NECAZURILE LUI DORULEŢ

Fiind zi de duminică, mi-am făcut drum, către casa lui Doruleţ. Un băiețel cu chica blondă, plină de zulufi, cu două gropițe în obrajii trandafirii. Casa lui se află cocoțată pe o culme de deal înconjurată de grădini și livezi, departe de oraș, ferită de hărmălaia mașinilor care aleargă disperate pe șosea.
          Drumul l-am parcurs în șareta lui moș Pătru, trasă de doi roibi iuți, musculoși, cunoscuți prin partea locului că ar în herghelia lui Făt-Frumos,  pe care îl știți și voi, din povestea bunicului!
          După câteva ceasuri bune de mers pe șoseaua șerpuind ca o panglică argintie, pătată de soare, pe lângă apele Bistriței străpunse de curcubeie căzute din cer și păstrăvi zglobii, am poposit lângă uluca unei gospodării de unde se vedeau iţindu-se căpițele fânului spânzurate de prepeleaci.
          Moș Pătru poposise aici să-și potolească armăsarii grăbiți, abia struniți în hamurile roșii meșteșugite chiar de mâinile lui harnice! Se oprise de fapt, în locul acela, să aibă timp, să-și ghiftuiască pipa uriașă, din punga cu tutun arămiu, pufăind în jur rotocoale albastre de fum!

          Mirosea a pământ de flori reavăn, încins.
          Când jarul din pipă s-a potolit, stingându-se, moș Pătru mulțumit de parcă ar fi sorbit o dușcă proaspătă de azur înșfăcată din bolta cerului și-a îndemnat din nou la drum telegarii.
          - Dii, căluților, dragilor, voinicilor! Diii!...A șfichiuit, cu un gest repezit în soare, cu biciul, aerul de parcă ar fi ținut în mâna ridicată o cometă de foc.
          Iată-ne, în sfârșit, ajunși la casa lui Doruleţ.
          Soarele, pe deal, trecuse de crucea amiezii. Casa în care locuia semăna cu un palat colorat cu acoperiș de țiglă roșie. Sau mai degrabă mi s-a părut că seamănă cu o cetate albastră cu ziduri albe tencuite parcă cu stele și luceferi de mâinile cine știe căror meșteri vestiți descinși din legendele meșterului Manole.
          În prag ne-a întâmpinat mama lui Doruleţ, Doamna Crina. O femeie blândă și arătoasă îmbrăcată în catrință și-n ie albă de in cusută cu fire de borangic. Nu știu de ce, mi s-a părut, că seamănă la chip cu o. Aducea cu ea un paner plin cu mere domnești.
          - Poftiți în odaia lui Doruleţ. El Știe să-și aștepte cu drag musafirii ne-a spus zâna mamă, făcând cu mâna stângă în aer, un gest de drag.
          De cum am apărut, Doruleţ a și sărit în brațele lui moș Pătru care-i cunoștea, în amănunțime, ghidușiile, iar băiatul învățase de la el atâtea întâmplări și aventuri din lumea viețuitoarelor pădurii pe care nici în basme nu le poți întâlni și cu care, într-un fel, se mândreau amândoi.
          - Bine te-am găsit voinicule, Făt-Frumos!  - i s-a adresat moș Pătru piticului cuibărit în brațele lui încât brusc am văzut atunci cum lumina de miere a soarelui inundă maiestos odaia și pereții căptușiți cu scoarțe domnești.
          - Și eu te așteptam, moşule, mi se făcuse atâta dor de matale, încât zile la rând am hoinărit de la un capăt la altul prin livadă, întrebând fiecare pom pe unde am trecut, când ai să vii! - prinse a spune băiatul și în glas i se întrezări parcă un firicel de tristețe.
         - Așa ai făcut, năzdrăvanule?
         - Da, așa am făcut!
         - Îmi ascunzi  mie cumva ceva? Sau mi se pare! Spune-mi ce te frământă?
         - Ar fi ceva! Și băiatului i-au răsărit în ochi două boabe de rouă.
         - Hai spune-mi ce gânduri îți umblă prin inimă?
         Obrajii băiatului au roșit asemenea merelor aflate în coșul așezat pe măsuța sculptată din pridvor.  
        - O dată, în vis, mi-a spus puiul de Stejar care-mi priveghează fereastra că în primăvara care o să vină merii, caișii, cireșii și toți pomii aflați în livadă, din pricina vântului vrăjmaș o să-și scuture florile și n-or să mai rodească! De aceea sunt atât de mâhnit. Cum să le spun toate acestea copiilor? Îmi este teamă să nu-i îngrijorez și pe ei!
          - Ia te uită ce tărășenie! s-a arătat la rândul lui îngrijorat și dus pe gânduri moș Pătru, încruntându-și sprâncenele stufoase.
          - Va trebui să facem, totuși, ceva! strigă băiatul cu glas peltic.
          - Așa este, năzdrăvanule! Nu putem lăsa necazurile să ne înspăimânte, cu una, cu două.
          - Eu, unul, m-am gândit la ceva, moș Pătrule! Dar mi-e teamă, să nu care cumva să râzi de mine.
          - Nici vorbă de așa ceva! își apăsă moșneagul rostirea cuvintelor. E o poveste, a naibii de serioasă. Nu ne putem juca cu vorbele zise în dodii, așa cum se spune pe la noi!
          - Eu m-am gândit ca la primăvară să-i sap pământul de la rădăcină, fiecărui copac și să-l ud cu apă proaspătă adusă cu cofa, dimineața, de la izvor. Și atunci copacii vor crește înalți, puternici și arătoși. Vântul nebunul n-o să mai aibă putere să spulbere florile de pe ramuri, acestea devenind fructe. Lui moș Pătru i se luminase ochii de fericire și bucurie auzind vorbele înțelepte ale băiatului. Își răsuci voinicește cu degetele sfârcurile mustăților și rosti cu faţa luminată de zâmbet.
          - Ia te uită măi năzdrăvanule.  Cât sunt eu de bătrân la asta nu m-am gândit cum să-i vii de hac șotiilor și năzdrăvăniilor vântului. E bine să faci așa să poți vedea în fiecare primăvară cum toți copacii  râd cu hohote de floare. Palma bătucită a lui moș Pătru în semn de alint i-a mângâiat cu evlavie pletele!...
          Povestea aceasta au aflat-o și copii din sat. Aceștia luându-i exemplu lui Doruleţ s-au hotărât și ei să procedeze la fel în livezile și grădinile care ard ca niște torțe cățărate pe dealuri. Semn că va fi un an bogat în toate roadele!...