POEM DESPRE VIATA
…aripi de îngeri
ne atârnă de marginea timpului
înveşmântându-ne
cu fire de iarbă desenând lumina
cu torente de cuvinte înălţându-ne din pustiuri
cu furtuni de iubiri ce se sparg de malul înnoptat
şi cu gânduri împovărate ce curg la umbra îngheţului
în lumânări pâlpăind
fulgii mari ai veşniciei.
iată omule drumul tău
prin sămânţa lucrurilor.
POEM DESPRE SUFLET
...atât de firav
atârnat de marginea timpului
în gonirea spre tăcere
sufletul
risipire de căldură
în frigul acestei lumi
DESPRE REALITATE
...de prea multă tinereţe
tâmplele mi-au înflorit
precum pomii în grădină
înzăpezind urmele paşilor mei
prin ţărâna timpului.
...lacrimile care curg
din ochii timpului
mângâie o durere obosită
ce şi-a întins rădăcinile
strângând cu putere
marginea unei ruine.
SUFERINŢĂ
...această lumină
un cerc fără sfârşit
e adevăratul meu nume
...această durere
culoarea iernii
e adevărata mea faţă
...această lacrimă
întunecă distanţa
şi durata ochilor mei.
...acest albastru cer
unde se scufundă anii
e adevărata mea casă.
SPRE AMURG
...mi-e sufletul viscolit de linişti ronţăite
şi gânduri despovărate de vise
flăcările privirii
scufundându-mi
tot mai aprig amintirea
mă trezesc deasupra unei clipe
acuzând lumina
şi tot mai greu
e pasul care scufundă
ecoul lui.
EXIL PE O STEA
...din izvoarele solare
am alunecat pe o stea
întrupându-mă în veşmântul său
dându-mi un nume
şi învăţându-mă cu semnele vremii
spre împlinirea iubirii
...timp viscolit de păcate
ne împovărează de vise şi dorinţe
la trecerea prin vamă
urmele alburii ale privirii
vor fi mâncate de uitare
până la capătul de cale.
AMINTIRILE IUBIRII
mă dor amintirile iubito
şi visele ce-mi răscolesc câmpiile sufletului
mă dor iubirile viscolite
de linişti înzăpezite de flori
mă dor clipele atârnate
de marginile grădinii cu fluturi-n nuntă
şi gânduri de lavă fierbinte
ce alunecau cuprinse
de o dulce visare
spre cerul de lumină.
de atâta amintire, iubito
toate mă dor şi mă frâng.
LĂSAŢI-MI AMINTIRILE
Lăsaţi-mi amintirile
să-mi sărute urma
aici unde a fost
strigarea mea dintâi
Lăsaţi-mi amintirile
să se scalde
în miresmele ierburilor
şi a pădurii Măierău
Lăsaţi-mi amintirile
să mă-ngroape adânc
adânc în duhul meleagului nimbat
ce mi-a vegheat prin vreme
destinul şi rostul....
A EXISTAT UN TIMP
...am locuit la mansarda unei nopți
ce mi-a tăiat ființa
și mi-a luat drumurile
norii se târau
pe câmpiile sufletului
încolțându-mă cu haitele frigului
ruginând surâsul.
și a existat un timp
un timp de pârjol
în care sufletul își lepăda visele
unul câte unul
sub paloșul vremii.
ZGOMOT ALB
curge...
melodia fulgilor albi
necurmat va atinge timpanul
ucis în primele
nopți albe
ramurile lui
se înfing adânc în trup
arzând transparent.
PĂUCA
Spaţiu de albastru
duh al iubirii şi al frumuseţii
morminte fără culoare
duhuri ale amintirilor
ce-mi hrănesc visările
cu mireasma florilor
şi răcoarea fântânilor.
Duhul satului risipit peste dealuri
îmi încarcă inima cu dor
pe urmele celor de demult
Fecioara primei iubiri
trece ca un fior cosmic
prin trupul meu maturizat.
PĂRINŢII....
EI şi-au trăit viaţa
pe brazdele înţelenite ale timpului
prin arşiţa durerilor bogate
însângerând cu iubire pământul.
EI au înviat seminţele (din moarte)
revărsând rod bogat pe câmpuri...
EI au eternizat lumea
cu dragostea în palme
renăscând înfloritul zorilor
către albastru
binecuvântând calea lumii...
POEMUL DRAGOSTEI
...din marea candoare a gândului tău
enorme petale s-aștern
pe chipul ce naște adâncă plăcere
stropit cu scântei din infern
pe gura ce astăzi îți soarbe iubirea
și-o face să fie mai pură
pe buzele aprinse ce-n pragul de seară
în taină sărutul ți-l fură
pe pieptul ce-și zbate eternele coarde
cântând în șoaptă plăcerea,
pe gândul curat ce astăzi înfloare
și-alungă departe durerea.
iubirea trăiește alături de noi
în noaptea lipsită de lună
o simt ca pe un munte ce arde aprins
în care uitarea s-adună
acum mi se pare că lumea-i a noastră
că cerul se uită în ape
că visul ce-l ador răsare din mine
și acum se ascunde sub pleoape
iubirea trăiește alături de noi
în zilele dulci însorite
și nu va cunoaște nicicând supărare
sau gânduri de vreme umbrite
când florile dalbe ți-ajung până-n brâu
prin marea cu veșnică iarbă
adâncul din mine respiră puternic
și-ncepe frenetic să fiarbă
și-mi spune în seara de farmece plină
cu glasul topit de durere
c-o fată m-așteaptă pe malul din luncă
în umbra ce apare și piere
că vântul zburdalnic o veste i-aduse
din partea frumoasei ființe
că ea m-așteaptă deseară
pe malul atâtor credințe.
durerea ce astăzi îmi fierbe destinul
rămâne-va veșnic în lume
va cerne pe malul pârâului blând
o ploaie născută din spume
porni-vom pe drumul lipsit de dureri
să ducem cu noi fericirea
striga-vom atunci cu glasuri aprinse
trăiască în lume iubirea.