Dinspre dealuri, pârâul se grăbește, alergând printre pini și mesteceni, să ajungă, mai devreme, la marea cea mare.
         - E aprilie! șoptește cu glas de copil, un ghiocel alb scoțându-și afară petalele fragede de sub nămeți.
          -A venit Primăvara! Toc, toc, toc! bate ciocănitoarea în coaja verde a gorunului să poată fi auzită.
          - Ce faci atâta larmă, zăludo!? o muștruluiește o veveriță abia ieșită din vizuină să vadă dacă alunilor le-au plesnit mugurii, spiriduși jucăuși.
          - A venit primăvara! Nu-i simți mirosul verdelui crud!?
          - Cip-cirip, cip-cirip, cip-cirip se aud păsările cântând vesele printre brăduți și mesteceni. Stejarii, brăduții, scorușii, măceșii și arțarii  își răsfață mugurii avizi după soare.


          - Avenit primăvara!...
          - Bună dimineața, Primăvară, zână frumoasă! - o întâmpină pe dealuri, livezile în floare! Râvnitele noastre, albe mirese.
          Verdele din păduri, livezi și poieni învie parcă lumea! În zori, poți asculta lumina soarelui cum lăcrimează, risipindu-și mărgăritarele în otava de greieri. Răsună cântecul iute al pitpalacului.
          - A venit Primăvara!...
          Pe dealuri se aude duduitul tractoarelor. Răstoarnă brazda reavănă pentru semănatul ogoarelor. Un vânt alb de miazăzi cu miros de verdeață se aude cum trece prin văzduh călărind din cer, hergheliile norilor albi amirosind a toporaș și ghiocei. Toderaș, un băiețaș de-o șchioapă, cu nasul cârn, cât un năsturel și obraji pistruiați, s-a grăbit  să iasă cu mioarele la pășunat, în dumbrava aflată la doi pași de casa lui. Sta rezemat într-o bâtă albă de alun, sub coroana unui stejar și se gândea dus la ale lui când, deodată, ciulindu-și urechile deslușește în slăvi un fel de chemare. Aducea mai degrabă cu un cântec subțire pierdut în fluierul lui de os pe care-l păstra în buzunarul de la pieptar să cânte din el ori de câte ori simte că i se face dor de codru verde și pădure. Înălțându-și fruntea spre cer, descoperi minunea cu ochii. Era Ciocârlia!
          - Hei oameni buni! strigă Toderaș, cu palmele făcute pâlnie la gură, să-l poată auzi toți. A venit Primăvara!
    - Din cer, am auzit Ciocârlia cântând! Ieșiți afară oameni buni și ascultaţi-o! A venit Primăvara!
    Au tresărit văile și pădurile de glasul lui. Dinspre ogoare s-au auzit glasurile sătenilor ieșiți la semănat. Din când în când liniștea era străpunsă ca un jungher de glasuri încărcate de bucurie și veselie.
    - Iu-hu-huu, iu-hu-huu, iu-hu-huuu! A venit Primăvara!...
    Cântecul mărunt al ciocârliei se îngâna cu cântecul săltăreț și vesel din fluier al lui Toderaș. Din celălalt capăt al zării îi răspundea un bucium prelung!...