Neliniștea din spatele versurilor

Autorul Vasilie Aurelian Alin  s-a născut în 24 decembrie 1994 în județul Alba (în Ajunul Crăciunului).
Această zi de mare însemnătate spirituală și culturală, marchează  și ultima zi de post din Postul Nașterii Domnului, iar pentru foarte mulți oameni din lumea întreagă, anunță venirea Crăciunului.
Vasilie Aurelian Alin a terminat Facultatea de Litere și Arte din Sibiu, iar  în decursul anilor a reușit să se remarce prin diverse studii filozofice și de meditație, publicate în numeroase reviste.
De asemenea, tânărul Vasilie Aurelian Alin și-a urmat chemarea lăuntrică a eului literar și a început să scrie poezii.
Volumul de debut: ”PANAHIDĂ POEZIEI” îl consider un pas important pentru autorul acestei cărți. Acesta încearcă prin versurile sale, să răspundă întrebărilor existențiale care-l frământă și îl poartă în conversații interminabile cu eul liric cuibărit în sufletul dornic de căutare și înțelegere asupra miracolelor lumii.

Titlul cărții este un titlu atipic, cu inflexiuni religioase care șochează inițial cititorul, deoarece Panihida reprezintă cartea bisericească care  cuprinde slujba înmormântării și alte slujbe care se săvârșesc pentru cei răposați (pomeniri, parastase).
Cu toate acestea, parcurgând întregul volum, descoperim în paginile acestuia,  frumusețea unor trăiri profunde care emoționează și ne îndrumă spre o cercetare riguroasă a copilului și a ființei care zace-n noi.
Poetul își dorește cu ardoare să readucă poezia la un standard care să permită tuturor să descifreze inima celui care scrie dăruind prin cuvinte, iubire absolută și în același timp, transparența propriilor gânduri care-i însoțesc zilele și nopțile.
Este obligatoriu să existe un curaj extraordinar din partea poetului pentru a se identifica cu revelațiile metafizice la care face referire în cuprinsul cărții și acest curaj nu se poate desprinde decât în urma unor studii religioase temeinice și nu numai.
Probabil și venirea pe lume a lui Vasile Aurelian Alin într-o zi care vestește mare și sfântă sărbătoare religioasă i-a deschis dorința de a investiga în străfundul ființei sale relația lui Dumnezeu cu noi pământenii, folosindu-se de lecțiile de religie acumulate. Interpretarea din punct de vedere religios a poeziei: ”Poezia a murit!” este un strigăt de durere lăuntrică adresat tuturor celor care scriu versuri, și în același timp, un îndemn pentru renașterea și abordarea cuvântului sincer, neteatral și tot ce reprezintă relevanța conținutului, prin omul care-și asumă actul poetic.
”Pixul scriitorului nu mai are venin, iar lumea merge din rău în mai rău, / Căci dacă tu, scriitor, te mulțumești cu resturi și mai dai și din coadă / La salutul celor mari... ai zilei... / Atunci și lumea aceasta spânzurată de copac îți va cere ție obol”.
Poetul își asumă în poezia ”ARS POETICA” dorința de a transforma poezia în ceva sfânt și înălțător care se metamorfozează pe parcurs și devine o armă împotriva a tot ce reprezintă suferință și răutate.
Arta poetică pe care o ilustrează Vasile Aurelian Alin ne duce cu gândul la Octavian Goga, Mihail Eminescu sau Tudor Arghezi, care au adus în prim plan, imaginea poetului / scriitorului care încearcă din răsputeri să ofere  strălucire operelor privite din punct de vedere al rațiunii și logicii, al iubirii aproapelui și al frumosului existent în jurul lor.
Aurelian Alin consideră că scriitorul ”trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui” (Octavian Goga), un revoluționar care reușește să aducă la lumină bucuriile din sufletele oamenilor.
Acesta este motivul pentru revolta autorului acestui volum, iar el face referire  printr-un ”Manifest” autoritar, la poeții / scriitorii superficiali, la acele persoane care scriu fără a avea un scop anume, fără a încerca să pătrundă în mintea și sufletul cititorului.
În zilele lipsite de inspirație lirică, poetul Vasilie Aurelian Alin simte că este părăsit de muza aducătoare de cuvinte care se pierd așa cum apa curge printre degete, însă va rămâne supus până în momentul în care Dumnezeu îi va unge din nou inima creatoare. Poemul Ars Poetica” și ”Neinspirat”
”Aștept să treacă și ultima clipă / din oceanul de vise deșarte, / în care am pescuit cu punga spartă”.
Cu toate acestea, el speră că poezia sa va fi una cameleonică, care se va transforma din molie într-un fluture superb, ce va zbura în înaltul cerului, dincolo de nemărginire, pentru a-i face cunoscute sentimentele și gândurile, meditațiile și visurile.
”Mă voi supune celui mai blând / și crunt vierme / el roade ca un castor / poezia mea... /e ca o molie pe care o scoți la lumină”.
Astfel, prin ”Strigăt” și ”Melancolie”, Vasile Aurelian Alin își reidentifică poziția de persoană care își dorește să scrie cu acuratețe, cu naturașețe și sinceritate, folosindu-se de gândurile  care-i ,,trăncănesc în cap” și de ,,umbra atinsă / de vise și regrete”.
Marea este personificată ca fiind o ființă supranaturală, iar valurile au ”limba catifelată, de puf” care ating oamenii pentru a-i trezi din visare.
”În înserare, valurile mării privesc nepăsătoare / omul și dorința lui de a fi zeu / târându-se pe pământ și mâncând țărână”.
Poetul folosește numeroase metafore, personificări și comparații, pentru a crea un cadru cât mai filozofic și meditativ, încercând să pătrundă în mintea cititorului însetat de abstract și metafizic și de tot ce reprezintă pentru el, necunoscut, straniu, neînțeles.
Astfel, ”timpul se odihnește” și poezia ”Însingurare” scoate la lumină prăpastia din sufletul poetului care încearcă să vibreze cu eul liric, confundat în acele momente cu un gol în care nu se poate regăsi.
Pentru că iubirea face parte din universul și existența noastră, poetul nu uită să o ilustreze prin versuri încărcate de sensibilitate, trasând propria sa formulă acestui sentiment, prin multiple personificări:
”Mâna mea dreaptă zâmbește mâinii tale stângi
Bărbia mea sărută umărul tău drept
Ochii mei mângâie razele tale
Buzele mele privesc fântâna gurii tale”.
În poeziile: ”Gnoză” și ”Căutare” Vasile Aurelian Alin scoate la lumină întrebările existențiale care există în mintea fiecărei ființe și ajunge la concluzia că timpul este cel care va decide asupra tuturor răspunsurilor, în urma unor căutări neîncetate, ce se vor trasa în cele din urmă, în ”liniștea eternă”.
În ”Alienare”, poetul  este consternat de ororile și manipulările lumii în care trăim, fiind înspăimântat de formele de opresiune psihică la care suntem supuși.
El consideră că oamenii s-au transformat fizic și psihic, devenind asemănători cu niște roboți lipsiși de suflet și sensibilitate și că în scurtă vreme, aceștia nu vor mai avea puterea de a se considera ființe care respiră și vibrează alături de semenii lor.
Folosirea cifrei 7 în acest volum nu este întâmplătoare, deși poetul face referirire la sosirea inevitabilă, a lui Anticrist.
Dăruirea poetului pentru tot ce înseamnă Divinitate, m-a dus cu gândul la interpretarea titlului acestei cărți și am realizat că prin alegerea voită Vasile Aurelian Alin, nu a făcut altceva decât să se contopească prin scrierea sa, cu Divinitatea, deoarece cifra șapte(7) poartă pe umeri o puternică încărcătură spirituală, ca un semn al unirii cu Dumnezeu, această cifră, capătă astfel o conotație intensă, aflată sub imperiul lui Dumnezeu.
În vechiul Testament, cifra șapte reprezintă ultima zi a Creației Lumii, fiind considerată zi de odihnă și tihnă și ea simbolizează pacea, liniștea, milostivirea.
Cifra șapte(7) apare și în Cărțile Sfinte, astfel: „Şapte sunt darurile Duhului Sfânt: Frica, Buna Credinţă, Înţelepciunea, Tăria, Sfătuirea, Priceperea, Cunoașterea.“
”Plâns de stele” este un poem încărcat de profunzime, care oferă liantul dintre poet și ancestral, ce se pliază perfect pe inspirația poetică.
”Stelele au venit să plângă pe umărul meu /
ele care nu iubesc printre oameni decât artiștii și sfinții / au auzit melancolia din poezia mea /și au venit să îmi aducă în dar lacrimile lor /După plecarea lor / am cules toate lacrimile / de pe jos și le-am așezat pe o hârtie”.
Cerul semnifică simbolul Divinității, al sacralității, al universului care nu poate fi atins decât în imaginația sa și doar cu ajutorul ochiului nevăzut al lui Dumnezeu, entitatea supremă care-l veghează și care îi potolește trăirile, oferindu-i o fereastră deschisă prin care poate zări, marginea lumii.
Poetul dorește cu ardoare să atingă cotele infinitului, pentru a-și perfecționa forța creatoare și a scrie opere care să rămână vii în amintirea celor care le citesc.
Vasilie Aurelian Alin are un stil unic de abordare al conținutului, reprezentat printr-un tipar personalizat de evaluare și de constatare a propriilor sentimente, coroborate cu visurile și dorințele fiecărui om care își propune să devină poet/scriitor.