bn14George Bănățeanu trăiește intens lumina eminesciană și închină o carte întreagă dorului, feeriei (des)cântate, bucuriei de-a fi și iluminării sale.
E contagioasă cumva dragostea sa de viață și face bine scriiturii sale sincere și frumosului de care se înconjoară.
Poetul compune și descompune lumi, viziuni, stări și emoții, se simte îndreptățit să facă văzut nevăzutul, tușează apăsat granița dintre percepția personală și gânduri investite cu valori planetare.
Din această căutare a propriului eu, din acest fiind zbuciumat se nasc scrierile sale pline de odihna reveriei.