După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
CĂLĂTORIND PRIN ŢARA POVEŞTILOR
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 10
Dis-de-dimineață, o zbughisem de acasă toți trei. Eu, Cristina prințesa și Haiduc, un buldog cu blana roșcată și urechi blegi. În trăistuța din cânepă, cu margini brodate, am pus câteva bucăți de plăcintă și mere amestecate cu miez de nucă făcute de mama la cuptor, să ne țină de foame la drum.
Era o zi atât de albă și frumoasă, încât îți venea să-ți arunci pălăria în văzduh, chiuind de bucurie.
Lumina din dimineața aceea de mai era rubinie, asemenea lacrimii florilor picurată în fagurii din stupii lui moș Onisei pitiți la poalele viilor și livezilor. Pășeam mândri pe cărăruia veselă care se ițea printre tufele de mălin și măceș încolo și încoace, ducând cu noi cerul de-acasă pe umeri.
În faţa noastră, în străfundurile zărilor de mărgean, la deal, pe apa de cleștar a Ozanei sau dincolo de Obcinile mari spre clina troienită a Bistricioarei, se văd înălțimile Ceahlăului îmbrăcate în purpura dimineții.
- Într-un ceas, dragă prințesă, vom călca culmile de la Toaca Haiducilor, am spart eu tăcerea într-un târziu!
- Ce nume tainic, îmi întoarce vorba Prințesa. Îți închipui că dincolo, ai străbate depărtări necunoscute, cărări nebătătorite de pași!
- Da. Așa este! Când vom trece prin hruba aceea fantastică de cer luminat care se cască spre noi, pot să jur cu mâna pe inimă că vom ajunge pe celălalt tărâm, unde este țara poveștilor, despre care mi-a vorbi adesea bunicul, stăpânită de Roșu Împărat cu hotare de stele și purpură.
- Mă pot declara norocos, zise Haiduc, scuturându-și urechile, că sunt primul din neamul meu care a văzut această împărăție cu proprii ochi, i-am atins pământul, iarba și florile. În fiecare dimineață îi simt lumina și roua cum mă ard, ambră și miere sub tălpi!
- Așa-i! Haidem, să ne grăbim că acușica soarele ajunge la crucea amiezii și va trebui să ne găsim loc de popas!
Uitându-mă în dreapta și în stânga, am băgat de seamă că la malul pârâului începuseră să înflorească galben cornii și prunii. Șiruri de sălcii înflorite cu pletele plecate spre râu păreau maici îngenunchiate în faţa altarelor pentru rugăciune! Dinspre stufărișul poienilor verzi ne făceau semne de înflorire cireșii, vișinii și scorușii - zânele albe ale livezilor!
După un ceas de mers voinicește, trecând prin hruba aceea de cer luminat semănând cu inelul de foc al lui Saturn, iată-ne ajunși pe tărâmul de dincolo, de unde începe, cum v-am mai spus, Țara Poveștilor!
- De jur împrejur, cât vezi cu ochii, zările sunt cusute cu arnici cu tot cu câmpii, munți și dealuri troienite de vii și livezi, - își dădu cu părerea Kandi, hârjonindu-se prin iarba din vale năpădită de sori bălăiori iar Darina Prințesa
cântă cu glas de ciocârlie cântec de iubire și dor: „ Lie-lie-ciocârlie îți sunt dragă și-mi ești drag, Doruleţ, drăguţule, ce mai faci, Codruţule?…”
- Îu-hu-huu, îu-hu-huuu, iu-hu-huuuu!
- Îi răspunse din celălalt capăt ecoul.
Venit parcă din depărtări, în răstimpuri adie un vânt nărăvaș de trișă. Am auzit atunci cintezoi și pițigoi cântând victorioși printre muguri de fagi și mesteceni. Pe sub arcadele plopilor, am zărit păscând o turmă de miei și cornute păzită de un ciobănel sprijinit într-un toiag maroniu de mesteacăn. Pe cap avea o căciulă țuguiată de miel alb, de sub care se ițeau câteva șuvițe de păr blond, lăsate ștrengărește pe frunte. Avea ochii aprinși ca două steluțe verzi și obrazul stropit de pistrui. Era întruchiparea vie a ciobanului din povestea bunicului care-și pierduse oile pe culmile de dincolo de neguri.
I-am făcut veseli semne cu mâna, iar el, în loc de răspuns, și-a scos din buzunar, fluierul, și-a început să ne cânte o doină. Sunetele se mlădiau duios, odată cu tremurul frunzelor plopilor. În cântecul lui auzeam cum șoptesc pădurile și izvoarele. Din munți mi s-a părut că lăcrimează stâncile căptușite cu mușchi viorii, încoronate de floarea de colț.
Peisajul acesta mi s-a părut că seamănă cu o încântare a ochilor dintr-o zi de duminică coborând, „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, îmbrăcați în mantii de iederă și ferigă!
În poienița aceea, aproape de malul izvorului, Prințesa a așternut pe iarbă un ștergar având marginile brodate cu arnici și flori de câmp muiate în culorile curcubeului. Am prânzit plăcinte împreună cu micul ciobănaș…
La câțiva pași depărtare de noi, am văzut pâlcuri de toporași violeți răzbătând printre frunzele moarte. Ne-am întors pe aceeași cărăruie acasă, veseli și fericiți, purtând în suflet luminile primăverii descoperite din tărâmul de dincolo, unde dăinuie din vechimi țara poveștilor!...