Pe drumurile vieţii

Drumuri, drumuri lungi, ce par nesfârşite, atunci când le petreci în singurătate, împovorat de tristeţi, când nimeni nu îţi este aproape. Drumuri – drumuri scurte, când fericirea nu are limite, când faci salturi peste timp şi toată lumea este a ta. Când îţi sunt prieteni şi cei mai aprigi duşmani...
Pe drumurile vieţii întâlnim şi bune şi rele. Ele, drumurile, ne sunt călăuză, dar şi veghe, far, dar şi ceţuri în care ne rătăcim conştiinţa. Pe ele alergăm strigând după adevăr şi plângând pentru dreptate. Ele ţin ascunse strigătele sufletelor noastre, strigăte de bucurie sau de disperare... pe ele alergăm clipă de clipă, în fiecare secundă a vieţii. Ele ne ascund temeri şi frici, durere şi lacrimă. Pe ele alergăm ca un maratonist de excepţie, ori îngenuncem căzând la pământ. Alergăm după liniştea pe care nu o vom găsi niciodată. Căci mereu ceva ne va sta împotrivă, mereu ne vom ciocni de coloşii unei societăţi pentru care omul are cea mai infimă valoare. Ele ne sunt calea spre adevăr, spre lumină şi pace spirituală... de ele depinde de cât de departe sunt stelele.

Mergem uneori însoţiţi, alteori singuri, uneori gânditori, alteori fericiţi, entuziasmaţi şi cu sufletul limpede... Atunci când trecem la pas cu fericirea, suntem în stare să le dăruim celor de lângă noi cerul şi drumul pe care călătorim, viaţa noastră întreagă, deoarece ne cresc aripi până la cer, deoarece sufletul nostru pluteşte în veşnicia luminii. Apoi pierdem şi căutăm, neînţelegând unde şi de ce am greşit. Acordăm încredere şi suntem umiliţi, acordăm iubire şi suntem răsplătiţi cu non-iubire, cu dezinteres, cu  indiferenţă.
Drumurile vieţii... atât de lungi, drumuri parcurse în singurătate, poate singurătate în doi, drumuri despre care nu ştim nimic. Cu toate astea doar noi alegem ce drum să urmăm. Cu toate astea, doar noi primim în sufletul nostru călători ce vin, ce rămân, ori ce pleacă când ne aşteptăm mai puţin.
Este alegerea noastră să învăţăm să acceptăm pe drumurile vieţii fiinţele care merită acest privilegiu. Alegerea ne aparţine. Poate că sunt lecţii de viaţă pe care trebuie să ni le însuşim, ori poate că trebuie să plătim greşeli ale trecutului, drumurile vieţii ce le vom urma. Sinuoase, necunoscute, umbre ale timpului nostru, devin oglinda trecutului.
Nu trebuie să privim în urmă, nu, nu ne mai putem întoarce în timpul zero. Trebuie să învăţăm să mergem demn, cu încredere şi credinţă în Dumnezeu.
Drumuri sau cumpene, libertate şi zbor, ori zbatere în întunericul fricii pentru ziua de mâine, totul ne aparţine. E drumul nostru, unic, ales doar de noi. Şi drumurile noastre le numim uneori, destin.
Abandonaţi de cei dragi, vom merge singuri pe drumul nostru, lăsând în urmă cenuşa atâtor sentimente contradictorii, dar vom merge... până la gongul final, căci scopul acestui drum este purificarea sufletului, ori pedeapsa pentru ceea ce am trăit anterior. Nimic nu este întâmplător. Poate că drumurile noastre nu se vor opri aici, pe pământ, ci vor continua într-un alt univers, despre a cărei existenţă nu ne este permis a afla, o existenţă pe care noi o numim moarte.
Dar până ce vom afla, vom trece nepăsători, ori cu sufletul împăcat, pe drumurile vieţii, aşa cum ne este hărăzit de destin. Ori aşa cum noi ne alegem. Suntem liber arbitru, singurii ce au capacitaea de decizie asupra propriei vieţi. Ne asumăm greşeli, dar ne putem şi bucura. Totul depinde de noi.
Călători pe drumurile vieţii, clătinându-ne în faţa furtunilor, dar răzbind prin nebuloasa de clipe de durere ce uneori ne inundă sufletul. Asta ne este datoria faţă de viaţă. Şi dacă am trăi fericiţi, nu am înţelegea fericirea fără a cunoaşte tristeţea, loviturile, durerea sufletească şi lacrima.
Împreună cu cei dragi nouă, sau singuri, vom trece pe drumurile vieţii aşa cum ne este dat.
Aici, în cartea de faţă, am trecut pe drumurile vieţii şi am lăsat câteva impresii. Balanţa este la tine, drag cititor...
Tu alegi ce vei înţelege!
Acesta a fost labirintul prin care m-am încumetat să mă aventurez alături de ființe dragi mie. Și v-am povestit și dumneavoastră ceea ce am știut sau ceea ce am auzit de la ei. Căci viețile unui om e păcat să le treci în uitare... Și tocmai am pierdut unul dintre cei alături de care am mers o vreme pe acest drum. Ei îi datorez apreciere pentru multe povești pe care le-ați citit.