După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Lansarea cărții „Te iubesc, orice culoare ai avea", la ICR București
- Detalii
- Scris de: RP
- Categorie: Posta redactiei
- Accesări: 1
Sâmbătă, 7 mai 2016, începând cu ora 10.30, va avea loc, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38),
lansarea cărții „Te iubesc, orice culoare ai avea" a autoarei Mihaela Coșescu, cu ilustrații realizate de Ana Stinghe, o artistă de 13 ani. Lansarea va fi moderată de Aurora Martin, consilieră la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse.
Vor vorbi despre carte și modul în care au perceput-o: Oana Moraru (cadru didactic, manager Școala Helikon, Călărași), Ciprian Necula (tată) şi David Petrescu (elev, 12 ani).
Cartea se bucură deja de o largă apreciere, fiind vândută, în două săptămâni de la tipărire, în câteva sute de exemplare.
Este o poveste despre familie și dragoste necondiționată, despre gelozie, rivalitate între frați și despre modul în care aceasta se transformă în dragoste și conectare. Mesajul cărții trece dincolo de poveste, este unul profund, despre acceptare a diferențelor și acceptare de sine și conectare între ființe, prin iubire.
Mihaela Coșescu a copilărit cât a putut de mult, a cântatîntr-un grup fantastic de copii, a râs și s-a bucurat. Până a ajunssă fie prinsă, o perioadă, într-o lume prea serioasă a adulților.Acolo a descoperit înțelepciunea, munca, dar și orgolii,etichete, comparații, competiție mai multă decât cooperare. La un moment dat, a fost aleasă de niște copii minunați să le fiemamă. Și cum copiii ei aveau multă poftă de joacăși de povești, Mihaela a redevenit Mimi cea din copilărieși a început să râdă cu poftă, să plângă în hohote, să observelumea și viața din jurul ei, să inventeze jocuri și povești pentruminte și suflet.
Ana Stinghe are 13 ani, un frate mai mic și doi părinți carei-au oferit dragoste necondiționată, respect, empatie, joacăși i-au sprijinit drumul pe calea artei.Îi place să picteze elemente din natură și zâne din lumile saleimaginare. Ana crede în puterea poveștilor de a construi lumea,de a vindeca și de a transmite emoții. Pictându-le pe Gigi, pe Viviși pe părinții lor, Ana a trăit rând pe rând emoțiile fiecăruipersonaj, le-a auzit nevoile neîmplinite și le-a trăit fericireade a fi împreună și de a-și exprima dragostea unii față de ceilalți.Ana e fericită că în prima sa carte ilustrată are posibilitateasă transmită un mesaj de iubire necondiționată copiilor,părinților și bunicilor.
Cartea se va putea achiziționa și la lansare la un preț special, cu autograful autoarei şi al ilustratoarei.
Mai multe detalii despre carte: http://crestemoameni.ro/shop/carti/te-iubesc-orice-culoare-ai-avea/