La piaţă

La piaţă! Da! La piaţă! Multă lume merge la piaţă! Multă lume merge, cumpără sau nu cumpără,

sau v-a cumpăra cu proxima ocazie, sau doar priveşte, sau … are el o treabă acolo de el ştiută. Doar are voie să se numere printre cei prezenţi acolo! Sigur aşa e. O să-mi daţi dreptate. E logic şi normal. De când lumea şi pământul, aşa a fost inclusiv la piaţă.

          Merge omu' în mod paşnic, cu diverse motive, şi aia E! este loc pentru toată lumea. Surpriză! Aşa a fost … însă acuma … scârţâie rău de tot! Comentez? Da! Şi pe bună dreptate! Vă dau un exemplu, ca să-mi cunoaşteţi trăirea, sentimentul şi părerea de rău până la urmă.

          Pornesc de acasă voioasă cu vreo 5 plase, cu dorinţa să ajung la piaţă, să le umplu, cu tot felul de bunătăţi, agricole şi nu numai, produsul hărniciei oamenilor ce lucrează pământul în colaborare fără doar şi poate cu: Dumnezeu!

          Şii, vai, nu bine ajung la poarta pieţei (oricare ar fi că toate au aceeaşi problemă), că … abia se vede poarta de mizeria ce se află chiar de la intrare. Bun … las' de la mine, chipurile mă fac că „plouă” şi merg mai departe încrezătoare. Merg printre mese, întreb acolo şi acolo, cât costă „aia” şi „aia” … ca la piaţă. Întreb eu ce întreb, mai şi cumpăr … dar veselia mea se transformă încet, încet, dar sigur în tristeţe, ochii îmi sunt plini de lacrimi, iar sufletul mâhnit. Alături de produsele de pe mese şi sub mese: MIZERIE! NEGLIJENŢĂ! Aşa că: Bună Ziua! Flagelul a luat amploare. Ba chiar a devenit ceva foarte obişnuit şi chiar normal. Auzi, NORMAL! Anormalul a devenit … NORMAL! Cine are urechi, să audă! Cine are ochi, să vadă! Cine are gură să spună!

          E posibil? Ca tot ce avem pe mesele pieţelor „produse”cu sudoare şi chiar cu dăruire … să vii apoi, să arunci o umbră atât de urâtă asupra întregii tale munci?

          Una! Şi doi! A celui care doreşte să-ţi cumpere marfa?

          Ce imagine dai? Ce respect dai? Cum vrei să-ţi vinzi marfa dacă nu prezinţi aspect comercial (şi igienă)?

          Şi trei! Am ajuns să-mi fie frică şi să întreb. Că dacă îndrăznesc să întreb, doar, fără să cumpăr … sunt urmărită de nişte priviri ce prevestesc doar fulgere! Aşa am ajuns! Spune-ţi şi dumneavoastră? Nu e trist? …

          Ba da!! E foarte trist. Ce-i de făcut? Ne facem în continuare că totul este foarte bine? Cei care gestionează şi administrează aceste pieţe, ce au de spus? Merg liniştiţi la casele lor după ce-şi termină serviciul? … Posibil!?

          Depinde cum merg, că dacă merg … nu acuz, nu blamez, însă caut nişte răspunsuri, la ceea ce vede toată lumea! Dacă vrei să ai credibilitate, să ai autoritate, trebuie să ai obligatoriu coloană vertebrală!

          Dacă nişte veriguţe din coloană sunt defecte … ADIOS, TOTUL!

          Şi iată … „povestea” mea drăgălaşă, dar tristă, cu privire la dorinţa mea de-a face cumpărături de la piaţă.

          Şi nu vă spun că în cele 5 plase ale mele, abia am pus ceva … într-una singură, şi mi-am luat picioarele la spinare, am ieşit cu mâna la ochi … doar aşa printre degete am privit, şi am ieşit pe poarta pieţei (pe una dintre ele … vai!). Şi am alergat la primul market, ieşit în cale, şi mi-am umplut plasele, acolo mai nou, se pot alege după dorinţă, (bineînţeles frumos şi cu respect), e şi preţ bun (după orice buzunar), mai găsesc şi la redus. Şi nici nu se uită nimeni urât la mine!

          Şi uite aşa a fost! Şi-am încălecat pe-o plasă şi v-am spus o poveste adevărată! … nu prea e de râs … e mai mult de gândit şi de luat măsuri!

1. S. – Dragii mei concitadini, e doar pentru noi şi pentru noi, pentru copiii copiilor noştri, pentru demnitatea şi mândria noastră de oameni şi de ROMÂNI!

           - Oare ne vrem răul cu bună ştiinţă?

          - Eu zic şi nu sunt singura: Merităm tot ceea ce e mai bun şi mai frumos!

          - Aşa să ne ajute: Dumnezeu! Amin!