Nervosu'

Când mă enervez, merg la pescuit. Când merg la pescuit, mă enervez. Când vin de la pescuit, mă enervez. Când nu merg la pescuit, mă enervez. Când nu vin de la pescuit, mă enervez. Când mă enervez, mă enervez. Când nu mă enervez, mă enervez. Eu merg la pescuit cu trenu’ şi mă enervez că ajung la gară cu o oră înainte de plecarea trenului şi mă enervez când anunţă la megafon că trenul întârzie o sutădouăzeci de minute dar nu mă enervez când zice că trenul întârzie o sutădouăzeci de minute ci mă enervez atunci când îşi cer scuze şi nu mă enervez că-şi cer ei scuze cât mă enervez că unii călători se simt flataţi de scuzele cheferiştilor de parcă ei, călătorii cu pricina, ar fi nişte personalităţi în faţa cărora tremură cheferiştii dar şi cheferiştii mă enervează că sunt impertinenţi că au salarii nesimţite şi tot mai vor. Că eu dacă vin în ultima clipă şi mă agăţ de ultimu’ vagon şi vine conductoru’ mă enervez că eu degeaba îmi cer scuze şi îi spun că am stat în staţia de autobuz (acuma m-am prins de ce-i zice staţie, la staţie, fiindcă stai în ea şi te enervezi) şi n-am avut timp să cumpăr bilete fiindcă la ghişeul CFR era o cheferistă grasă dar nu mă enerva că era grasă cheferista cât mă enerva că se mişca încet şi mai avea şi nişte degete boante, uf ce mă enervează degetele boante, că apăsa tot câte două taste o dată şi apărea „error” pe monitor (scuzaţi rima!) şi trebuia să stai câte un sfert de ceas până ieşea biletul.

Păi nu era mai bine pe vremuri când la ghişeu era un cheferist, nu o cheferistă, ăsta lua un bilet virgin (auzi şi la mine, bilet virgin...!?) dintr-un dulap de tablă , îl băga într-un aparat să-l composteze şi fuga la tren. Nu se anunţa la ce linie soseşte trenul fiindcă era doar o linie. Cum adică, linie? Asta chiar mă enervează, că trenul nu merge pe o linie, ci pe două, adică pe calea ferată. Şi mă mai enerva un idiot din faţa mea, la casa de bilete, care se cotrobăia cu mâinile până la coate prin buzunare, după bani, şi-i curgeau balele din gură iar chestia asta cu balele mă enervează. Şi nu mă enerva că-i curgeau balele din gură cât mă enerva că nu-l enerva pe el. În spatele meu era o tânără de vreo şaptesprezece ani (normal că era tânără la şaptesprezece ani, nici nu ştiu de ce mai zic, numai aşa, ca să mă enervez?) care se scobea intens în nas. Asta nu mă enerva, că doar nu se scobea în nasul meu, ci mă enerva că nu se putea debarasa de "materialul" extras din respectivul loc. Se chinuia biata fată să scape de „ei” dar... feritu-te-o Dumnezeu. În sfârşit, ajung în tren, mă bălăngăn (termenul „bălăngăn”sună urât şi mă enervează) pe culoar, până dau de un loc pe care nu stătea nimeni, o întreb pe o doamnă de alături dac㠄este ocupat” şi doamna îmi răspunde:”-Igen!”. Era o unguroaică, fireşte, şi m-am enervat rău de tot dar, nu că doamna era unguroaică şi nici că nu ştia româneşte, ci m-am enervat fiindcă ştia româneşte dar nu voia să vorbească. Şi când ajung la pescuit mă enervez. Dar nu mă enervez că nu prind peşte ci mă enervez că toţi prind numa’ eu, nu. Şi când vin de la pescuit mă enervez că nevastă-mea se enervează că iar vin cu traista goală şi am cheltuit o grămadă de bani. În general, toată lumea mă enervează numa’ eu nu mă enervez. Dar şi când mă enervez...mă apuc de scris. (n.bun)