Ospitalitate dilematică

Cândva, un fost deţinut politic, un om deprins cu rigla şi compasul, dar şi cu munca de teren, participa, ca invitat de onoare, la un simpozion cultural.

Oratorii, oaspeţi galonaţi cu distincţie aulică, îşi ornau cuvântarea cu un clişeu „de protocol”, mulţumim gazdelor, bla, bla bla. A urmat inevitabil slăvirea poporului român pentru legendara lui ospitalitate. Auditoriul de provincie torcea satisfăcut de  vorbele măgulitoare descinse „de la centru”. Într-un târziu a fost invitat să-şi spună opinia cu privire la „activitatea culturală” şi inginerul ce săpase vajnic şanţuri la Canal. Omul era de felul său, blând şi respectuos intelectualii umanişti. Numai că de data aceasta a izbucnit, cu obidă şi cu adâncă amărăciune, clar şi ferm:

-Ce-i tot daţi cu ospitalitatea românească? Că de când am ieşit din puşcărie, numai asta aud, copiii s-au tâmpit de atâtea compuneri despre „pâinea şi sarea  poporului român”. Vine străinul, nu ştii cu ce gând, şi tu îi dai masă şi casă , şi îi pui şi sufletul pe tavă.

În sală s-a produs rumoare. Săracul om, o fi frustrat şi nu poate înţelege uzanţele de protocol! Omul a continuat, imperturbabil:

      -Oameni buni, nu vi se pare că acest cult al ospitalităţii ascunde un secret al nostru, un secret urât? Dacă nu avem ce oferi, modele, exemple, repere de valori adevărate, ce să facem şi noi când vine un străin , îl punem la sfânta masă, poate o duce o vorbă bună despre noi, peste mări şi zări. Uite aşa ne facem şi noi cunoscuţi pentru ceva: sarmale şi stacanele de vin.

Ce a urmat, nu mai are importanţă. Povestea e repetabilă , iar şi iar.

Să zic acum ceva despre „ospitalitatea” maramureşeană şi un concurs, un concurs de creaţie literară, proză şi poezie. Concurenţii, mulţi şi de certă calitate. Juriul, aşijderea. Există o problemă, reprezentativitatea gazdelor. Mă refer la componenţa juriului. Din opt membri, şapte au fost invitaţi din alte judeţe, Clujul a venit cu un adevărat desant. Din partea Maramureşului a participat o singură personalitate. Maramureşul a oferit….ospitalitate

Se iscă incomodele întrebări:

În Maramureş, literatura e Cenuşăreasă? Nu există personalităţi capabile să jurizeze un concurs de creativitate? Există cumva suspiciuni cu privire la etica scriitorilor maramureşeni, cumva în imposibilitate de a fi obiectivi? E nevoie de plusare tristă în actul normal al ospitalităţii, pentru ca Maramureşul literar să fie consemnat în revistele de specialitate de pe cuprinsul ţării?