Minune de Crăciun

Zilele astea, la ceas de taină, pe înnoptat, și-a făcut cineva pomană cu mine și s-a apucat să-mi pregătească salată de boeuf.
Zis și făcut, se pun toate bolbotinele la fiert, se prepară maioneza în unicul castron de salată din dotare (după ce, în prealabil, se descoperă într-un cotlon uitat, telul electric de care habar nu aveam că există), ocazie cu care stau cuminte într-un colț, pe-o juma' de bucă, să nu cumva să se taie și să fiu acuzat că am respirat, ori m-am scărpinat, ce ştiu eu.
Scap cu bine din această etapă, urmează tocatul şi amestecarea ingredientelor.
- Castronul mare, unde-i castronul? Sunt băgat în seamă pe neașteptate.
Sar teleghidat şi o apuc într-o direcţie oarecare, până să procesez solicitarea, apoi schimb brusc direcţia către baie, unde posed un lighenaş de rufe, după care mă opresc brusc, nu îndrăznesc să propun şi recunosc spăşit:

- Păi, ăsta e... şi imediat sunt fulgerat:
- Şi ce propui?
Mă uit stânga, mă uit dreapta, nicio scăpare. Fac stânga-mprejur, iau ceva bulendre pe mine şi dispar ca măgaru-n noapte. Pe străzi, pustiu. Dau o tură cu maşina pe la toate magazinele cu chestii de uz casnic pe care le ştiam în cartier, nimic, oamenii normali la cap au închis prăvăliile. Singura speranţă rămâne hipermarketul. Fac o socoteală rapid, dacă nu e nimeni pe stradă, oare unde "este" ei, atuncea? Un să fie? La "Cora"! Fac trei cruci şi o apuc spre "Cora".
Intru val-vârtej, bunghesc raionul cu troace de bucătărie, ignor privirile nedumerite ale duduilor cărora le făceam concurență, adresez un gând pios domnilor care împingeau cărucioarele cu priviri pierdute, aleg acaretul (impropriu spus, aleg, iau unul, mama lor, nu-s toate la fel?) şi mă îndrept glorios către casele de marcat, cu lighenaşul de plastic la sub braţ, graţios ca mistreţul în bucătăria de vară. În urma mea cad chestii de pe rafturi, da' nu mă uit. În drum, trec pe la raionul de "pet"-uri şi, într-un gest de captaţio benevolentiae, iau şi o jucărie pentru pisică, un fel de bici negru, lucios, foarte sexy, cu un pufulete mov în capăt. Cumpăr indulgenţe, cum s-ar zice.
La casă, puhoi de lume, cu neveste, cu soacre, cu copiii urlând, cu câte trei căruţuri pline, se aud icneli de sclavi târând câte 100 de kile în fiecare mână şi câte un îndemn: "Hai, Costică, hai odată, mormolocule!".
Respir adânc de câteva ori, să evit panica. La două case de marcat mai încolo observ o ochelaristă drăguţă, cu o cutie de bomboane în braţe, la fel de speriată ca mine, şi mă mai liniştesc. Asta e, măcar nu sunt singurul ciudat din magazin. Mă aşez la coadă resemnat, cu lighenaşul şi cu biciul meu, pe care aş fi vrut să mi le bag undeva, să nu se vadă, dar cu toată largheţea, nu încăpeau.
Şi dintr-o dată... minune de Crăciun, aud o voce lângă mine:
- Poftiţi, poftiţi! Un domn mă privea cu milă, cu o expresie de neţărmurită înţelegere a vieţii, şi mă invita să trec înaintea lui.
Nevastă-sa, mutră acră, se uita când la mine, când la el, în gândul ei probabil: "Da' ce, aia care te-a trimis e mai brează ca mine, stă acasă?". Cedează în cele din urmă şi îmi face semn cu mâna să trec. Şi uite aşa, până în faţă, am fost privit ba cu milă, ba cu simpatie, ba ca la nebuni. Pe câte unul mai tânăr il bufnea râsul şi era imediat apostrofat de domnii care mă lăsaseră deja să trec: "Nu râde, mocofane, că se ia! Te văd eu peste câţiva ani..." Câte o duduită singură îmi zâmbea larg şi o simţeam gata, gata să mă apuce de obrăjorii bucălaţi: " Off, bigi, bigi, bigi..."
Ajuns aproape în faţă, mai am un singur hop. O cucoană la vreo 60 de ani, singură, foarte corect îmbrăcată şi cu un aspect de profesoară severă. Se uita contrariată când la mine (probabil arăt ca fugit de acasă), când la castron, când la biciuşca pentru pisică. La acest din urmă aspect ridică sprânceana şi mă priveşte în ochi, critic.
- E pentru pisică, ştiţi... şi fac un gest exemplificativ cu obiectul, fluturând sfârcul de puf movuliu prin aer.
Cucoana mă priveşte neîncrezătoare, dar îmi face semn, totuşi, să trec, a lehamite:
- Deh, maică... S-a întors lumea cu curul în sus...
Mi se înceţoşează privirea de emoţie, în timp ce în boxe răsună "De Crăciun, fii mai bun..."