FRUCTUL INTERZIS E DULCE (MIREASA FURATĂ)

O vară cu zăpușeală se dezlănțuise în toată amploarea ei. Crinei îi reapărură noi licurici în ochi. Visa la schimbări pozitive, la noi realizări... Nici gândul de la prințul dorit nu dispăruse, deși se simțea decepționată, deziluzionată, când se gândea la genul masculin, totuși, în sufletul ei „prințul pe cal alb” era unica alinare, singura iluzie că el nu va fi ca toți ceilalți. Prințul va fi un băiat simplu, omenos, cu gânduri și sentimente profunde, luminoase și sincere față de ea. O va lua de mână, îi va arăta Grădina Edenului, adică viața, vor juca nuntă mare și frumoasă, vor avea mulți copii și vor fi cei mai fericiți...
Se mai maturizase, destinul o mai încercase prin varii conjuncturi. Era studentă în anul II la Academia de Poliție. De unde plecase încă nu uitase... Nu uitase nici de liceul unde fusese elevă. Primi o invitație la Balul de Absolvire al clasei a XII-a și o acceptă. Se împrietenise cu Evelina, o studentă de la medicină cu un curs mai mare decât ea, cu care se duse la balul din localitate. Începuse a se întâlni cu un băiat din orășelul ei, de care avu impresia că se îndrăgostise încă de pe băncile liceului. Cam prin clasa a X-a, în timpul unei serate, Vlad, așa se numea băiatul, îi făcu-se o invitație la dans, iar ea acceptă invitația.

La finele seratei Vlad era nerăbdător s-o conducă acasă, însă Crina fugi. Iar acum împreună cu amica sa Evelina asista la înmânarea solemna a diplomelor de absolvire absolvenților. În scurt timp începu și Balul cu muzică și dansuri. Evelina se strecurase printre rochiile înfoiate ale absolventelor, printre băieți... Crina se pomeni față în față cu Vlad, băiatul ce-i furase cândva inima. De cum îl văzu, îi apăruse scântei de bucurie și resentimente mai vechi se treziseră în sufletul ei...
— Buna, frumoaso! Ce minunat arați!
— Salut, Vlad! și-și plecă ochii în jos. Lângă ei apăruse și gașca lui de prieteni. Vlad îi făcu o invitație la dans. Mai apoi Vlad o invita pe Crina la el acasă, în ospeție, motivând ca este omagiat.
— Dar nu pot sa merg așa... fără cadou... Nu sunt pregătită... Nici nu am anunțat părinții...
— Nu vreau nici un cadou! Prezența ta o doresc!
— Da, da, da!!! L-au susținut prietenii lui Vlad intru-un glas. Trebuie sa accepți!
— Apropo, te-am căutat acasă și chiar vorbisem cu doamna Margareta ca vreau sa te invit azi undeva... Întrucât nu erai acasă, sunt tare bucuros că te-am găsit!
— Hai, Crino, hai cu noi, vom fi o companie bună! Hai, nu mai sta pe gânduri. Nu vei regreta!
Acceptă. Începu serbarea! Ce mai minunăție, câta splendoare văzu Crina acasă la Vlad, mai cu seama nu-și lua ochii de la luminițele multicolore, ce se aprindeau și se stingeau în toate chipurile, și muzica, și șampania... La masa plina cu bucate toți invitații îi urau lui Vlad: „La mulți ani!”; „Fi-i fericit!”; „Fi-ți fericiți!”; „Sa va fie de bine!”
Răsunet cristalin de la ciocnirea paharelor, șampanie pe saturate, urmate de coniac, vin și multe delicii care mai de care apăreau pe masa cu farfurii de porțelan etajate. Dansuri, muzică și voie bună!
Crina se simțea bine în anturajul lor. Dar ceva o măcina până în măduva oaselor. Prietenii ieșiseră pe afară, care la o țigară, care la o vorbă intimă... În odaie erau doar ea și cu Vlad.
— Mi-ai promis că mă duci acasă cu motocicleta sau mașina...
— Cu siguranță! te voi duce, adică ne vom duce... Dar acum am nevoie de tine ca niciodată.
 Te rog, Vlad, du-mă acasă!
— Dar aici nu-i tot casă, și asta e casa ta, scumpo, de-acum ești a mea, chiar nu ai înțeles?
— Ce tot îndrugi?
— Crinuțo, te-am furat mireasă, doar ești de acord sa-mi fii soție, nu-i așa?
— Ai căpiat, care acceptat?... Care soție?
— Iubito, doar te iubesc și știu că și tu mă placi încă din școală. Da, eu am fost orb, pe atunci îmi fugeau ochii la fetele mai mari decât mine... Acum, însă, te-am regăsit. Te-am redescoperit. Te-am adus în casa noastră și ești a mea!
O cuprinse de mijloc, vrând s-o sărute.
— Da-mi pace, nu fi și tu un mincinos, un profitor la fel ca toți băieții!
— Nu, nu, Crinuțo, nu te mint, tu ești a mea! Te-am adus la mine acasă! Vom face nuntă, nuntă mare, totul va fi cum se cuvine!
— O, nu, lasă-mă, nu te atinge de mine!
Se zvârcoli fata în brațele lui, încercând sa se desprindă din strânsoarea lor... Vlad încercă sa o prindă, alergând în jurul mesei. O apuca de-o mână: „Te-am prins, miresuico, nu te las, ești a mea, doar a mea!” Crina sălbatică, fară nici o chibzuință, exaltată, nu gândi mult, lua de pe masă o sticla cu șampanie și-l lovi pe băiat în moalele capului. Vlad căzu pe pat.
— Vlad, Vlad! Ce-am făcut, ești bine? Ridică-te Vlad, te rog!
Între timp ușa fusese deschisă de doamna ce tocmai intrase în camera unde se aflau ei, ținând ceva în mâini:
— Poftim plapuma, cearșaful și pernele, aranjați patul așa cum se cuvine...
Crina rămase nemișcată, așezată pe pat, lângă Vlad. Își sprijinea capul intru-un cot, cu ochii țintă la Vlad. Ea nici pe-o clipă nu-și întoarse capul la femeia ce bolmojea ceva nedeslușit...
— Vlad, trezește-te, du-mă acasă, doar mi-ai promis!
Se ridicase din pat, îl mai privi încă o data pe băiat, apoi privi spre geam. Nimeni nu se mai vedea afară. Oaspeții plecară...Trebuie sa fug, sa fug de aici mai repede acasă!
Un cântat de cocoș anunță deșteptarea. Pe perete, un ceas rotund indica ora 4.00. Se făcuse dimineață. Ajunsă la ușa, Crina își căută încălțămintea. Probabil, cineva i-o ascunsese... Prin geamurile mari ale odăii văzu un bărbat mai în vârstă cum ieșea pe poartă, urmat de o doamnă. Erau părinții lui Vlad, care se grăbeau sa-și deschidă magazinul de lângă casa lor. Magazinul care le aparținea. Ea intră înapoi în cameră să n-o vadă ei. Pe un dulap își văzu cocoțați pantofii. Îi luă atent și țâșni pe ușă înconjurând trotuarul, prin gradina cu flori. Ajunge la poartă, o deschise. Un scârțâit răsunător al porții sparse liniștea. Îndată au început a lătra câinii...
— Ei, copilo, unde pleci? O întreba aceeași voce pe care-o auzise și atunci când se deschise ușa odăii, în care se afla cu Vlad. Fata n-a întors capul să vadă cine-i vorbea. Mergea înainte cu pas grăbit, de parca cineva o fugărea din urmă.
— Stai, drăguță, unde te duci? Nu ne părăsi! Vlad, Vladic, ieși afară, mireasa ta fuge!
Tălpile Crinei pășeau pe unde nimereau, se grăbea să dispară din vizorul doamnei ce-o striga, din vizorul mamei lui Vlad.
— De unde vii, Crino? Ce cauți la ora asta prin părțile astea?
— Bună dimineața, mătușă Eleonora! Mă întorc de la o colegă, mi-a trebuit o carte...
Răsuflă ușurată: „Slava Domnului că am scăpat de ea...”
Când a ajuns acasă, deschise portița încet, nu cumva să scârțâie... A vrut sa intre pe furiș, sa se culce în pat, în odaia sa, sa se prefacă ca doarme demult...
— Bună dimineața, cucoană! Acum se vine acasă?
— Ma-mă, eu...
— Așa te-am educat eu? Care fată mare vine în dimineață acasă? Unde ți-i rușinea, unde-i bunul simț, draga mamei?
— Mamă... eu... eu...
— Apoi fata mamei, nu ai gustat până acum din „darul Sfântului Nicolae”, cred ca e timpul s-o faci!
Și-i lipi vreo doua vergi pe pulpele-i goale, conturându-i-le binișor.
— Unde ai fost, nerușinato?
— Am fost la ziua lui Vlad!
— Până la ora asta?
— Da, și-a serbat ziua de naștere și...
 Și?
— Nimic...
— Și... Crino? Și?
— Am fugit de la el, am fugit din casa lui, că mă furase de mireasă!
— Ce? Cum așa? Și de ce-ai fugit, copila mea? Ce nu-ți place de el, e băiat bun!
— E băiat bun...dar...
— Dar ce? Ce are, Crino?
— Nimic... și începu a plânge.
— Vlad e dintr-o familie înstărită, cumsecade, are casă, mașină, magazin, e student la juridică... Du-te înapoi, întoarce-te la el, Crino!
— Nu, nu mă duc înapoi!
— Crino, uite în ochii mei. Sunt mama ta și trebuie sa știu... Ai avut ceva cu Vlad... înțelegi? Ați făcut ceva?
— Ce-i cu tine, mămico, sigur că nu, nu am avut asemenea relații cu nimeni!
Doamna Margareta ieși din odaia fiicei.
— Sunt o ipocrită... Am mințit-o pe mama. I-am zis ca nu am avut niciodată cu nimeni nimic. Iar Vlad îmi place din liceu, dar sa nu fi fost acel caz... Acel Ion.... Acea zi... Marea... Barca... Totul..., gânduri-gânduri...