Poezii de Andreea Axon

nu

azi fac cinste în memoria lucidităţii nu voi deveni amintirea ta de pe plaja cu atâtea meduze eşuate nici gustul regăsit al cireşelor de mai sau vreo culoare întâlnită pe sub alte straie rebele compendiul tău nu mă va conţine mai mult decât pe un punct extrem din măduva bicefalului bizantin voi cultiva minimalismul prozaic şi voi decădea în ochii devoratorilor de clişee precum iubirile doamnei bovary la drum de seară capuleţii mă vor dezmoşteni pentru nedreptatea adusă poemului iar eu mă voi ascunde în brocéliande şi-i voi strânge mâna lui lévi nu ne-am mai văzut demult prietene

trans/lucid

pot să îţi cumpăr un pelerinaj forţat la santiago de compostela ca să-ţi găseşti liniştea decazută din drepturi pot asta iar tu îmi vei promite că te vei transforma într-o sageată ţintită peste arcul alpilor de orbul de la marginea drumului pe lângă care ai trecut de atâtea ori fără să ştii cine e păcat că orbul acela n-a luat în calcul greutatea emisferei tale stângi şi traiectoria ratează ţinta cu un simplu aftertonight irepetabil o eroare umană ai zice dar ce te vei face atunci când până şi faust se va izbi în picaj de oglinda timpului vei alerga la el ca să-l resuscitezi sau vei suna la 112

last base jump

vino să împărțim frumusețile și bucuriile din noi ca și cum nu le-am mai vrea înapoi ca și cum asta ar fi ultima porție de adrenalină servită în doi pe deasupra pinilor cu miros izbitor de rășină eu ți-aş îmbrățișa accelerația gravitațională în timp ce mi-ai zâmbi biomecanic num-aşa într-o doară în urma noastră ar fumega entalpii de reacție pe care nimeni nu le-ar putea măsura am aflat de curând că genul ăsta de zbor sintetizează hormoni autocrini insolubili și o încă nedescoperită transaminază nu te îngrijora totul e cât se poate de real şi îți mai promit că acolo la final ne așteaptă o barcă împodobită regal cu care vom mai pluti o vreme pe lângă multdoritele ţărmuri extreme

expresionism decadent cu ceară

cineva îmi va spune odată cât de albă ți-e noaptea întru ființă mereu înfundate străzile rotesc înspre mine trotuare descompuse din unghiul său colorat magritte îmi arată cum e să ai curajul de refracție al artificierului care dintr-un foc ucide întunericul pentru acelaşi nevăzut icar

novus ordo verborum pseudepigrapha

din ochi de copil mi-a răsărit straja

atunci am aruncat cârjele moștenite

câștigând nedisimulată libertatea

de a coborî în iad

fără a mai închide ochii

deţin în celule cheile porţilor

care-mi vor afla căutarea

din liman în liman

nimic prea greu pentru fiul omului

păşesc în urma ta pe ape

sub tălpile sângerânde

luceferii noştri au rămas neclintiţi

în abisul unui simulacru de cer

erro ergo sum

eșuez perfect modelul meu inspirațional este un nepermis test drive de lux apreciez demonii care respectă fenomenul liturgic și rezistă tentației egoiste de a înlesni perpetuarea speciei în zile de post am pretenții realizabile știu să aștept mă pot lăsa suspectată de orice păcătuire o dovadă în plus pentru mine că mintea funcționează în lipsa rațiunii și că iubirea a devenit vina supremă nu voi sta la judecăți lumești decât atunci când cineva îmi va spune cu inima pe unul dumnezeu că și-a învins singur teama de a greși în mijlocul agorei

AA setup

mă numesc joe

fac parte din comunitatea maniacilor

ce răstignesc eternitatea clipelor în cuvinte

cu prețul deconspirării propriilor traume

cenzura e identitatea mea intimă

subiectul tabu ce se încruntă

ca o matroană îmbătrânită

de fiecare dată când oglinda îi amintește

extazul prea trecutelor ei aventuri

îmi petrec viața din urmă

privind-o cum se îndreaptă / simulând fericirea

către mirajul unui destin decent

potrivit fiecărei vârste

nu îi pot răpi acest mic viciu de rutină

e singura țintă acceptabilă

într-o atmosferă în care gravitația

refuză orice eseu volatile

recunosc / nu am imaginație

dar mi-aș fi dorit ca dumnezeu

să ne fi plăsmuit trupurile din alcool

in extremis / drafting

(a se citi în cadru festiv acompaniat de un flaut abscons)

cântările deșănțate ale aedului potențate de patosul propriului venin cad la picioarele simulacrului diluat în uitări deconcertante / convulsii nocturne țin locul amintirii reginei copte secularizată forțat din anonimatul crud al incertitudinii / intimata e chemată la judecată pe motiv ca preferă tovărășia lui jason din nysa / de după ușă o privește un rânjet modic pe care sinapsele îl scurtează înainte ca musculatura feței cezarului să-l schițeze / gâtuindu-și inflexiunile corul bocitoarelor se lasă înhămat la priveghiul de lux al prieteșugului gratuit atârnat de o catapeasmă / în conul de umbră al unei oglinzi retroverse poemul agonizează deasupra paginilor ce zac așteptând greutatea izului morbid al retrospecției / ieșit din anamneză preludiul supurează vulgarități spasmodice fără țintă precisă / legiunea subversivă se îndreaptă amenințător spre turma de porci / cortina

casa asta şi-a scos strigătul rânced la poartă printre inimi de fier şi buruieni pustiite să nu mă laşi să te văd plecând atunci voi fi departe mereu agățată într-un capăt de grindă de acolo privesc diminețile cu bătăi în perete şi ceai fierbinte crivăț va ajunge şi el pe seară cu poveşti de vânătoare în păduri înzăpezite vin iepuri şi vrăbii fețe cu pălării albe şi cireşe la urechi cânepa albită pentru o zestre pierdută la margine de târg trăsurile îşi poartă drumul spre vieți înăbuşite la doctorul blum şi câte scăpări mai are soarele nostru rotat în acuarele ieftine

unele după altele
cuvintele îmi alunecă printre priviri
le văd cum îmi scapă unui gest aproape firesc
aruncându-se în spații amorfe
ca o pată de sânge diluat-
niciunul nu-și mai întoarce tăișul
către venele astea golite
prin care doar teii mai curg

amintește-mi/ îmbrățișarea cărui nedormit
a fost aceea care mi-a găsit izvorul
geana aprinsă de somnul neputinței
trimis cu chip stingher/ și roze apocrife
răstălmăcirile bântuie zăgazul alb
al așteptării

nimic nu mă atinge/
în lipsa poemului
aceleași cuvinte se rotesc în suspensie
din inerția unui ieri neîmplinit