NESIMŢITU’

          Spre deosebire de alţi nesimţiţi, eu fac parte din categoria nesimţiţilor care simt când sunt nesimţiţi. Un nesimţit autentic nu simte nimic, nu-l doare, nu-l mănâncă, nu-l înţeapă, nu are insomnii, nu face febra nesimţirii, el doar râde ca un nesimţit, doarme toată ziua ca un nesimţit, cască fără să pună mâna la gură, ca un nesimţit, mănâncă plescăind ca un nesimţit, râgâie ca un nesimţit şi mai face şi alte alea în autobuz de se ţin pasagerii de nas şi se întreabă cine-o fi nesimţitul. Adică nu ca un nesimţit, că asta ar însemna că nu este un nesimţit autentic ci doar îl imită pe alt nesimţit. Ori EL este EL. Are personalitatea lui, bine definită, de nesimţit şi consideră că e un drept câştigat prin munca lui. Sau un dar de la mama lui. Chestia cu „mama lui” nu a fost cu intenţia de a-l înjura. Nesimţiţii sunt de mai multe feluri. Categoria cea mai numeroasă şi mai puţin condamnabilă este a nesimţiţilor PROŞTI. Pe ăştia şi Dumnezeu îi mai iartă. Ştiţi Dumneavoastră vorba “Iartă-l Doamne că nu ştie ce face!” Din categoria asta fac parte, în general, şefii. O butadă din popor spune că “şeful până nu-i fudul,nu-i şef destul”. Mergând pe acest principiu, în România s-a înmiit numărul de directori. Şi să vă dau reţeta după care s-a lucrat: Se ia un apartament cu trei camere la parter, se freacă bine, bine, până iese avizul de la “sanepid”, se adaugă apă cât cuprine până ai avizul de la pompieri, se adaogă ingredientele: o nevastă, o soacră de greutate potrivită, un copil sau doi, fată sau băiat (după gust) şi alte rude.

Fiecare se condimentează cu câte-o funcţie cum ar fi: una bucată secretară (eventual o verişoară de gradul şapte) contabil, jurist, şef resurse umane, şef facere, şef desfacere în cazul în care ai mai mulţi copii, dacă nu, pui nişte nepoţi bine copţi. Se acoperă totul cu un unchi din Primărie sau Prefectură şi se pune pe foc. Binenţeles, capul familiei se autointitulează: Director. Ştiţi care este următorul pas? Eram sigur că habar nu aveţi. Ei bine, Domnul Director are grijă să apară pe uşa biroului (fostul dormitor conjugal) inscripţia DIRECTOR. Nu mai răspunde la salutul vecinilor decât dacă i se adresează cu:”Să trăiţi Domnule DIRECTOR!” binenţeles, director cu majuscule. Mai în zilele trecute am auzit o frântură de discuţie în casa scării, o bătrânică o întreba pe alta: Ai auzit Doamnă că nesimţitu’ de Mitică de la apartamentu unu e Director? Nici nu mai răspunde la salut maică, şi ce copil respectos era când era normator la sculărie! Chiar şi soţiei i-a interzis să-l tutuiască în interes de serviciu. Doar în pat putea să-i mai spună “măi Mitică” dar şi aici, fără reproşuri conjugale ca să nu-i ştirbească reputaţia de Director. Altă categorie de nesimţiţi ar fi a celor...ŞMECHERI. Aici intră şoferii, poliţiştii, funcţionarele de la poştă, etc. De exemplu, eram în maşină cu nepoţica mea de şase ani când un taxi care venea din sens opus a intrat în depăşire riscantă. Norocul a fost că am avut timp să “trag dreapta” şi să-i fac semn cu farurile. Dar nesimţitul de taximetrist ce credeţi că mi-a arătat? Ei bine, degetul mijlociu îndreptat în sus.Niciodată n-am înţeles de se se îndreaptă degetul mijlociu în sus şi nu în jos cum ar fi mai normal şi cum se practică vorbind de pe pozitia omului de rând. Vă daţi seama ce greu mi-a fost să-i răspund nepoatei mele de şase ani când m-a întrebat:Bunicule, de ce a făcut nenea ăla aşa cu degetul? I-am spus doar că e un nesimţit. La următoarea întrebare: Dar de ce e nesimţit, bunicule, nu spuneai tu că nu toţi oamenii care conduc maşina sunt şi nesimţiţi? Nu am mai avut răspuns. Privind tineretul de tipul “băieţi de cartier” se desprinde categoria nesimţiţilor... VULGARI. Tot la a doua frază auzi de la ei, invariabil, expresia..”aia a mea” sau “ce aia a mea?” sau “du-te în aia a mea!”. Ăştia chiar nu mai simt că sunt nesimţiţi fiindcă aşa de comună este expresia încât o folosesc în tezele de la limba română fără ca profa să fie afectată de vulgaritatea pe care şi Domnia Sa o foloseşte în Cancelarie cu alte “doamne” sau “domni profi”. O categorie mai pretenţioasă şi mai preţioasă de nesimţiţi ar fi a nesimţiţilor...POLITICIENI. Despre ăştia nu vă mai spun nimic. Tot ce am spus mai sus, li se potriveşte. Există un singur simţ pe care dacă nu îl ai, nu înseamnă că eşti nesimţit ci ...ceva mult mai grav. Acesta este simţul umorului.