Despre creaţie, creatori şi „eCreator”

În vremuri tulburi, în care sufletul nu mai pare a fi monedă de schimb se impune de-a dreptul o întoarcere la marile teme ale vieţuirii, la valorile altfel sfidate.

Prea ocupaţi cu propriile probleme mai mici sau mai mari, ajungem să devalorizăm până şi prietenia, oamenii având din ce în ce mai puţină vreme pentru zâmbet şi socializare, prea puţin timp să mai fie ei înşişi măcar.

Într-o astfel de vreme sistemele de valori sunt răsturnate, iar cei care au scris mai dintotdeauna nevăzuţi şi neauziţi istoria unor locuri şi-a unui întreg neam se ascund şi mai tare în atelierele lor de creaţie, în sufletele lor trag draperii groase, temători parcă.

Se simt neînţeleşi şi nedreptăţiţi într-o astfel de societate materialistă, motiv pentru care mulţi dintre ei chiar ajung să nu mai creeze, câtă vreme nu-şi pot expune publicului lucrările, nu-şi pot vedea uşor cărţile tipărite.

Eforturile lor şi ale familiilor lor sunt mari şi prea puţin sunt cei ce ştiu durerile facerii artei.

Ei bine, am salutat din prima iniţiativa lui Ioan Romeo Roşiianu, un prieten vechi, intenţia lui de a genera o punte de suflet între o zonă în care am petrecut vremuri frumoase şi cea în care vieţuiesc actualmente, adică între Baia Mare şi Drobeta Turnu Severin.

Aşa pot spune tuturor că nu am uitat de unde am plecat, dar şi că îmi pasă unde sunt, ce fac, unde respir actualmente.

Ideea „prieteniilor literare” - deşi pare un nonsens, că şi între literaţi sunt orgolii – mi-a plăcut mult, venind ca o continuare a propriilor viziuni, ca o oprtunitate de-a înlesni cunoaştere şi recunoaştere între scriitorii din două zone pline de istorie, trecut şi cultură ale ţării noastre.

Eu sunt un om care crede că în viaţă trebuie să faci ce îţi place, iar creatorii de orice fel tocmai asta fac, deşi întâmpină mari şi grele piedici în punerea în valoare a creaţiilor lor.

Se spune că un om nu este împlinit dacă nu sădeşte un pom, nu face un copil şi o casă.

Ralph Waldo Emerson spunea că pentru a reuşi în viaţă terbuie să „râzi mult şi des, să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor, să obţii aprecierea criticilor corecţi şi să înduri trădarea prietenilor ipocriţi, să apreciezi ceea ce este mai frumos şi să descoperi ceea ce este mai bun în fiecare, să laşi în urma ta o lume un pic mai bună, fie printr-un copil sănătos, fie printr-o bucată de grădină sau printr-o condiţie socială îmbunătăţită, să ştii că un suflet respiră mai uşor pentru că ai trăit tu”.

Asta spunea el că înseamnă că ai reuşit în viaţă!

Un amic a zis că ar mai adăuga... „să scrii o carte“.

Eu nu am acest har pe care îl au creatorii, iar eu am darul de a-i ajuta pe alţii s-o facă!

Eu iubesc oamenii şi mă bucur cţnd reuşesc cumva să îi fac fericiţi!

Aşa am făcut mreu, am fost un om al faptelor, nu un ademenitor şi nu un om care doar promite.

Cred că în viaţă trebuie să faci ce vrei, pentru că oricum vei fi criticat.

Scriitorii din Drobeta Turnu Severin şi cei din Baia Mare fac acest lucru şi mă bucur să le fiu aproape şi să îi pot sprijini necondiţionat în demersul lor.

Nu cred că este important ce cred alţii despre tine, este însă important să te analizezi şi să fii mulţumit de ce ai realizat în fiecare zi.

Eu am încercat continuu să las urme şi în viaţa altora, am reuşit şi pentru asta îi mulţumesc lui Dumnezeu.

Dumnezeu lucrează prin oameni, EL este sus şi vede tot şi toate, mă iubeşte, dar și eu ÎL iubesc și EL mă iubește, altfel nu îmi dădea puterea sa fac atâtea.

Acum, împreună cu aceşti creatori de limbă şi neam, încă nepreţuiţi la justa lor valoare am făcut un pas spre punerea-n valoare a valorilor care ne înconjoară.

Primul!

Vă garantez că vor urma şi alţii!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!