O cafea la mall

Razele soarelui inundau orbitor interiorul. Am deschis ochii speriată. Nu auzisem ceasul. Din reflex m-am îndreptat spre baie. Apoi mi-am adus aminte că nu mai era cazul să mă grăbesc.
Doar îmi dădusem demisia şi predasem tot. Dintr-un motiv minor dar care umpluse paharul .. Aşa am păţit la toate firmele, când ajungeam la limita de anduranţă.
Totul mi se întâmpla numai din cauza mea, am conştientizat de mult timp asta! Pentru că nu am fost în stare niciodată să-mi schimb atitudinea! Şi să refuz lucrările în plus. Să spun clar şi răspicat că am prea multe de făcut, că nu mai pot!
Se vedea dintr-o ochire unde e biroul meu. Dosarele zăceau claie peste grămadă peste tot, pe masă dar şi pe scaunele alăturate, în caz că şeful vrea să fie lămurit. Nerăbdător să afle informaţii exact în acea clipă, niciun moment pierdut, de parcă lua clădirea foc. Ţipa ca din gură de şarpe pentru orice nimic, cu uşi trântite şi tot tacâmul. Şi, fiind o fire emotivă, de multe ori mă pierdeam cu firea . De parcă şeful era un soi de bau-bau.

O stare de saturaţie, de silă dar mai ales de revoltă, o revoltă interioară care clocotea ca un vulcan, toate acestea m-au determinat să renunţ brusc şi fără avertisment. Hotărâtă, mi-am scris demisia pe care am depus-o la registratură, ca nu cumva să mă răzgândesc.
Simţeam nevoia unei pauze. Ca de obicei, patronul a crezut că e vorba de salariul mult prea mic raportat la volumul de muncă. Şi se gândise să pluseze cu ceva cam cât un mezelic. Dintr-odată, vezi dragă doamne, şi-a adus aminte că nici concediul nu mi l-a aprobat..Dar eu m-am menţinut fermă pe poziţie. Gata! De ajuns!
Priveam pe fereastra de la etajul şapte. Blocurile hâde şi mult prea apropiate îmi dădeau un sentiment de ghetou. Pubelele stăteau pe stradă în aşteptarea maşinii de gunoi. Care cu greu îşi făcea loc pe strada sufocată până la refuz. Larma aleii meschine adusese la ferestre pe bătrânii curioşi.
Simţeam că nu mai am răbdare să stau în casă. Cel mai bine ar fi să ies la plimbare în parc, să mă bucur de toamna blândă.
Ah, nu, nu are rost! Fiind zi de lucru, e pustiu. Doar haita de maidanezi ce stăpâneşte zona.
Mda…
Ei! Ce-ar fi să merg la mall? Daaa…Ce idee bună! Că tot au anunţat cu multă zarvă un îmbietor black friday! Ce dacă nu mai am job? Economii am strâns, măcar să-mi fac o bucurie. Vorba unei ex amice: pentru că merit, nu?

Daaaa…Anca. Ea ar fi fost acum un bun sfătuitor, şoimul cumpărăturilor de la reduceri. O femeie tonică şi cu un simţ al umorului ieşit din comun. Reuşea să scoată pe oricine din cea mai avansată stare de apatie.

După schimbarea cartelei telefonice, am încheiat cu ea.
Avea un obicei urât. Fiind învăţătoare, primea de la copii tot felul de atenţii, cu prilejul sărbătorilor. Lucruri de prisos, de multe ori identice, adunate an de an prin dulapuri. La fiecare întâlnire îmi oferea câte o sacoşică. Înăutru, aţi ghicit! Un lucruşor din vastul depozit. Îi mulţumeam jucând comedia bucuriei. Calul de dar nu se caută la dinţi, nu? Doar că la ultima întâlnire, acum un an şi ceva, am primit de la ea un pandantiv spart. Nu mi-am putut ascunde uimirea. La care Anca mi-a spus dezinvolt că aşa se poartă, cu chihlimbarul spart.
Cum am ajuns acasă, m-am îndreptat direct la topogan şi zvârrr…. cu el. Ducă-se.
- Bună ziua, vecină!
Am tresărit. În scara blocului administratorul lipea un afiş.
- Săptămâna viitoare va fi şedinţă cu locatarii! Neapărat să veniţi! Se vor discuta şi aproba lucrări de reparaţii în subsol!
Am încunviinţat fără tragere de inimă. Asta este viaţa la bloc. Şi trebuie să te conformezi.

Soarele se înălţase binişor pe cer. Încălzise atmosfera, era chiar plăcut.
Ajunsă la staţia de metrou, coboram alene şi oarecum absentă. Peronul era gol. Trenul veni cât ai clipi. Se anunţa o zi relaxantă.
Când să ies din tunelul cu magazine, exact la intrarea în mall…Anca! În carne şi oase. Ce potriveală ciudată! O ţintuia cu privirea, uimită, de parcă văzuse o stafie. Asta coincidenţă! Tocmai azi când se gândise la ea. Normal, fiind black friday…
- Mihaela! Ce surpriză! Unde ai dispărut? În ultima vreme parcă ai intrat în pământ!
M-am fâstâcit ca un copil, negândindu-maa la o astfel de eventualitate. Am îngăimat ceva neconvingător, ceva cu părinţi bolnavi, că m-am mutat la ei, bla,bla…Totul cusut cu aţă albă.
- Te-am sunat dar ai tot timpul ton de ocupat.
- Mi-am schimbat numărul vechi, mă şicanau nişte indivizi dubioşi.
- Hai să bem o cafea! De dragul vremurilor de odinioară! Şi bineînţeles, propun să colindăm prin magazine, poate vedem ceva ieftin şi bun!
E de la sine înţeles. Anca nu a crezut nimic din motivaţiile mele. În schimb, se vedea că arde de nerăbdare să-mi relateze noutăţi din viaţa ei. Dintotdeauna fusesem o bună ascultătoare. Învăţasem să nu judec pe nimeni, ca omul care păţise multe la viaţa lui.
- Uite o masă mai îndepărtată de culoarul principal. Vrei să mâncăm ceva? Ca să meargă şi o bere…
Am râs. Desigur, întâlnirile noastre erau asezonate cu gustărele gen fast food. Porneam de la câte o porţie mică de aripioare picante, apoi treceam rapid la mititeii autohtoni, gustoşi şi piperaţi. Bine stinşi cu câte un pahar de bere rece…În timp ce ne lamentam că nu ne mai încape mai nimc din garderobă. Apoi încheiam râzând cu *Noi să fim sănătoase! O viaţă are omul!*
- Eu ştiu? Am mâncat acasă.
- Şi nu mai merge nimic, nimic? Să luăm măcar o pizza, o împărţim, ce zici?
Anca se însufleţise. Fără să mai aştepte răspunsul, dispăru pentru comandă apoi se aşeză la masă privindu-mă intens.
- Ce mai faci, Mihaela, care mai e viaţa ta? Ai aşa o mină tristă…De parcă ţi s-au înecat toate corăbiile! Se cunoaşte că nu am mai ieşit de multă vreme împreună!
- Păi, ce să fac? Aşa şi aşa! Acum fără angajament.. Simt nevoia să mă odihnesc.
- Odihna e bună dar cu cineva drag alături. Să nu-mi spui că eşti tot singură… Cum, nimeni? Nimeni la orizont?
Ochii îi sclipeau. Destăinuirile îi stăteau pe limbă, aşteptând momentul potrivit.
- Eu, cum mă ştii! Lasă-mă pe mine! Mai bine spune-mi, te-ai împăcat cu Florin?
- Ei, Florin….Poţi să-ţi închipui că,după tot scandalul, am rămas prieteni? Întâi l-am urât cu furie! Apoi m-am obişnuit cu ideea. Bărbaţii de vârsta a doua, se ştie, înnebunesc! Sunt cu ochii ţintă numai după prospături! Ne-am despărţit definitiv dar îl mai invit din când în când la mine. Nu te gândi la prostiuţe, îl solicit să mă ajute cu reparaţiile din casă. Un motiv bun ca să nu rup chiar de tot relaţia. Mi-a fost clar că nu puteam concura cu aia, cu noua achiziţie, mai tânără cu cinsprezece ani! O vreme chiar am sperat să termine cu ea, să fie doar o pasiune trecătoare. Dar nu a fost să fie aşa.
- Înseamnă că noi, Anca dragă, ce şanse mai avem la vârsta asta? Targhetul nostru? Nişte moşuleţi, cu pensii modeste dar sigure! Că cei bogaţi sunt vânaţi tot de tinerele!
- Ei, hai, să nu ne subapreciem în halul ăsta! Noi avem şarm, dragă, şi asta nu-i de colo. Apoi să crezi! Până şi moşii s-au mai dezmeticit! De frică să nu-i excrocheze vreo hanţuşcă şi să ajungă în stradă!
Mă uitam la Anca şi la exuberanţa ei. Ochii îi sclipeau de nerăbdare.
- Să vezi, eu chiar am cunoscut un moşuleţ…Da,da, ce te uiţi aşa mirată? Nu-i dai vârsta! Super moş, bărbat bine, încă viguros, dacă mă înţelegi! N-o fi el Robert Redford dar mă tratează ca pe o prinţesă! Mă aşteaptă la el acasă cu mese delicioase, e un bucătar talentat. Lumânări aprinse, erotism, ce mai!,Îmi este foarte bine!
- Felicitări! Mă bucur pentru tine, te văd fericită!
- Cum să-ţi spun? Acum e altfel, nu e pasiunea aia care clocoteşte…E ceva molcom care ţine de tandreţe, acţiune mai bătrânească dar elaborată! Cu mult stil! Hi, hi…
- Înţeleg că v-aţi mutat împreună?
- Ei, aş! Nu mă complic, draga mea! Eu iau din viaţă numai partea frumoasă! Să mă înham la două gospodării? Nici gând! Le văd pe colegele mele de la şcoală, cât de nervoase vin dimineaţa, că iar le-au socotit bărbaţii ultimul bănuţ…Scandaluri pentru banii cheltuiţi. Că de ce îşi cumpără haine noi, de ce coafor, de ce epilat…Că au amanţi, de aia se-ngrijesc! Ba câteodată vin cu ochii umflaţi. Nu, dragă! Eu sunt propriul meu stăpân şi aşa mi-e bine! Convieţuirea e o treabă complicată. Peste ani devenim dificili. Păi, uite! Să vezi ce am păţit! Mi se scurgeau ochii după nişte eşarfe, lână fină, le văzusem într-un magazin de fiţe. Nu am văzut bine preţul, cum e mai rău, la numărul de zerouri. Şi fraiera de mine, mi-am cumpărat două, o frumuseţe. Când să-mi verific suma rămasă pe card, am înlemnit…Intrasem pe linia de credit. Îmi venea să le arunc la gunoi de ciudă, aşa de tare m-am supărat. Ei, dacă eram măritată, îţi dai seama ce scandal aveam acasă?
Am zâmbit…
Deodată, Anca îmi puse întrebarea standard.
- Auzi? De ce nu încerci să cunoşti pe cineva pe internet?
- Nu am curaj! Am cochetat o vreme, era cât pe ce, dar am renunţat. Mi-e frică. Nu ştii cu cine te pricopseşti! O colegă de serviciu s-a lansat pe un site de socializare. Doamne, ce a mai suferit după aceea! Culmea, o femeie frumoasă cu adevărat, ca din reviste! Versată în ale vieţii dar, vezi tu? A dat de unul mai al naibii decât ea. Acuma? Numai ce aude de bărbaţi şi devine furibundă! Decât aşa, mai bine lipsă!
- Măi, doar nu vrei la mănăstire! Nu se ştie niciodată ce aduce ceasul….
- Aşa e, nu se ştie niciodată…
Am rămas pe gânduri.
- Hai, să ne înveselim! Unde ai fost în vacanţă?
- Nicăieri! Voiam la mare dar uite că nu am ajuns!
- Hai în weekendul ăsta! Nu e vreme de plajă dar de-o plimbare pe faleză, respirând aerul sărat în briza mării…Ce zici? Un prilej de a sărbători reîntâlnirea noastră!
Mda…Mi-ar prinde bine să plec. O escapadă scurtă care m-ar scoate din pasa proastă în care mă găseam…
- Ok! S-a făcut! Uite, tastează numărul meu de mobil! Deseară stabilim unde ne-ntâlnim! Nu-i o idee rea, deloc! Da’, ia stai! Pe moş îl laşi acasă? Singurel? Dacă ţi-l fură vreo prospătură? Trebuie să fii vigilentă!
Am izbucnit în râs ca altădată. Parcă eram două adolescente ce tocmai terminaseră de comentat ultimele cuceriri. Apoi Anca spuse autoritar:
- Gata! Ne-am hotărât! Să nu aud că dai înapoi! Mâine dimineaţă plecăm! Luăm autocarul, că-i mai ieftin! Nu-i sezon, hotelurile sunt goale, preţurile sunt reduse. Luni cu noaptea în cap ne întoarcem, am ore de la zece. Eu zic să nu mai pierdem vremea! Fug să pregătesc bagajul! Te pup! Vorbim!
- Te pup şi eu! Ne auzim!