GUȘA

Până pe la patru ani am purtat rochiță. Maică-mea a conceput doar băieți, dar tare și-a dorit să aibă și o fată. În dorul fetiței, care n-a mai apărut, mi-a făcut mie o rochie roșie cu floricele albe.
Când mă jucam cu fetele vecinilor mă fuduleam că rochia mea era mai frumoasă ca ale lor sau, cel puțin, așa mi se părea mie. Pe sub rochie nu purtam nimic altceva, și nici partenerele mele de joacă. Un alt motiv de mândrie pentru mine era că aveam ceva ce lor le lipsea.
Într-o zi, fratele meu, care era cu patru ani mai mare ca mine, mi-a zis că a găsit o puță de băiat prin ogradă. Deși eram atât de mic, nu-mi venea să cred totuși că cineva și-ar putea pierde puța fără să-și dea seama de absența ei.

Cu toată neîncrederea mea, am ridicat poalele rochiței roșii, spre a mă convinge că nu eram eu cel păgubit. Văzând că toate sunt la locul lor, i-am cerut fratelui meu să-mi arate și mie puța; nu pe-a lui, ci pe cea găsită de el. Noroc că n-a depistat-o pisica, era tot acolo unde o descoperise, doar că semăna mai degrabă cu o gușă de găină, care se prelungea cu o bucată de maț.
Găina fierbea deja în oală, pe plită și numai la gușa care-i lipsea nu se gândea.

Marcel Chiţac
-    Născut la data de 8 mai 1953 în localitatea Horodiştea, judeţul Botoşani.
-    Licenţiat în arte plastice, specialitatea pictură de şevalet, Universitatea de Artă „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, 1974-1978.
-    Membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1989.
-    Din 2004 este Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer la categoria arte plastice.
-    În 2008 este ales „Cetăţean de Onoare” al comunei Păltiniş, judeţul Botoşani.
-    A publicat articole și nuvele în România Liberă, 1990-1992; Avant Post, revista „Societăţii de Mâine” nr. 1-2, 1993; revista Kibo – Titan nr. 2, 3, 4, 2020.
-    Este autorul cărţilor de proză scurtă: Omul de hlei – crochiuri şi eboşe literare; Găina afonă – istorii; Polojenii – povestiri; Puiul de cuc – hronografii; În dosul soarelui – pseudo-monografie, editura Lumina Tipo, Bucureşti, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016.

COMENTARIU CRITIC
Autorul rămâne fidel unui areal tematic de inspirație rurală, marșând pe liniile de forță ale ethosului ancestral, dar pătrunde nonșalant și în culisele altor tipuri de psihologii, spre a spori varietatea universului său literar, aflat în plină structurare. Numitorul comun al acestor momente narative este, adesea, substratul lor simbolic, mergând spre sensul parabolei moderne, căreia Marcel Chițac știe să-i confere expresia potrivită. Se poate lesne sesiza că mai toate textele au finaluri inteligente, construite pe suport de ironie și autoironie. Aceste finaluri, cu grefele lor de umor bine-dozat, transformă povestirea în imagini vii și persistente, încât proza lui Marcel Chițac nu rămâne doar o lectură agreabilă de weekend.
Ca în arta plastică, portretul se configurează simplu, cvasipictural, adică din câteva linii, absorbind și apoi devoalând esența personajului.
Autorul își face cunoscută dorința de a conserva o moștenire lexicală și semantică specifică satului, care asigură farmec și personalitate inconfundabilă culturii populare. [...]
Întâmplările, adesea mici fragmente de epopee orală, au în substanța lor ceva fabulos, amestec straniu de cutumă și predestinare... (Victor Teișanu, Note critice la Polojenii. Povestiri în Mesager de Darabani nr. 4, 2014).