Cetăţi pereche

     Când satul se termina brusc, șoseaua neîntreruptă despărțea distinct vegetația în două. În partea dinspre fluviu o lizieră de sălcii scorburoase începea pădurea stejarilor de luncă, plopilor și frasinilor care aruncau arome sălbatice de ghindă, verdeață și fluviu domolit. Iarba înaltă, grasă și moale urca înspre cetate iar dincolo în zare, Dunărea, scăzută mult, lăsa o insuliță din bolovăniș și nisip să iasă la iveală. Peste șosea cădeau abrupt câteva coaste prăpăstioase și făgașe făcute de ploi. Dealul înalt aflat la limita pădurii, aparent inaccesibil, era acoperit cu tufe de jnepeni crescute la întâmplare.
      Scânteia înțelegerii o pătrunse brusc, încălzindu-i excesul de foliculină din pântec. Avea nevoie de el însă bărbatul nu-i dădea atenție, o evita mereu deși îi vedea trupul tremurând nelămurit, ca o clepsidră nesfârșită când își expune singurătatea. Îl urma în toate ideile trăsnite, supunând-o la încercări suplimentare și inutile. Acum alerga după el ațâțată de vâltoarea întrecerii, fericită că îl urmează la câțiva pași vrând să demonstreze fizic că-i egala lui.
      Urcau și aproape îi simții răsuflarea fierbinte în ceafă. O lăsă să se apropie mai mult iar când îl prinse de mână, pricepu că n-o poate refuza la nesfârșit. Își potoli ardoarea fugind mai încet și trăgând-o după el.  
     Hormonii dansau neîntrerupt, testosteronul, transpirația și mai ales dorința își transmutaseră fața. Încetini ritmul… aveau peste zece minute avans față de ceilalți.

Acum escaladau cu efort cea mai înaltă creastă a unui tel din preajma Capidavei, cetate părăsită de arhangheli, așteptând vizita unor cuceritori inconștienți, amețiți de putere, bătându-și joc de singurătate, neștiind că în curând vor face ca cerul să se prăbușească în ape pe aceste meleaguri.
     Totul pornise de la o provocare în grup: nu poate urca nimeni acel versant iar ea îl urmase fără cea mai mică ezitare. S-au scurs neauziți în vârf și s-au trezit pe un podiș întins, printre molizii pitici plantați în rezervație care-i fereau de privirile celorlalți. Se opri într-un ascunziș întorcându-se repede. Intrase într-un con de umbră jilavă, și ea își ciocni violent trupul, fremătând de al lui. Își lăsă-voit sânii puternici să-l pleznească peste pieptul lui destul de puternic, și alunecă spre pământ dezlânată. Surprins și antrenat de căderea și forța femeii o urmă vrând s-o protejeze însă ea îl cuprinse în brațe din zbor. Se prăbușiră lent, răsucindu-se cu încetinitorul, printre tufișuri. Iarba aici era uscată, pârjolită și deasă, însă tufele înalte îi fereau de curiozități insalubre. Câteva clipe cuprinși de pasiune n-au mai știut ce fac. Sărutul cald care  pândea de atâta vreme o copleși. Grupul era departe! Uitând unde se află gâfâind întărâtați, ca două animale flămânde, se căutară scoțându-și ce veșminte aveau de prisos. Se uniră într-o frenetică, profundă și neașteptată repezeală, agonizând de încordare. Dorința îi ascunse până nu le mai păsă de nimic. În depărtare se auzeau nedeslușit grohăiturile mistreților de tundră, împletit cu geamătul lor distributiv, amestecat cu șoaptele chinuite din chemările greierilor. Perechea stoarsă de nerăbdări știa că se află la adăpostul clipelor nesfârșite intrate în galeria rătăcirilor.
     Patima care-o pândea de-atâta vreme îi liniști pe amândoi. Rămaseră atemporali, nemișcați cu fața agățata de cer, dezgoliți de sentimentul inutilității, privindu-se și tăinuindu-și ne-hotărârile. Razele lumii se scăldau pe chipurile lor radioase. Se întoarse spre el cercetându-l cu atenție. Începu să-l mângâie și alinte pe piept, întărâtându-l:
-    Îi așteptăm aici sau le-o luăm înainte?
Au lăsat în urmă un culcuș tocmai bun pentru jivinele micro stepei și s-au furișat înapoi printre copaci ca două umbre fugare ținându-se iarăși încordați de mâini. Grupul  se apropia răsfirat. Fuseseră zăriți însă de-acum nu se mai fereau și alergau ca două victime disperate căutându-și sihăstriile.
     Ceilalți înțeleseră ascensiunea și nu-i mai urmăriră. Curând s-au pierdut în cetate, prin ieșirile nenumărate, în labirintul nesfârșit construit din ziduri și pietre. Aflară în situl transformat, locuința ispășită de tradiții, plină de vise bizare moștenite din viitorul tăinuit. Zestrea găsită aici le era suficientă! Nu le trebuia decât o mână de fân răspândit la întâmplare, mirosind a floricele albastre din păduricea de pe malul strălucitor al Dunării.
     Au luat mașina și s-au scurs nevăzuți prin ținutul dobrogean. Au parcurs într-o clipită drumul de la Marea apă curgătoare la Marea cea mare, trecând prin sate părăsite de arșița zilelor, ajungând în sfârșit la cealaltă cetate.
     Histria, îi aștepta flămândă, gata să-și sacrifice mileniile de pustietate. Pelicani majestoși se abăteau în cohorte flămânde asupra lacurilor din împrejurimi. El, voia să-i ofere pește… un pește deosebit, vizionar să întărească legătura lor neîntreruptă cu supușenia neîngrădită de perspectiva imprevizibilului.
     Au lăsat papucul alb pe-un drum pierdut în nisip, bătut de căruțele braconierilor, împotmolit între bălți și stufăriș. Peisajul se schimbase… au zărit doi copii alergând dezlânați pe lângă bălți cu bețe în mâini, iar ei au luat-o încetișor prin deșertul aparent, dezlegați de jurăminte, îmbrățișați împletind aripi eclectice, pândind și aspirând la prinderea reginei peștilor… rândunica de mare. Noi, muritorii, avem ocazia o singură dată în viață să-i cercetăm privirea aprinsă și dinții încleștați a moarte!
     La cherhana,  lipovenii îi așteptau pregătiți să-și arate marfa ascunsă de ochii binevoitori ai brigadierilor. Amețiți de aroma aspră a viitoarelor prăzi, le căzuse nadă-n plus victimele: pești solzoși, argintii de o cromatică impresionantă aruncând iridescente  inegalabile. Ca de fiecare dată uimea varietatea sorturilor. Au văzut păstrugi încovoiate, moruni uriași cu butoane osoase și pe mijloc un simplu cartilaj gălbui  fluorescent; păstrăvi de mare cu punctișoare de-un colorit indescifrabil atingând toată gama spectrală. Au mai cercetat curioși, anghile uriașe cu sânge otrăvitor a căror vitalitate îi uluia când le apucai corpul alunecos, ele se rulau în jurul mâinii ca un blestem ce-l proferau necesității carnivorelor, ciclică, răzbunătoare vendetă; stavrizi, guvizi și minunatele scrumbii albastre,  lufari ambițioși, neîntrecuți la gust, labani argintii egali orientați, chefali  prăpăstioși cu zalele curgând ca niște râuri neîntrerupte; la rând au urmat barbunii mustăcioși pentru saramura inegalabilă, dragoni cu spini paralizanți, zargani cu ciocul lunguieț și spinarea verde, fosforescentă; bogăția mării le arăta cambule,  calcani rotunzi, uriași și plați cu ochii orientați pe aceeași parte și limbile de mare cu nasturii gustoși, pălămide roz-vineții, rechini promițători, răpitori neîntrecuți cu pielea întunecoasă și aspră! Ultima a apărut regina, robustă, cu aripile înfoiate încingând în lanțuri brune, roșcat-verzui pe spate. Fâlfâind se deconspira arătându-și dorsala albăstruie-roză și burta gălbuie. Au tresărit recunoscând-o fără tăgadă și-au rămas uimiți de frumusețea ei nefirească.
     Animalele de mare prezente din folclor: corbii de mare, scorpiile, căluții, vulpile și pisicile negre-maronii completau tabloul viețuitoarelor mării prinse în năvod. În înălțimi, vestiții curcani-pescărușii sălbatici se strigau prin curtea fără de sfârșit a pescarilor. Când aveau nevoie, momeau pescărușii în plase folosind ca nadă o mână de mărunțiș: ceatal, hamsii, rizeafcă albă, gingirică, aterină și bacalea vicioasă, fiindcă deseori marea secătuită refuza să le mai furnizeze altceva drept hrană și trebuia văzduhul strălucitor să satisfacă cererea neostoită a omului.
     Au despicat mai mult decât suficient trecând ușor prin spălătoria vieții. 
     Sătui de risipă și încărcați în patimi pârjolite, au plecat înspre cetate unde-au găsit altă locuință lacustră acoperită de aștrii. Își clădeau prin nisip năzuințele pigmentate într-un albastru-cenușiu întunecat de profeții deșarte. Nu mai aveau ochi pentru nimic altceva, răscolind numai pentru ei vârtejul amânărilor. Se vedeau stăpânind rotocol veșnicia împreună. Asfințitul arzând își lăbărța chipul neîndestulat al clipelor mai lungi decât orice închipuire. Fantomatice liniști dintr-un apus indicibil, franjurat în culori plăpânde, galben-roșiatice întăreau viziunile! Văzduhul albastru se destrămase gradual prin uriașe goblenuri în degrade.
     Lumina pătrunse peste zgomotul apăsător al înserării! Marea înnegrită se bucura împingând spuma valurilor nesfârșite spre țărm. Întunericul, înstăpânit pe oriunde, arunca umbre lungi spectrale.
     Pluteau singuratici răscolind secolele în așteptări. Dezmățul pregătit de natură căzuse cu toate stelele din cer… se apropia furtuna întâlnirii cu astrul selenar.