De-oi muri de dor, de dor

           Cum în seara aceea n-am găsit altceva de făcut, găsii de cuviinţă să-mi odihnesc picioarele pe o bancă în parcul din centrul oraşului. Lăsarea serii este unul din momentele zilei dintre cele mai frumoase pretutindeni, dar eu nu ştiu din ce motive alesem una din băncile din centru pentru a savura lăsarea nopţii. Grupurile de oameni ce mişunau prin parc mai înainte se rărise, acum se puteau număra unul câte unul pe rând. Ochii obosiseră şi renunţasem la numărătoare  pe trecători îi priveam doar în ansamblu ca prin ceaţă nefixându-mă apoi asupra niciunuia. Gândurile mă luară unul după altul şi toate apăsătoare. M-au scos din amorţire două fiinţe care ciripeau parcă pentru lăsarea nopţii pe banca de lângă mine. Privirea mi se încrucişa cu a unei tinere drăguţe de nuanţă aurie, faţă albă, frumoasă gata numai de sorbit. Rămase uimită continuîndu-şi discret convorbirea cu amica ei de alături care mie mai mult îmi prezenta spatele. ,,Nu ştiu dragă ce să fac, nu aş vrea, mai bine să vină el la mine. Nu îmi place meseria lui. Eu aş vrea altceva....,,  În gândul meu... am eu meseria asta.

Privirile noastre se îndemnau mereu, dar nu aveanm nici o şansă să o cunosc pentru că prietena ei puse stăpânire pe ea pentru că o alcăzise unui amant şi trebuia să se ţină de promisiune. Pentru a câta oară mie dat să văd asemenea aranjamente. Sau poate că e firesc. Fata mai aruncă o privire la mine oarecum neputincioasă şi dorea o minune să scape din ghearele prietenei. Parcă ar fi vrut să o salvez, dar nu mă cunoştea să aibă curaj să mă însoţească. Fata îmi plăcea aproape că abuzasem din priviri, n-o lăsam din ochi, dar cum să fac să o cunosc. Era cât pe ce să-i spun să vină la mine și să îi spun că îmi place. Dar era firesc. Prietena ei  aruncă şi ea o privire să vadă la cine tot filează fata. Se înciudă şi reveni la loc. Iar noi îndrăgostiţii continuam sorbirea melancolică din ochi. Dinspre bulevard apar doi inşi siguri să înhaţe prăzile. Un salut surd şi bărbaţii nu ştiau care de care persoană să se apropie, care pentru care sunt. Totuşi aranjamentul a decis. Alături de fată se aşeză un om mai în vârstă. Celălalt mai tânăr rămâne în picioare. Gata mi-a furat-o mi-am zis. Într-adevăr omul se uită  mârşav la chipul fetei şi rapid le propune să meargă la mașină.  Prietena sau colega fetei aruncă o privire în stânga şi în dreapta, spre mine, un semn la fată şi se ridică. Ulima aruncătură de privire a fetei mă zăpăci, era s-o opresc. Ea se întoarse brusc parcă mai supusă păşeau spășite amândouă de pe un picior pe celălalt. O mai auzii pe colega ei afirmând omului că s-a ţinut de promisiune. Vârstnicul se întoarse pe un picior trecu rondul cu flori la o maşină şi toţi patru au dispărut undeva spre necunoscut. Iar eu îmi repetam cîntecul, oare pentru a câta oară?  De-oi muri de dor, de dor/ Nici la toamnă nu mă însor.