Matilda

Matilda a fost încă din copilărie un om atipic. Imaginația bogată din copilărie nu a părăsit-o nici măcar atunci când a depășit pragul vârstei de 20 de ani. Dacă ar fi pusă ca la un curs de actorie să se descrie nu ar ști ce să spună. E un om care a suferit mult, prea devreme. Mult prea devreme visele și tot ce a construit din greu, s-au dus toate și s-au sfărâmat ca un castel de nisip în negura timpului pe o plajă uitată de lume. Cine ești? Nu mai știe. Cum te simți? Rătăcită pe cărările vieții. La 25 de ani a fost închisă fără voia ei într-un spital de psihiatrie, totul printr-o conjunctură tristă, dramatică chiar pentru viața ei. Cât e ceasul? Secolul? Anul? Sunt întrebări care o dezgustă, i le-a pus și medicul înainte să o interneze în lagăr. Dintr-o studentă la medicină cu un viitor luminos în față a ajuns o nebună, un rebut al societății, bună de  arătat cu degetul.
Cum s-au întâmplat toate astea? E simplu, a iubit și a fost respinsă și a avut și ghinion.

Întrebări, altele își pune și Matilda ,, De ce sunt uneori, oamenii atât de răi? De ce își doresc să înjosească, să prejudicieze un om care nu le-a greșit cu nimic? Care întotdeauna și-a văzut de treaba lui. Dacă a putut sa facă un bine, l-a făcut, iar dacă nu, s-a abținut.” A citit chiar și câteva cărți de psihologie, a urmărit documentare despre infractori, criminali în serie și a rămas nelămurită.
    Care este rădăcina răutății umane? Unde începe? La naștere? Într-o copilărie traumatizantă ? Sau cine știe.. și dacă îi descoperă cineva rădăcina, răutatea poate fi stopată? Anihilată ca o infecție cu o cură de antibiotice? Matilda nu știe, ar vrea să afle. Ar vrea să afle măcar cum poate depista oamenii răi, să se ferească din calea lor. Căci, câțiva oameni răi au reușit să îi distrugă viața cu un singur gest. O privire rea, o atingere nepotrivită, o decizie catastrofală.
  Și până la urmă nebunia ce e? Matilda a cugetat și la această întrebare. Nebunia o cunoaște, răutatea încă nu, a reușit cumva să își păstreze o inocență stupidă, ca de copil. Nebunia e de obicei clasată ca psihoză, momentul în care un om pierde contactul cu realitatea. Un om sensibil, prea delicat se izbește de prea multe răutăți și clachează, fuge în propria minte, propria realitate, nu mai are nevoie de lume, se refugiază în delir și păstrează numai pentru sine tot ce a fost mai frumos sau mai rău sau mai înfricoșător. Trăiește într-un vis, alteori într-un coșmar, iar oamenii din jur nu îl mai recunosc pe omul de altădată, nu mai pot comunica cu el, căci el e undeva departe.
  Matildei i-au plăcut întotdeauna animalele mai mult decât oamenii, i se păreau mai sincere, mai pure. De aceea a știut de la vârsta de 5 ani că vrea să devină medic veterinar. Animalele erau atrase de ea și ea putea comunica cu ele. Cu oamenii mai greu, nu îi înțelegea, nu considera că avea ceva să le transmită oamenilor. A găsit un canal de comunicare prin cărți, uneori o încânta lectura pentru că putea călători prin ea, mergea în țări și timpuri la care nu ar fi avut acces fără imaginație, alteori întâlnea idei precum ale ei. Cât de întunecat e Edgar Allan Poe, ar fi stat la o cafea cu el.