Poezii de Anna-Nora Rotaru- Papadimitriou

ÎNCHISOAREA E ÎN NOI

O viaţă m-am simţit înconjurată,
De stânci, ce îmi tăiau suflarea,
De parcă aş fi fost pe veci jurată,
Doar de-a cunoaşte închisoarea !

Suflet sihastru... venit din ce meleag...
Pierdusem prin hăţişuri lesne farul
Şi colindând prin văgăuni, pribeag,
Simţisem că mi s-a umplut paharul !

Şi-am zis, să sparg zidul, atunci...,
S-alerg cu braţele-mi spre soare,
Că mi-s sătulă numai de porunci,
Jug, sub care bucuria-mi moare !

În jurul meu, acum e-aşa feeric,
Sub orbitoarea soarelui lumină,
Că, bâjbâind o viaţă pe-ntuneric,
Mi s-a înfipt un ghimpe pe retină !

Închis-am ochii cu palmele-amândouă,
Privind prin degete la astă zi senină,
Ce-n picături ne este dată nouă,
Să nu ne ardă lucirea ei divină !

De abia acuma învăţ cum să păşesc,
Prin lanurile speranţei, verzi, de grâu,
Prin nouri, pe Tine să te desluşesc
Şi ce gândesc, să pot spune fără frâu !

În sfârşit, mă pot bucura de dimineaţă...
Cu smerenie, Doamne şi nestăvilit extaz,
Că azi, sărbătoresc şi eu o nouă viaţă,
Uitând de închisoarea mea şi de necaz !
_______________ NORA _______________
versuri din vol. __" Apostol fără nume "__

PLOUĂ CU IUBIRE

Plouă afară, din cer, cu lacrimi şi flori
De gheaţă, spălând în drum curcubeie...
Surâs port pe buze şi-n suflet fiori,
Sărutând rătăcitele frunze pe-alee...

Plouă cu dor, cu vise şi sentimente
Arzânde, stârnind în mine vălvătaie,
De gânduri, ce mă-ncolţesc, demente,
Mă înfăşoară în ele şi iar mă despoaie...

Plouă, ca nebună îmi zic că-i iubire,
Mâinile-ntind să prind stropii în zbor...
Ca nectarul mi-i dulce, dulcea-nrobire,
S-o mai sorb cu nesaţ, înainte să mor !

Că ce poţi numi întradevăr fericire ?
Doar să-ţi picure-n tine iubire din cer...
Ochii să-i saturi cu-acea strălucire,
În suflet prelinsă ca o vrajă, mister !

Doamne, cu dorinţă te rog şi sfială,
Dă-mi ploi pe trup şi-n mine inundă...
Din crinul cel alb dăruieşte-mi petală,
Cu iubire, sufletul avid, mi-l fecundă !
_______________ NORA ______________
versuri din vol. __" Apostol fără nume "__

SPERANŢELE NU MOR

Ce nouri ameninţă, ce vânt prigonit
Colbu-l stârneşte, gemând ca o fiară...
Să-l prind şi să-l leg, de stâlp priponit,
Furia din ceruri, agale să piară !

Se dezlănţuie ploaia, plesneşte ca biciul,
Îndoaie copacii, plecându-i de mijloc...
Pe cer, ca zănateci, căi taie ca briciul,
De fulgeri mănunchiuri, cu-aprigul lor foc !

Miroase-a pământ şi lucerna lui udă...
Se zbat încă frunze, pe ram atârnate...
Destinul îşi plâng, de soarta lor crudă,
Cu-a mea laolaltă, pe brazde-afânate !

Privirea spre cer, mi-o arunc şi desfid,
Timpul hapsân, ce se scurge ca lavă...
Îmi face din ochi şi-mi zâmbeşte perfid,
Mă-mpinge din spate, pe valuri epavă !

Îl simt cum în sânge, încet se piteşte,
Clepsidra îmi cerne-n şiroaie nisip
Şi ploaia se scurge, în mine musteşte,
Săpând adânci brazde, pe suflet, pe chip...

Dar voi rezista şi m-oi ţine-n picioare,
Cu Timp la taclale, ades mă tocmesc
Şi când mă va crede că sunt la strâmtoare,
Pe coam-am să-i sar, de frâu să-l opresc !
_______________ NOR ______________
versuri din vol. __" Apostol fără nume "__

RĂTĂCIRI FUNEBRE

Păşesc pe tăcerea lumii în noapte,
Când trupurile-s inerte, în vise gemând...
Misterios, îmi suflă vântul în şoapte,
Că la colţ mă pândeşte Destinul flămând .

O lumină-mi străpunge privirea mioapă...
E din lună, din stele, prea bine nu văd...
Se încurcă paşii, mersătura mi-i şchioapă,
Încotro mă îndrept? Nu mai ştiu să prevăd !

Scânceşte şi-o bufniţă pe ram dezvelit...
Urlă un câine la lună şi sparge tăcerea...
Pielea se zbârleşte pe trupu-mi dezgolit,
Cu zdrenţe de sarcă, cu uitată plăcerea !

Un gând putrezit începe să-mi roadă,
Ţarţamuri de minte ce încă-mi atârnă...
Că, sau lumea din jur e-atât de neroadă,
Sau tulbure, ochiu-i străpuns de o bârnă...

Un hohot de râs, de plâns mă cuprinde,
De viaţa sălcie de două parale...
Înfiptul tăciune din stern nu s-aprinde,
De Potopul lui Noe, al lacrimilor jale...

Ce lume stupidă e-n jur, ce coşmar,
Cu oameni ascunşi, după uşi, ca-n coteţe...
Cu fanarul lui Diogene, de vreunul dai rar,
Că-s mulţi în desfrâu, măcinaţi in ospeţe...

Şi-alţii-s săraci, alţii-s pitici şi terni...
Se târâie ca umbrele prin timp călători...
Pe toţi, pune-i Doamne-ntr-o sită să-i cerni...
Un pic grâu... pleavă, hoţi cu figuri de păstori !

Nu-mi vreau Demiurgul o statuie de lemn...
Să coboare, s-alunge nedreptatea din lume !
Virtutea ne dea, ne-arate, o cale... un semn,
Omuleţilor, cu cifru pe frunte, în loc de nume !
______________ NORA _______________
versuri din vol. __" Apostol fără nume "__

LĂCAŞUL TĂCERILOR MELE

În tăcerile albe, înmărmurite, de cleştar,
Şoptesc vraja cuvintelor sacre, nespuse
Şi sub lumina pală a lumânărilor pe-altar,
Îmi las gândurile îngenunchiate şi supuse !

Mă plec şi eu cu ele, deschizând firide,
Ascunse-n adâncul sufletului, sub cheie,
Numărând firele nisipului-n clepsidre,
Le azvârl în flăcări şi prinzând scânteie,

Voi aprinde cărbunele vieţii, aproape stins,
Cu trăirile arse, ca vechi ruine de cetate,
Suflând în spuza sufletului, de dor încins,
Poate-or reînvia speranţe, pe undeva uitate....

Să-mi pot deschide geamul ermetic închis,
În lăcaşul cu pereţii umezi, mucegai şi frig...
Înlăuntru să m-asteapte, mult visatul Paradis,
Să mă pierd în el, să mă regăsesc când strig !

Bucăţi de suflet, răvăşite, să le-adun în pripă,
Să uit de anii fără tine, atât de goi, sihaştri...
S-adun nisipul în clepsidră, ce-oi aduna pe-aripă
Până m-oi reîntoarce, la locul meu-ntre aştri !
______________ NORA _______________
versuri din vol. __" Apostol fără nume "__

ÎN ODAIA MEA CEA GOALĂ...

Coboară înserarea, în odaia mea cea goală...
Umbrele-alungite, iar se târâie pe perete...
Întunericul, încet se lasă, ca o smoală,
Se prelinge printre jalnice de ani, portrete...

Pe masă, mai plânge-o crizantemă ofilită,
În vază, veştedă, agoniind încet să moară...
În colţ, pe canapea, stă o păpuşă prăfuită...
Sunt eu... aşa cum m-au lăsat ultima oară...

Am ochi verzui, pierduţi parcă-n gândire,
Cu faţa palidă, de porţelan, zâmbind absurd,
La un gând fugar, păstrat, poate o amintire
Sau la ecoul unui lied, din pianul mut şi surd...

Ce tristă-i inserarea în odaia mea cea goală...
Odată răsunau voci şi râsete năvalnice...
Şi eu eram a cuiva, ce mă ţinea în poală,
Dar azi, a nimănui, cu-atâtea alte jalnice

Jucării uitate, din alte vremuri, astăzi mute...
Pe piatra roas-a timpului, rămân sculptate,
Atâtea clipe fericite, ce par acum pierdute,
Ascunse-n minţi senile şi înspăimântate...

Aştept... cu speranţă un semn, o mână dulce,
În odaia goală să mai pot striga:'' în braţe ia-mă''....
Pe-un piept gingaş, cu drag, cineva mă culce,
Cheia să-mi-o-ntoarcă iar, să pot zice... MAMĂ...
__________________ NORA _______________
versuri din vol. __ " La graniţa-ntre vise "__

CULOAREA GÂNDURILOR MELE

Ce tristă e lumea, că nu mai visează,
Zborul spre înalt i-a fost interzis...
Nici sufluri se-aud, nici inimi pulsează,
Doar drum cenuşiu, precum s-a prezis...

Deschis e în faţă, neştiind unde duce,
Căci capăt nu are şi nici început...
Palid e soarele, nu poate s-apuce,
De vrea să răsară, se retrage tăcut !

Şi Luna tânjeşte pe cer, amorţită...
Stelele-şi scurg pletele albe de ceară...
E-o lume ce moare, cu gur-amuţită,
Cu vorbe secate, destinate să piară !

Ce tristă e lumea când nu mai visează...
Scump costă visul, nu-l poţi cumpăra...
Se spală conştiinţe, ades se dresează,
Nu ştii ce să faci, nici nu ai ce spera !

Cu spad-aş putea să sfâşii perdeaua,
Ce grea ne apasă pe umerii gârboviţi...
Alt cer să vopsesc, pământ, cu bidineaua
Şi păsări să ne cânte în copaci înverziţi !

Guri roşii să vopsesc, calde, zâmbitoare
Spre cer, braţe-ntinse cu-aprinse făclii,
S-aprindă şi stelele şi luna gânditoare,
Lumina să mai între în tristele chilii !
__________________ NORA _______________
versuri din vol. __ " La graniţa-ntre vise "__

DINCOLO DE GRANIŢE

Mi s-a stins în mine farul,
Ca o flacără ce moare,
Parcă Domnul mi-a luat harul,
De-a găsi calea spre soare !

Mă-ncurcasem prin hăţişuri,
Căutând mistere-ascunse,
Găsii pumn de mărunţişuri,
Şi-adevăruri nepătrunse !

Şi-mi simt trupul istovit,
De-umblături ca un pribeag,
Mi-a rămas neisprăvit,
Scopu-n mijloc pe drumeag !

M-am închis într-o cetate,
Pe un vârf ascuns de munte,
La răscruci necăutate,
Nici de gândurile sub frunte !

N-am ştiut să potrivesc,
Pe hârtie socoteli,
De-am greşit, am să plătesc,
Fără murmur şi tocmeli !

Şi de-o face Domnul daruri,
Şi-o deschide vreo fereastră,
Am să-mi joc soarta la zaruri,
Să mai văd zarea albastră !

Să m-avânt iarăşi prin ceruri,
Sau prin Paradis, livezi,
Ca să scap de crunte geruri,
Sori să văd, cât poţi să vezi !
_____________ NORA __________
versuri din vol. __ " La graniţa-ntre vise "__

 
TĂCERILE NE DOR

Încă o noapte gemând, va mai naşte o zi...
Miroase pământul a ploaie şi a mucegai...
Tăcerea-i de cremene, ţipă şi-o poţi auzi...
Gâdilă miasma-n nări, dospită de putregai,

De la frunzele veştede, tăvălite prin baltă...
Copacii ne plâng dezgoliţi, in tristeţe strigoi,
Cu trăirile-amestecate de-o viaţă, laolaltă,
Cu trupurile noastre, inerte, livide şi moi...

Întunericul se crapă şi zarea-i neguroasă...
Cu palidul soare şi rece pe cer cenuşiu,
Ca sufletele noastre cuprinse de-angoasă...
De unde-am venit, unde ne ducem ? Nu ştiu...

Din crengi, trezită, mai zboară o cucuvaie,
Auzul spărgându-l cu foşnetu-i lin de aripă...
Chiar huma o simţi cum mişcă-n muşuroaie,
Furnicile căutăndu-şi de hrană, în pripă...

Deodată, sfâşie un plâns, ca din tristă vioară...
Mă-ntreb nedumerită, de pe-unde oare vine...
Poate-i copacul căzut agoniind să moară
Sau vocea ce-mi geme strigând după tine ?

Mai stai... nu pleca, în urmă privirea s-arunci...
Prin viaţă, ca fluturi suntem, de-o zi trecători...
Rămâi s-o cârpim cu vreo clipă, trăind ca atunci,
Mâna de-mi prinzi, pe pragul lumii vom fi călători...
__________________ NORA _______________
versuri din vol. __ " La graniţa-ntre vise "__

ORICÂT, ORIUNDE ŞI ORICUM

Oricât vei rătăci, hoinar prin astre,
Oricât te vei ascunde printre nori,
Te-oi regăsi prin sferele albastre
Şi te-oi culege, floare printre flori !

Oriunde te-i pitula, şi-n firele de iarbă
Sau printre umbre, sub soare, călător,
Sângele îţi va pulsa, gata să fiarbă,
În sângele ce-mi freamătă de dor !

Oricum te-i cuibări, prin frunze ruginii,
Dar şi-n apele ce volburoase curg,
Te voi găsi, o nestemată printre mii,
Ce-i străluci-n culorile de-amurg

Şi mă-ntreb, eu, de ce tot te ascunzi,
De ce ne-amăgim, pierduţi pe după vis,
Când sunt în tine şi-n mine îmi pătrunzi
Şi-amândoi, cutreierăm prin cer şi-abis?

Suntem parcă legaţi, cu fire de argint,
Supuşi dulcelui dans, acel al înrobirii,
Când ochii ne vorbesc şi nu ne mint
Şi gura ne priveşte, cu lacrimile iubirii !

Hai, împreună să fugim pe cărările bătute,
Mână-n mână, să nu mi-o laşi nicicum...
Ne-om avânta din grote şi labirinturi mute
Iar spre lumină, oricât, oriunde şi oricum !
__________________ NORA _______________
versuri din vol. __ " La graniţa-ntre vise "__