dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene Petre Dulfu Baia Mare, care ne-a dat stabilitate, oferindu-ne un spațiu al nostru, al scriitorilor. Mulțumim și personalului acestei biblioteci, cu care avem o colaborare excelentă. Cea care ne contorizează activitatea literară, materializată în cărți, este doamna Liana Pop. Sprijinul logistic ne vine din partea atelierului de informatică. Mulțumesc în mod special domnilor Ioan Roman și Ștefan Selek. Mulțumesc și minunatelor Doamne Petra Avram și Carmen Delia Bocu, ce ne întâmpină zâmbitoare la intrarea în bibliotecă, precum și Doamnei directoare adjunct Daliana Bonaț”.

Titlul cărții, Scoica Madre, are o rezonanță simbolică ce invită la meditație. Scoica trimite la ideea de adăpost, de protecție, de interioritate, dar și la capacitatea de a păstra în sine o comoară fragilă. Într-o posibilă lectură metaforică, cenaclul însuși devine o asemenea scoică: un spațiu protector pentru sensibilități, vocații și experiențe individuale, reunite prin iubirea pentru literatură. În interiorul acestei comunități, fiecare scriitor își păstrează identitatea, dar descoperă și bucuria de a aparține unui întreg. Dimensiunea maternă sugerată de termenul „Madre” poate fi asociată simbolic cu ocrotirea, cu generozitatea și cu grija pentru continuitate. Nu este vorba despre anularea individualităților, ci despre crearea unui loc în care ele pot crește și se pot întâlni.

Cuprinsul volumului confirmă această orientare. Alternanța dintre textele intitulate „Jurnal cenaclier” și cele consacrate „Întâlnirilor cenacliere” imprimă cărții un ritm al rememorării și al prezenței. Evenimentele sunt fixate în succesiunea lor cronologică, de la întâlnirile din martie până la cele din iunie 2024, iar această ordonare conferă volumului valoare documentară. Dar calendarul întâlnirilor nu este, în sine, adevărata miză a cărții. Dincolo de date și de titluri se află oamenii, emoțiile, dialogurile și acea atmosferă particulară care face ca un grup de scriitori să devină o comunitate.

De altfel, un cenaclu nu se construiește numai prin textele citite și comentate, el se construiește în timp, prin încredere, prin răbdarea de a-l asculta pe celălalt, prin bucuria descoperirii unei sensibilități noi și, uneori, prin discreta solidaritate care se naște între oameni ce împărtășesc aceeași vocație, scrisul. Într-o asemenea comunitate, ședințele de cenaclu au și o valoare umană, nu doar literară. Ele oferă sentimentul că scriitorul nu este singur în fața paginii albe, că există cineva care îi poate înțelege neliniștile, îi poate aprecia izbânzile și îi poate însoți căutările.

Florica Bud pare să înțeleagă profund această nevoie de comuniune. Cenaclul Scriitorilor Maramureș este subiectul, dar și destinatarul afectiv al cărții. În această alegere se poate recunoaște o trăsătură a personalității sale: capacitatea de a acorda importanță grupului, fără a renunța la propria voce. Maramureșul capătă, în această construcție, o semnificație care depășește geografia, este locul rădăcinilor, al memoriei și al unei identități culturale pe care scriitoarea o poartă cu vizibilă atașare. Pentru Florica Bud, apartenența la acest spațiu nu pare să fie doar o circumstanță biografică, ci o formă de responsabilitate. A promova literatura maramureșeană înseamnă a-i face cunoscuți autorii, a-i pune în dialog, a le oferi ocazia de a se întâlni și de a construi împreună o imagine vie a culturii locale.

Poate că tocmai aici se află una dintre cele mai frumoase dimensiuni ale personalității Floricăi Bud: în refuzul de a separa scrisul de viață și literatura de oameni. Scriitoarea nu se mulțumește să construiască un univers personal, ci simte nevoia să contribuie la universul celorlalți. Energia sa creatoare se manifestă și prin această capacitate de a mobiliza, de a organiza, de a susține și de a întreține o atmosferă culturală. Într-un anumit sens, ea scrie și atunci când nu așterne cuvinte pe hârtie: scrie prin întâlnirile pe care le face posibile, prin legăturile pe care le păstrează și prin memoria pe care o organizează.

Această dublă ipostază, de autor și de animator cultural, este cu atât mai interesantă cu cât Florica Bud are o personalitate literară formată în diversitatea genurilor. Experiența prozei, a poeziei, a pamfletului și a publicisticii îi oferă o perspectivă flexibilă asupra limbajului și asupra realității. Ea cunoaște atât libertatea imaginației, cât și disciplina observației. În Scoica Madre, această experiență pare să se convertească într-o disponibilitate pentru consemnarea vieții literare, pentru surprinderea unei comunități în mișcare.

Volumul de față are o funcție de jurnal sentimental, nu este o arhivă rece, alcătuită exclusiv din date, nume și evenimente literare, ci aceea în care cronica păstrează urma unei emoții, originalitate și multă dragoste de colegi. Un astfel de jurnal cenaclier poate deveni, peste ani, o mărturie prețioasă despre felul în care au gândit, au simțit și au creat scriitorii unei anumite epoci, dintr-un spațiu plin de istorie, care a dat scriitori precum: Augustin Buzura, Nicolae Breban, Ioan Groșan, Ion Pop, Ioan Es. Pop, Tiberiu Utan, Ileana Ioana Ștețco, Ion Burnar, Florica Bud, Elena Cărăușan, Petre Got, Gheorghe Pârja, Ioan Dragoș, Vasile Morar, Nicolae Goja, Vasile Muste, Nicolae Scheianu, Vasile Igna, Adrian Oțoiu, Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea, ș.a . De aceea, importanța volumului trebuie privită și din perspectiva istoriei literare regionale. Cultura nu se construiește numai în marile capitale editoriale și nici exclusiv prin operele care ajung în atenția criticii naționale. Ea se formează și în comunități mai mici, în spații de întâlnire, în cenacluri, în biblioteci, în școli și în redacții de reviste, acolo unde oamenii își dedică timpul și energia menținerii unui climat intelectual. Aceste forme de sociabilitate literară au nevoie de martori și de cronicari iar Florica Bud este din acest punct de vedere cea mai importantă. În acest context, Florica Bud își asumă o misiune care depășește simpla activitate editorială, Domnia sa devine un păstrător al unei memorii comune și, într-o anumită măsură, un garant al continuității. Nu este puțin lucru să înțelegi că literatura unei comunități nu se compune numai din cărțile publicate de membrii ei, ci și din întâlnirile care au făcut posibile acele cărți, din încurajările oferite la momentul potrivit și din prieteniile intelectuale care au rezistat timpului.

Sentimentul care însoțește lectura acestui volum este, în cele din urmă, unul al recunoștinței, recunoștință pentru cei care au fost și nu mai sunt, pentru cei care continuă să scrie, pentru cei care vin din urmă și pentru oamenii care înțeleg că o comunitate culturală trebuie îngrijită asemenea unei grădini. Florica Bud pare să fi ales tocmai această formă de dăruire: să nu lase grădina literară maramureșeană să se usuce, să o anime, să o încurajeze și să-i păstreze florile, chiar și atunci când unele dintre ele au devenit doar amintire.

Într-o lume în care succesul individual tinde adesea să eclipseze solidaritatea, gestul Floricăi Bud are o semnificație aparte. Ea ne amintește că literatura nu este numai competiție, afirmare și consacrare, ci și prietenie, generozitate, memorie și continuitate, că un scriitor poate deveni important nu doar prin ceea ce scrie despre sine și despre lume, ci și prin ceea ce reușește să păstreze viu în jurul său.

Volumul Scoica Madre: Jurnal cenaclier este mai mult decât cronica unui cenaclu, este o declarație de atașament față de scriitori și față de literatura care îi unește iar Doamna Florica Bud se dezvăluie nu numai ca autoare, ci și ca o personalitate culturală pentru care vocația scrisului se împlinește prin vocația întâlniriilor literare. Dacă trecutul poate fi recuperat prin amintire, prezentul prin dăruire și prezență, viitorul prin continuitatea valorii și speranță, atunci volumul Scoica Madre devine simbolul unei comunități care refuză să se destrame și al unei scriitoare care a înțeles că uneori cea mai frumoasă operă nu este numai cartea pe care o scrii, ci și cercul de scriitori pe care reușești să-l țină împreună. Mulțumim și pentru albumul foto de la sfârșitul cărții!