Pereții odăii lui Dragoș sunt împodobiți cu picturile fratelui său mai mare, Sorinel Săbiuță. Învață la Liceul de artă din oraș. Pe peretele din fața ferestrei, de unde se poate vedea livada, grădina, pădurea, gârla și satul întreg, mama a așezat o oglindă de formă ovală unde, în fiecare dimineață, Soarele răsărit pe colină, se strecoară cu fața îmbujorată, tiptil, tiptil, până la fereastră. De fiecare dată de cum îl zărește, Dragoș îl întâmpină vesel, strângându-l în brațe, asemănându-l cu chipul bunicului!
          - Bună dimineața, Măria ta! i se adresează Dragoș, așa cum obișnuiește să i să-i zică bunicului considerându-l cel mai cumsecade Împărat și Voievod al tuturor copiilor din această parte de lume.
          - Bună să-ți fie inima, Crăişorule, stăpân harnic și înțelept peste toate împărățiile florilor și livezilor. Și peste ținutul pădurilor de mesteceni și brazi de dinspre apele Bistriței și ale Ozanei, cea limpede și frumos curgătoare, cu maluri din tufe de fragi și faguri de miere.

Unde, seara, stelele se cuibăresc în prichiciul caselor să se joace cu motoceii prinși de mama la prichiciul sobei și să le spună copiilor, povestea ,,Pupezei din tei” a lui Nică a Petrei și a Caprei cu trei iezi cucuiați!
          În zilele când  Soarele  nu mai are cum să răsară rămânând ascuns în vizuina norilor năzuroși și întunecoși, Dragoș, rămas singur în casă, se aventurează  să hoinărească peste tot, după pofta inimii, întrucât atât cerul, cât și pământul, le poate vedea răsfrânte în oglinda ovală, fermecată de pe perete.
          - Uite, casa bunicului de peste drum, zărită prin fereastra deschisă în oglindă, pare un palat strălucitor de cleștar cu cerdac și stâlpi sculptați de-o mână meșteră cu acoperiș țuguiat năpădit de iederă și trandafiri!
          În celălalt capăt de zare, se vede  livada, stupina și columbarul! Merii și cireșii în floare seamănă la chip cu miresele zâne! Adună din floare în floare și Soare răsare, nestematele: fluturi și gâze în pumni!     
          Numai pădurea din zare își legănă-n ramuri tânguitoare mlădițele tinere stelele cerului și verdele crud chemându-și păsările călătoare să se întoarcă la cuiburi!
          Băiatul oftează trist. Își întoarce fața spre fereastră și cercetează atent zarea cernită și colina acoperită de nori neguroși să vadă unde s-a ascuns soarele, întârziind să se mai privească în oglindă.
          Se împlinise o săptămână de când nu-i mai zărise chipul.
          ,,Of, Doamne, oare ce s-o fi întâmplat cu el!? Nu cumva a rămas pe cealaltă parte a pământului, ademenit de copiii de acolo și a uitat la noi să mai răsară!? ” - își zise în sinea lui băiatul, încruntându-și cu amărăciune sprâncenele. Dar, deodată,  zărește mişcându-se ceva în spatele unei tufe de trandafiri japonezi.  
Apar niște urechi lungi și ascuțite, apoi botișorul umed a unui Iepure mustăcios, gâfâind de parcă l-ar fi alergat o ceată de zăvozi năzuroși. Îi privește cu mirare chipul băiatului. Dragoș tresare, văzând arătarea speriată din fața lui. Pentru ca apoi, înveselit, să-l întrebe:
          - De unde ai apărut așa, dintr-o dată, Iepuraşule? Nu cumva te-a trimis la mine Soarele cu vreun răvaș să-mi zică de ce a uitat de atâtea zile să mai răsară în satul nostru de pe colină!?
          La auzul vorbelor băiatului, Iepurașul se fâstâci, de parcă s-ar fi făcut vinovat de ceva anume.
          - Să știi că am venit nu chiar…. întâmplător. Am străbătut potecile dinspre pădurea Soarelui răsare! Mi se făcuse un dor nebun de ducă!  
          - Am bănuit eu că el te-a trimis. Nu aveai cum să pici așa din senin, tocmai acum, când Măria sa a uitat să mai răsară! Nu te înfricoșa și poftește în odaia mea să vorbim mai pe îndelete.
          Iepurașul, încurajat de vorbele și semnele de prietenie ale băiatului, se învioră pe dată și, după ce a țopăit de câteva ori, ateriză pe pervazul ferestrei și de aici pe o scoarță vârstată, moale și primitoare ce acoperea dușumeaua odăii  unde sub masă dormita, făcut covrig, Azorel. Stătea în faţa băiatului nemișcat, smerit, iar acesta îi mângâie cu palmele, prietenos, urechile și blana mătăsoasă. Prinzând curaj, țopăie vesel și apoi sare pe sofa găsindu-și locul lângă Riţa veverița. Aceasta, făcându-o pe gazda, îl servi cu alune și morcovi proaspeți scoși din grădină, dintr-un coșuleț mic și rotund împletit din papură verde. Dragoș s-a așezat și el alături de Iepuraș.
          - În calitate de gazdă îmi revine obligația să mă prezint!
          - Nu este nevoie. Îți știu numele din vara trecută. Mi l-a spus Soarele! Răsărise să-și privească chipul în oglinda din odaia ta! Mi-a zis că tu ești Dragoș, crăișorul florilor și livezilor  acestei mari împărății.
          - Adevărat! a răspuns mirat băiatul, bucurându-se că Măria sa nu-l uitase. Pe tine, cum te cheamă, Iepuraşule!?
          - Pe mine mă cheamă Săndel Haiducul.
          - Ai un nume destul de frumos. Dar, ia  spune-mi, cine ți l-a dat? Nu cumva tot….
          - Dacă vrei să știi, acest nume mi l-a dat mama și tata. Măria sa Soarele îi considera haiducii pădurilor și codrilor de aramă! Deci, cum se spune, numele l-am primit moștenire din moși strămoși                                          - de aceea sunt mândru de el.
          - Până să ajungi la mine pe unde ai hoinărit?
          - În zori, m-am dus, la izvorul din vale să-mi spăl ciuboțelele roșii pe care mi le murdărisem de lut. Dar, după ce am isprăvit, din cer a căzut un bour negru gata - gata  să mă ridice în coarne! Am fost nevoit să-mi i-au tălpășița haiducește, pierzându-mă hăt departe în zare.
          - Și pe urmă unde te-ai mai dus? îl ispiti din ce în ce mai curios băiatul să se convingă de ce-i în stare Haiducul.
          - Pe urmă, am urcat un delușor înfrunzit de mesteceni pe o cărăruie poznașă care duce drept în livadă. În apropiere era o grădină plantată cu morcovi și varză în straturi lungi înconjurate cu flori de narcise. Îmi făceau de departe cu ochiul. Am poposit apoi lângă tufa de trandafiri japonezi din faţa ferestrei tale să ascult cum pe garduri cântă cocoșii de ziuă.
          - Știi de ce câtă cocoșii, Haiducule?
          - Asta le este menirea lor, să cânte! răspunse Iepurașul, mirat că băiatul i-a pus, fără noimă, o asemenea întrebare.
          - Mai precis îți spun eu de ce cântă! își cheamă Soarele care a întârziat să mai răsară pe colina noastră din sat!
          - Adevărat!? Uite, că la asta, nu m-am gândit, cât de haiduc sunt eu! zice urecheatul mângâindu-și mustățile și bărbia roșcată cu lăbuțele durdulii.                
          - Îmi pare bine că te-am cunoscut. După cât de inimos ești, ai putea să-mi fii de folos. Aș vrea să-mi duci un mesaj unei persoane dragi căreia nu i-am văzut chipul de câteva zile și de care îmi este dor! Prin toate locurile pe unde hoinărești, nu se poate, să n-o întâlnești undeva.
          - Sunt onorat că-mi încredințezi o asemenea frumoasă misiune. Voi fi un mesager de încredere!
          Dragoș scoase dintr-o casetă sculptată din lemn de mesteacăn, un medalion rubiniu din fildeș sub formă de inimă pe care era încrustat un chip luminos cu plete albe ca neaua. Semăna cu un zeu coborât dintr-o frescă de demult păstrată în casa bunicului pe colț în loc de icoană.
          - Uite, îți dau însemnul acesta să-l dăruiești Soarelui! Este podoaba pe care bunicul mi-a lăsat-o drept moștenire de preț, în numele celor mai iubiți pământeni ai acestei împărății!
          Haiducului parcă nu-i venea să creadă că tine în palme un asemenea tezaur. Se înfioră simțind cum lumina îi arde privirile. Și Iepurașul s-a grăbit să-i îndeplinească dorința.
          Dragoș l-a privit îndelung escaladând în galop depărtările, iute ca gândul până când s-a pierdut în zarea roșiatică de pe colină. Ducea cu el un mesaj de preț!
          A doua zi, când s-a trezit băiatul, odaia era inundată de lumină, iar din oglinda de pe perete îi zâmbea chipul bunicului. Venise o dată cu Soarele!
          - Bună dimineața bunicule!
          - Bună dimineața craiule!
          - Bună dimineața Măria ta!
În timp ce bunicul își strângea nepotul la piept, chipeș, Soarele se bucura maiestos risipindu-și purpura razelor răsfrântă-n oglinda din perete!...