Propunând încă de la debut teme și viziuni menite semnalării declinului valorilor poetice de azi, Alin Aurelian Vasilie se delimitează clar de curentele și experimentele în dosul cărora se ascund cei cu posibilități limitate de exprimare artistică.
Mănușa aruncată e și mare și grea, abordarea sentențioasă și filosofică adâncește imagini de spectaculoasă prospețime, tăietura fină în vers trădează un rafinat, inspirat și înzestrat condeier, iată scena unei bătălii spirituale asumate.
Tânărul poet nu face asta din dorința de a epata cu orice preț, nu din teribilism reclamă-n toate vânturile degradarea celei mai nobile arte.
Alin Aurelian Vasilie și-a îmbrăcat trena de martir cu prețul asumării indiferenței congenerilor, însă ușa deschisă acum va netezi un drum pe care poate păși cu ușurința pentru că e cel îngust și al puținilor care-au schimbat, influențat sau zguduit din temelii conveniențe artistice, idei preconcepute ori (de)dublări atitudinale în actul creației (ne)asumate.
Patosul strecurat în poemele sale este drapelul pe care-l înfige pe meterezele unor vremuri care-au capitulat în fața materialului, în care sufletul nu mai este monedă de schimb, a unor vremuri improprii visului și poeziei, a unor vremuri în care până și femeile preferă certitudinea concediului, a hainei de firmă și căldura vilei în locul emoției și simțirii profunde.