După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Nicolae DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 2
Mai înainte de a deveni istorie multe dintre componentele acesteia sunt pregătite în laborator.
Aici se pare că Dumnezeu a pierdut rămășagul cu Cel Rău, când acesta din urmă l-a asigurat că nu dânsul este cel mai mare dușman al omului, ci omul însuși.
Despre influența virusului Covid-19 asupra mersului istoriei încă urmează a se scrie. Acesta obține victorii răsunătoare pe mapamond, mai ales acolo unde iresponsabilitatea tronează.
Săptămâna trecută solicitasem o programare la Inspectoratul Fiscal de Stat.
M-am prezentat la ora fixată, dar la ușa biroului se înghesuiau mai mulți solicitanți și… aproape niciunul dintre ei nu avea mască.
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 1
Când vezi în jurul tău atâta suferință, ți-e rușine să fii fericit. Și atunci îți vine să strigi întregii lumi: „Iertați-mă că nu pot fi nefericit!” Dar, fericit știe să fie fiecare, doar că încă nu și-a descoperit fericirea. Și pentru toate câte ni se întâmplă îl învinuim întotdeauna pe acel care n-a știut să spună: „Iartă-mă!” Care n-a știut să plângă. Care, cu o singură lacrimă ar fi putut să schimbe toată existența noastră. Și c-un singur regret ar fi omorât moartea.
Și totuși, ce-i fericirea? De ce n-am căuta-o în memoria noastră? Dar o căutăm în idealuri pământești, în împliniri trecătoare, o căutăm în povestirile altora, încercând s-o atingem ca pe ceva de neatins. Și chiar dacă o întâlnim, tot nu știm să-i recunoaștem chipul.
- Detalii
- Scris de: Nicolae DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 2
La 15 iunie se împlinesc 31 de ani de la apariția săptămânalului „Literatura și arta” cu grafie latină.
Acest lucru azi pare firesc: alfabetul latin e prezent pretutindeni și te poți semna cu literele acestui alfabet fără să fii sancționat.
Dar puțină lume își mai imaginează că după 24 august 1944 acesta fusese declarat „alfabet burghezo-moșieresc”, „antisovietic”, „fascist”. Cei care-l mai foloseau erau pedepsiți. Mulți au fost deportați în Siberia sau dați afară din servicii, doar pentru că și-au făcut semnătura cu literele lui.
Alfabetul chirilic (rusesc) impus peste noapte moldovenilor după 28 iunie 1940 trebuia să facă deosebirea dintre limba română și nou-inventata limbă „moldovenească”, și să le proclame limbi diferite.
Citește mai mult: Un sinonim al libertății noastre - alfabetul latin
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 2
Era o zi de duminică când te-am întâlnit întâia oară. Te-am găsit atunci cu-o singură privire și n-am mai putut să-mi dezlipesc ochii de albastrul ochilor tăi. Ca și cum, culorile noastre s-au amestecat într-una singură. Ca tu să vezi ce-i în inima mea și eu în inima ta. Sau ca și cum am făcut schimb de inimi. Ca să ne descoperim durerile și iubirile unui altuia. Doar că tu, speriat de rănile inimii mele, ți-ai ferit privirea, ca să-mi lași tot frigul din sufletul tău mie. Și de atunci îl port în mine, ca pe-o iubire.
- Detalii
- Scris de: Nicolae DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 4
Numele omului are importanță pentru viața omului, el influențează caracterul și felul de a fi al purtătorului. Acesta, credea Pavel Florenski, conține în rezumat destinul omului. Teologul rus afirma: „Spune-mi ce nume porți ca să-ți spun tot destinul tău”.
Numele fiecăruia e ca o făgăduială sau ca o speranță, dar cel mai mult – o promisiune.
Unii ajung să-l iubească, ca pe un bonus – cei care reușesc în viață, alții – necăjiții, ratații, infractorii, să nu și-l mai rabde, ca pe o pedeapsă.
– Ce nume frumos au basarabencele!, îmi spune un prieten de dincolo de Prut.
- Detalii
- Scris de: George PETROVAI
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 9
Fiecare cultură în general, fiecare literatură în special se caracterizează prin nişte trăsături într-atât de specifice, încât au darul să le confere trăinicie şi individualitate.
Iar noi, cei interesaţi de asemenea lucruri, putem vorbi şi scrie despre cultura şi literatura franceză, engleză, germană, rusă, română sau americană, nu atât pentru faptul că anumite producţii spirituale au fost realizate în aria de răspândire a unei limbi şi sub influenţa exercitată de un anumit spaţiu de cultură, cât mai ales pentru aceea că respectivul creator posedă un fond cultural de natură genetică. Un asemenea fond este însăşi esenţa spiritualităţii specifice unei zone, respectiv unei comunităţi vorbitoare de-o anumită limbă, altfel spus, el (fondul) este rezultatul împletirii miraculoase (prin favoarea divină şi vrearea destinului) dintre tradiţii şi cultura locului, dintre laptele supt de viitorul creator de la mama care l-a născut şi seva stoarsă din pământul care-l hrăneşte.
Citește mai mult: Umorul şi ironia – sarea şi piperul realismului lui John Steinbeck
- Detalii
- Scris de: Ştefan Aurel Drăgan
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 4
De mai bine de douăzecişicinci de ani mă chinuie o idee. Şi nu am reuşit în mai bine de un sfert de veac să aranjez această idee ăntr-o formă acceptabilă pentru a fi scoasă pe teascul tipografic.
De mai bine de un deceniu mă chinuiesc să găsesc o soluţie, o portiţă, ca să fiu primit într-o asociaţie sau uniune, sau gaşcă, sau c.a.p., sau ce este ea. A celor ce s-ai învăţat să scrie. La un moment dat, descurajat, m-am gândit să înfiinţez eu o asociaţie a celor ce nu sunt asociaţi. Nu ştiu câţi adepţi o să am. Dar iată că şansa de a deveni membru într-o astfel de asociaţie a apărut de unde nici nu bănuiam.
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 4
Atunci când Mântuitorul a venit printre oameni, aceștia nu L-au crezut și nici nu L-au primit ca pe-un Dumnezeu. Probabil că se așteptau la un Dumnezeu care să coboare din Înaltul Lui într-un mod absolut spectaculos. Însoțit de milioane de îngeri și toată frumusețea existentă a cerului. Doar că Domnul a venit prea liniștit, prea cuminte, prea umil! Fără laudă și cântece, fără nicio orchestră sau blitzuri. A venit înconjurat de o simplitate rară, pregătit să umple inimile lumii de iubire și de pace. Dar, în loc să fie primit ca Domn și Mântuitor, omenirea L-a luat la pumni, bătându-L, scuipându-L și Răstignindu-L.
Dar mă întreb: ce-ar fi dacă Domnul ar mai coborî încă o dată printre oameni? Oare cum L-am întâmpina noi, cei de astăzi? Când credința-i și mai puțină decât a celora de odinioară. Astăzi când ochii noștri sunt și mai orbi…
Probabil că L-am trata cu aceeași suspiciune, neîncredere și I-am mai face rost de încă o cruce. Oferindu-I aceeași sentință pe care i-a semnat-o și Ponțiu Pilat.
- Detalii
- Scris de: Nicolae DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Profesorul Gheorghe Baciu e un distins om de știință și cultură. Un medic model. O personalitate proeminentă. O enciclopedie vie.
Acesta e portretul pe care i-l fac cărțile sale. Izvorâte dintr-o mare dragoste de Neam. Și de Adevăr.
În ultimii câțiva ani, pe care i-aș numi cei mai rodnici din toată cariera sa de erudit și de cărturar, aș afirma fără să exagerez, că Gheorghe Baciu a muncit cât o Academie.
Savantul ne îndeamnă să fim europeni nu doar geografic, ci și spiritual. El încearcă să răspundă la întrebări la care încă istoria n-a oferit răspunsuri clare.
De ce medicul legist se deplasează în trecut? De teamă că viitorul ar putea semăna cu trecutul. El se ghidează de spusa lui Eminescu:
Vrei viitorul a-l cunoaște?
Întoarce-te spre trecut.
- Detalii
- Scris de: George PETROVAI
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 4
(Celor ce cârmuiesc rău)
Grea întreprindere să scrii despre toţi cârmuitorii răi şi cârmuirile lor nedrepte, căci asta ar însemna nici mai mult, nici mai puţin decât rescrierea istoriei umane, o lungă şi întortocheată istorie a inevitabilelor lacrimi, suferinţe şi suspine ce-l însoţesc ca nişte umbre (de la naştere până la moarte) pe omul puternic şi pe cel slab, pe omul bogat şi pe cel sărac, în sfârşit, o istorie doar vag şi neconcludent străluminată (pentru cei mulţi şi neîncrezători) de singura şi adevărata fericire, acea fericire sui-generis gustată doar de înţelepţi şi aleşi, întrucât calea care duce la ea se cheamă renunţarea la toate acele averi pe care “le fură hoţii şi le mănâncă moliile”.