Motto: „Așa cum o zi plină de evenimente aduce după sine un somn dulce, la fel o viață trăită din plin este încununată de o moarte ferice.” Leonardo da Vinci
A trecut un an de când Ioan Romeo Roșiianu a plecat dintre noi, dar parcă nici acum nu ne-am obișnuit cu absența lui. Sunt oameni care trec prin viața noastră și oameni care lasă urme adânci, ...
Biografiile oamenilor mari nu sunt „linii drepte”, trasate în laboratoare sterile de moralitate. Uneori, cele mai profunde spirite se nasc din coliziunea cu propriile prăpăstii. Valoarea unui om nu se măsoară prin absența greșelii, dar prin uriașa forță de a se ridica, de a se reinventa și de a dărui celorlalți. Poetul și ziaristul Ioan-Romeo Roșiianu ...
După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
La momentul actual, speranţa medie de viaţă la nivel mondial este de 71 ani pentru bărbaţi şi 73,5 ani pentru femei.
Scriitorul maramureșean Vasile Muste s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani. Poet și om de presă, acesta a lăsat în urmă o operă construită în peste cinci decenii de activitate literară și o contribuție importantă la viața culturală a Sighetului.
Născut la 30 ianuarie 1956, în Coruieni, localitate cunoscută astăzi sub numele de Coroieni, Vasile ...
Odată cu noua stagiune. A douăzecea la număr. Ce-a debutat cu un excelent concert al Orchestrei de Tineret Pitești. Dirijor Tibi Dragoș Oprea. Urmat de un recital, de Ziua Națională a Chinei, de alt recital cu muzică din ambele țări, susținut de violonista Diana Jipa și Marius Doniga la pian. A urmat Alex. Tomescu, violonist de top și un cvartet ...
Povestea celor trei vorbe
Un om o slujit pă tri vorbe, tri ani. Demult, multă lume-n sărăcie, Dumnezău de noi să ştie.
S-o dus un băiet, s-o-nsurat şi-o luat femeia şi n-o trăit numa' două săptămâni cu ea. O vinit ordinu' şi o plecat în război. Şi-n război şi-n lagăr mulţi ani.
Cum s-o gătat ...
În societatea tradiţională, căsătoria reprezenta cel mai complex
fenomen folcloric, având interferenţă cu toate celelalte manifestări folclorice.
Unele obiceiuri nupţiale maramureşene s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde sau de a se contamina cu obiceiuri preluate din alte zone ale ţării sau chiar cu tradiţii importate de peste hotare de către cei care ...
Nunta este unul dintre cele mai importante obiceiuri în comunitatea tradiţională atât pentru viitoarea familie, cât şi pentru structura de neam.
- De la Craiova până în Bulzeşti sunt vreo 25-26 km, pe vechiul drum dintre Bănie şi Rm. Vâlcea. Cam tot atâţia însumează şoseaua principală a comunei, cu sate ,,înşirate ca mărgelele pe aţă”, după cum scria Marin Sorescu. De unde vine numele Bulzeşti? Are legătură cu ,,bulz”, cuvânt cu evidente rezonanţe dacice, precum ...
Fondator al revistei „Moara lui Gelu”, scriitorului și jurnalistul Dragoș Gelu s-a născut la 22 februarie 1967, în Lucăcești, și face parte din categoria personalităților maramureșene recunoscute pentru bogata activitate pedagogică, literară și culturală. Profesor dedicat, jurnalist, poet și coordonator de proiecte editoriale, dl. Dragoș Gelu a debutat în ...
O asemenea cercetare nu poate să facă abstracţie de cele două publicaţii principale care apăreau la Bucureşti şi care erau publicaţii ale Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, mai exact ale U.A.S.C.R.-ului: Amfiteatru (1966-1991)şi Viaţa studenţească (1956-1989). Trebuie aşadar făcută o distincţie clară între revista de universitate şi ...
Volumul „Epistole către Adrian Păunescu – Carte de iubire”, semnat de Răzvan Ducan, ajuns acum la cea de-a VII-a ediție, revăzută și adăugită, apărută în 2026 la Editura Vatra Veche din Târgu-Mureș este o carte scrisă de autor dintr-o necesitate interioară, dintr-o admirație profundă pentru marele poet Adrian Păunescu și din dorința de a salva de la uitare oameni și întâmplări care au însemnat ceva în devenirea noastră.
Încă din titlu, Răzvan Ducan își asumă fără rezerve sentimentul care traversează întreaga carte: iubirea. Nu este vorba doar despre admirația unui poet mai tânăr față de un poet consacrat, ci despre o relație spirituală construită în timp, prin întâlniri, dialoguri, emoții, experiențe comune și, mai ales, printr-o neobișnuită apropiere sufletească.
Răzvan Ducan nu scrie despre Adrian Păunescu din perspectiva unui observator neutru, ci din interiorul unei experiențe personale. El este omul care l-a descoperit pe Poet în anii adolescenței, care i-a urmărit aparițiile, i-a citit versurile, a participat la spectacolele Cenaclului „Flacăra” și a căutat, cu perseverență, apropierea de personalitatea care îi influențase decisiv devenirea.
Pagini întregi sunt dedicate atmosferei extraordinare create de Cenaclul „Flacăra”, fenomen cultural care a însemnat, pentru o întreagă generație, mai mult decât muzică și poezie. A însemnat întâlnirea cu libertatea de exprimare, cu sentimentul apartenenței, cu dragostea de limbă și de țară. Autorul evocă spectacolele de la Târnăveni, Blaj, Târgu-Mureș și din alte locuri, păstrând prospețimea emoției de atunci. Episodul de la Blaj, din 2 mai 1975, când o pană de curent nu a putut întrerupe spectacolul, iar programul a continuat la lumina farurilor autocarelor, este unul dintre momentele memorabile ale cărții.
Dar volumul nu se oprește la evocarea unei tinereți trăite sub semnul Cenaclului „Flacăra”, el urmărește evoluția unei relații care, pornită din admirație, ajunge treptat la prietenie. Întâlnirile directe cu Adrian Păunescu, discuțiile, gesturile de apropiere, bilețelele trimise poetului, momentele în care Răzvan Ducan ajunge să recite pe scenă și să primească aprecierea celui admirat alcătuiesc o veritabilă cronică sentimentală.
Un loc aparte îl ocupă întâlnirile în care Adrian Păunescu își dezvăluie și latura omenească, dincolo de imaginea publică a tribunului și a poetului de mare forță. Cititorul descoperă un om disponibil dialogului, atent la cei din jur, interesat de tinerele talente și capabil să încurajeze. Sunt mărturii care dau cărții o consistență documentară aparte.
De altfel, una dintre calitățile importante ale volumului „Epistole către Adrian Păunescu – Carte de iubire” este tocmai această îmbinare între confesiune, memorialistică, poezie și document. Autorul introduce texte publicate în presa vremii, reproduce epistole, evocă întâmplări, recuperează momente și chipuri, iar fotografiile completează firesc această arhivă afectivă. Nu întâmplător, Răzvan Ducan mărturisește în prefața ediției că volumul a depășit statutul unei simple cărți de iubire, devenind și o carte-document: „Acum, când am pus punctul final și scriu rândurile prezente de întâmpinare a noii ediții (de fapt a noii cărți!), după lansarea ediției a doua la catedrala ctitorită de poet la Târgu Mureș, îmi dau seama că aceasta nu mai este numai o carte de iubire, ci este și o carte document! Vor fi probabil inși ce vor spune că este doar un strop, un pic, într-o mare. Nimic mai adevărat, dar e picul meu, sincer și netrucat, care în viitor poate creiona o infimă tușă din portretul adevărat al lui Adrian Păunescu. Cartea se dorește a fi, din perspectiva mea, developarea unei șanse unice, aceea de a cunoaște și de a fi în preajma unui poet în care Dumnezeu a pus geniu.”
Un alt aspect demn de remarcat este consecvența cu care Răzvan Ducan își păstrează admirația chiar și după dispariția fizică a celui căruia îi adresează epistolele. Adrian Păunescu a plecat dintre noi în noiembrie 2010, dar, pentru Răzvan Ducan, dialogul nu s-a încheiat. Dimpotrivă, el continuă prin poezie, evocare, comemorare și prin dorința de a păstra vie memoria unui creator care a marcat profund cultura română: „O lume întreagă este acum cu ochii pe noi,/ Și vrea o condamnare aspră în instanță,/ Pentru că v-ați contopit cu bătăile țării,/ Neluându-vă niciodată vacanță.// Așadar, acuzat Adrian Păunescu, juriul a deliberat:/ Sunteți condamnat la memorie veșnică!/ Pentru premeditata iubire de glie și neam,/ Pentru că ați răscolit conștiințele naționale/ Și ați înfrumusețat spiritul uman.”
Trebuie remarcat faptul că Răzvan Ducan nu-ți ascunde subiectivitatea. Își declară deschis opțiunea, își asumă admirația și nu face concesii convenționalismului. Uneori, tonul devine patetic, encomiastic, încărcat de metafore și de exclamații, dar această intensitate face parte din însăși natura demersului său: „D-le Păunescu,/ Statele Unite ale Gândurilor mele/ Sunt pe aceste dealuri,/ Pe aceste vâlcele,/ Și de la Ambasada Conștiinței ce-o port,/ Am obținut viză pe pașaport./ Am trecut oceanul prejudecăților concrete,/ Să mă satur de viață și de moarte s-am sete./ Și, d-le Păunescu, m-am obișnuit într-atât,/ Încât cer cetățenie pentru un simplu mormânt./ În această situație, rog pe cruce să-mi scrie:/ Dead în Provinciile Unite de Dulce Românie!”
Dincolo de toate acestea, cartea ne invită să reflectăm asupra unei întrebări esențiale: cât de mult poate însemna un poet în viața unui om? În cazul lui Răzvan Ducan, răspunsul este limpede și clar, fără echivoc: Adrian Păunescu a fost un reper, un model de atitudine, un îndemn la exprimare și la asumarea propriei identități, iar această influență nu a rămas doar la nivel declarativ, ci s-a transformat în frumoase volume dedicate marelui poet: „Mi-e dor de ochii tăi albaștri,/ De-un clar azur, sub mal de frunte,/ Unde sălășluia blândețea,/ De unde se pornea un munte.// Mi-e dor de cuiul veșnic scos,/ De la grenada poeziei tale,/ În rară fantezie explodând,/ Doar frumuseți din gânduri abisale.// Mi-e dor de vocea ta, baritonală,/ De forța, cu năvălnicie armată,/ De cornul abundenței, plin cu sensuri,/ Din care se hrănea nația toată.”
„Epistole către Adrian Păunescu – Carte de iubire” este, în fond, o declarație de fidelitate față de Poezie, față de un Om și față de o epocă pe care am trăit-o cu toții, cei trecuți de o anumită vârstă. Este o carte în care Răzvan Ducan își așază propria emoție lângă memoria unui poet care a știut să adune în jurul său generații întregi. Pentru autor este o formă de nemurire, o încercare reușită de a păstra aprinsă flacăra unor întâlniri de neuitat cu Adrian Păunescu. Pentru că, dincolo de timp, de despărțiri și de absențe, rămâne ceea ce oamenii au reușit să dăruiască unii altora: cuvânt, prietenie și iubire. Felicitări, Răzvan Ducan!