RĂSPUNSURI DIN DEDESUBT DE OCEAN
,,-Cât de ... apă îţi sunt , corăbierule ?"
Am intrebat
ivindu-mi întrebarea - petic de uscat
de-a curmezişul - tocmai când ...
Da , tocmai ...
ca şi un viking navigai -
pe marginea unui val de emoţii ,
pe coama unui tropot de cai .
Simultan - te aud cum mă-ntrebi
,,-Insulă verde
cât de corabie-mi eşti ?
Şi cât mă străbaţi , cât mi te-opreşti ?
Tu mă iubeşti ?"
,,-Dragul meu...
Acestea nu se măsoară-n noduri marinăreşti ,
Acestea nu se toarnă-n poveşti ...
Acestea vin ...
colorând violet , blând -violent
din dedesubt de ocean -
de unde nu ştim incă
dacă doar ne sfărmăm în nisip - ca o stâncă
sau respirăm - precum viul mărgean...
,,- Voi trece atunci , într-acolo iubito !
Mă voi boteza Magellan
şi voi naviga pe marea adâncă ...
Pe marea enigmă - dedesubt de ocean !"
atunci...
îmi voi răspunde ,
îţi voi răspunde ,
îmi vei răspunde-
Simultan !
CUM SĂ ASCULŢI PLOAIA
Ploaia se-ascultă , iubite - la modul rotund -
Aşezat chiar în aproape de inima sa !
De-o auzi înspre unghiuri, n-are sunet fecund,
Te-neacă tristeţea cenuşie din ea ...
*
În mijloc de ploaie trăiesc ,,cele de sus "
Ce încă n-au curs luminos spre ureche,
Sunt cântece sacre cu-nţeles nepătrus,
Sunt zeii din lumea viitoare - străveche !
*
Doar în mijloc de ploaie, vezi în lutul pătruns
Castane ce dezbracă veşmintele dure,
Lăsându-și smaraldul până-acuma ascuns -
Să fulgere verde, vertical a pădure.
*
În miezul de ploaie, a jăratec lucesc-
Ochi de statui - ce fost-au odată de piatră,
Îndrăgostite năpraznic de-un înger nebun
Ce-şi vânduse aripa - în târg - pe o daltă !
*
Dar mai cu seamă-n-al ploii subțire mijloc
Sunt dulcile-alegeri puțin rezonabile
Ochii de-nchizi se transformă în patimi de foc...
Răsuflă-adânc, să devină palpabile !
O MIE DE CLOPOTE
O mie de clopote ţi-se-aud în retină
Şi mere ţi se nasc în muguri şi-n gând
Şi nu ai -de-o mie de ori - nici o vină
Deși am ca martori - vocale vibrând
*
Pe muntele roşu al inimii tale,
O mie de lacuri au luat chipul meu
Şi-n ploaia de fapte ce vine-n rafale
Cu sete de zâmbet -îţi fulger - doar eu...
*
Privirile-mi sunt stalactite -în tine
Ce pică- născându-ţi - chiar starea de a fi.
O mie de vulturi suprimând nopţi depline
Adusu-m-au ţie, făcutu-m-au zi...
*
De tine - cel vechi de trei ori - tu te lepezi
Făcându-te - NOI - la modul firesc
Şi-n mijloc de lume - o mie de lespezi
Îngroapă tot ce nu-i botezat ,,TE IUBESC "
ALCHIMIE
Motto
Ce stranie-alchimie stă ascunsă și face toate-n cerc să se cuprindă
Iar - una alteia - fiind sămânță , să fie gemene, ca-ntr-o oglindă !
* * *
Iubirea, neagră, umedă și-așa de răcoroasă
Încremenise - pictural - în ochi de căprioară !
Acum,nici celuilalt actor, leoaica sângeroasă
Privirea nu-i mai săgeta flămând, a fiară !
*
Colții leoaicei,se ghiceau mai mult timizi, drapați;
Prin iarba naltă, pasul ei, părea o mângâiere.
Pășea prudent, gingaș,ca cerbii mai demult vânați
Ca o regină care nu mai poruncea durere.
*
Nimic a armă albă nu mai răsuna la ea !
Spiritul ciutei o lipsise,în final, de gheare ;
Doar roșul șal de sânge - pe pământ - mai amintea
C-odinioară, crudă, n-avusese îndurare.
*
Cine-a fost prada? Cine fost-a vânătorul ?
Căci - diferența între ele - pare-abil tertip !
Rolul e scris pentru a devora actorul?
Sau - făr de-aprioric rol - actorul n-are chip ?
LA MARGINEA IERNII
Acel lac avea formă de clipe-n care tăceai.
Pe el, păşea cerul în formă de înger plebeu
Alungat din cuvântul de aur în formă de rai
Pribeag ca și vântul în formă de suflet al meu...
*
Pe luciul acvatic în formă de vis ne-ntâmplat
Paşii săi aveau formă de alb-cioburi de lună;
Purta trena tristeții în formă de cănt necântat
Iar aripa lui lăsa umbră - în formă de mână...
*
În cuibul nemilosului timp în formă de-acum
Secunda cădea sub forma granulei de sare
La marginea iernii în formă de fulg - văd un drum -
Ce iese din ou de destin - în formă de soare !
PĂDUREA DE ÎNGERI
O pădure de îngeri a ars -până la cer
Pe-alocuri, rămase-s doar cioate de pene
Dinspre ele- fum de cristal în eter...
Sunt stâlpi vineții ce se-nalță alene.
*
Izvoare de șoapte secate, se suie
Urmând traiectorii răguşite de dor;
Sunt fantome de vis cu miros de tămâie
Cântat lin de îngeri și țesut chiar în zbor
*
Cum se cheamă-acest timp - din clipa de față?
Ce noapte-i aceasta cu stelele-n dric
Şi-n ora-topaz ce-aducea dimineaţă
Nu vestește de ziuă sau rază... nimic ?!
*
Ici-colo se aude apatic, vremelnic
Un geamăt de rubin sângeriu - rătăcit-
E sânge de înger legat cu descântec
De magul pădurii - de curând răspopit !
*
Nu curge-n argint, nici în aer vreo rugă
Angelic cuvânt - răpus e-n jarul mocnit.
Tăcerea se lăfăie, grea ca o stâncă
În fosta pădure, pe altarul boltit ...
*
Acolo , pe cioburi de scut, chiar în luncă,
Mă găsesc. Am iubirea ținută-n pumni strânși.
Fusesem ferit de pârjol... într-o nucă,
Verde, seva pădurii e-n ochii mei plânși.
*
Druizi ! Vă invoc ! Dezlegaţi jurământul
Ce ține oceanul de lumină-nzidit !
Din ceruri fluide să plouă pământul
Cu îngeri ce poartă - crâng deja înfrunzit !
DANS PE SCÂNTEI
Umbrele de toamnă , ploi rotunde pe-alei,
Pașii noștri pe frunze,un dans pe scântei,
Ah , buzele tale de struguri răniți -
Violetă ofrandă către zei necuminți
Și perele-mi calde , crescute în palme,
Săruturi în ceață, folosite ca "arme".
Ah, rugina din parcul în care-am iubit,
Răgușitele șoapte cu contur arămit...
Fâlfâitul de inimi, urmând stol de cocori,
Castanul cât cerul înnorat de cu zori
Banca noastră - o barcă, scoțând vaiet ușor,
Din chioșc, saxofonul, disipat în decor ...
Crizanteme în coșuri de tigănci știutoare
Despre-a noastră poveste din a toamnei vâltoare;
Și-n sfârșit, felinare în culori de secară...
Ah, pantofii mei roșii, lăsând urme de vară!
POEMUL PAPION
Moralitatea-ți, toamnă, e incertă -
Căci ne deschizi în suflet, lupanare
În care să plătim cu mii de versuri,
Mieroasa-ți, decandenta desfrânare.
*
Șireată Circe, afișând doar nazuri
Seduci și codrii, dându-le otravă
Ca să-și trădeze dragostea de verzuri
Și să se-arunce amețiți, în lavă...
*
Îți suntem robi pe insula poveștii
Departe de luciditatea verii;
Ne faci, hedonic, să-notăm ca peștii
într-un ocean de vânt, supus plăcerii...
*
În recuzită ai - tot roșii vinuri !
Plăcerea de-a trăi- o pui afiș -
Si uiți să spui că-n tine, zac declinuri
Și brumi ce se strecoară ,pe furiș...
*
Ce chansonete în culori nebune
Se cântă-n ale tale încăperi !
Chiar celor albi, nu te sfiești a pune
Un ruj intens pe zilele de ieri.
*
Un biet poet,dacă-ți respiră ploaia,
Îi va-nchina cuvânt - precum Baudelaire
Și-n trecătoarea ta iubire udă,
Se va sminti crezându-se in cer...
*
M-ai vrea între acei ce te curtară ;
M-ai vrea ca și Francois numit Villon ;
Dar eu, imun, mă mut în primăvară
Pe pat - îți las - atât : un papion !
CERBUL ALB
Cerbul alb stă-n pădurea de fagi
Privește ce-nalți sunt aceștia acum ;
Se uită cum fir de potecă - e drum,
Cum urma-i de ied e topită sub fragi,
Iar zorii se-apleacă sub umbră și fum ...
*
Cerbul alb stă-n pădurea de brazi
Și-ar da lacrimă vie pentru salturi apuse,
Pentru ochii cei negri de ciute supuse
Ce făceau fulgi de nea să se mistuie calzi
Și geruri să-i fie - sub copită - răpuse .
"
Cerbul alb stă-n pădurea de nori
Pe frunte-i lucește o stea căzătoare ;
Prin poieni de smarald ce-s date în floare
Regală aripă deschide spre sori
Și-nțelege că-n pădurea de nori nu se moare!
PASĂREA DE CULOARE ÎNGERIE
- in memoriam Constantin Brâncuși-
Pasărea avea culoarea îngerie !
Printre ceţuri zbura ...
Între aripi - purta o câmpie
Câmpia avea o mulţime
De strigăte si semne de întrebare -
Norul de plumb nimic n-auzea!
Norul, ca toţi norii, ploua...
dar ploua cu pietre amare !
Pasărea,tot-nainte zbura !
O văd ţinând pleoapa inchisă !
Zbor de-ncercare, zbor de curaj,
Zborul acela ce-nfruntă picaj
Un zbor de inimă ninsă ...
Pământul,făină de gânduri cernea
Și ningea - către ceruri - cu vise.
Pasărea, pene din ele-și făcea
Le-aduna, le-arginta și purta -
Rugăciuni cu cuvinte nescrise ...
* * *
- Pasăre vie - din piatră - TE CHEM !
Coboară în iarba pădurii !
mă găseşti intr-o lacrimă ,
mă găseşti intr-un ram ,
mă găsești dinaintea măsurii
Si atunci - tu sa taci, pasăre! Tu să taci
chiar de stii a cânta frumos cântec !
Căci, glasul- lumină îți va recădea
captiv în al lutului pântec ...
Oricum, acei pândari vor simţi-
că ești doar chip iscusit de-avatar.
Ca haite de lupi se vor asmuți
și lațuri de hău îți vor pregăti
să te prindă - cât ești în hotar!
De aceea, muteşte
din piatră te chem,
din creanga ce a aur luceşte -
- Pasăre, dă-mi o pană în șoaptă;
dăruiește-mi-o lin, în tăcere !
Fulgul tău - va fi raiului hartă
îmi va ține de cheie și poartă,
va fi pâine, toiag și avere ...
POEŢII
Poeţii nu se nasc
Deoarece
Ei
Nici nu pier.
Doar vin din când în cănd
În vizită pe- aici,
Prin lume -
Să ne traducă
Limbile
Vorbite-n cer !
***
EU, TOAMNA ALTOR ȚINUTURI
Să tacă alţii toate tăcerile!
Eu mă arunc
Unde-au căzut
Cuvintele rostite,
În râul sonor
Al frunzelor
Din venele mele .
Lunec ușor,
Foșnesc, cobor...
Plutind printre mrene...
* * *
Dacă
Într-o noapte de iarnă
Gheaţa de peste râu
Tace
Înseamnă că vorbele -mi
Au curs deja
Spre o mare tropicală.
* * *
Acolo, printre peștii multicolori,
Se va răspândi
Larma roșie
A verbelor gestante
Cu mine.
Și în mărgean,
Mă voi naște
Vocal și multiplu -
Eu,
Toamna altor ținuturi...
DEZMETICIRE
A noastră putire
Era absconsă , subtilă
În ghemul de șoapte febrile, tocate,
Împărțite în vise si fapte precise.
De ea deveneam conștienți uneori
Când ne înțepa câte-o stea
Ancorată grăbit în portul de zori
Ca o navă corsar ce pândea bogății
De cearcăn turcoaz, priviri de smarald
Și alte-avuții
Ținute de tine la piept -
Ca dovadă-a iubirii nebune
Întâmplate aievea
După ce se-arătase în rune.
Dar, în general alergam cât puteam
Și zgomotul tropotului nostru înlutit
Pământit, înverzit -
Intra buzna pe geam
Peste contabilii serioși, responsabili,
Socotind la silabe,
Ce-ascultau numai Mahler
Și-alte muzici mai grave.
Iar noi...Ah, noi ...
Nici nu ne dădeam seama
Cât suntem de îngeri.
Până când,am văzut
Cum zburau cocori lângă pat
Și-am tăiat
Raiul - de pe lista de-nfrângeri .
ÎN ZIUA DE SÂMBURE
Căutam amândoi vorbele
de la-nceputul lumii
prin vișinii sălbatici ai timpului.
Răscoleam ca nebunii
după cuiburile sunetelor primordiale
ascunse, poate-n vertebre
pierdute, dorsale...
sau poate
la poarta planetei
scăpate ...când ieșiră din hău
pitite-n pantoful lui Dumnezeu.
*
Ce folos atâtea cuvinte-n limbi
de circulație mondială, dacă-n noi,
veșnicia era
incognita, albă și goală ?
*
Cert este că, altfel, nu ne puteam boteza,
nu ne puteam- unul pe altul -numi.
Și pân să ne știm nu simțeam
nici săgeata în zbor din - a fi-
*
Înțelpții lingviști ne priveau mustrători
din colivii !
N-are-a face! Trebuia să știu, trebuia să știi !
*
Dealtfel, cilibii, ne spălam grijulii
de miere croșetată-n tipare
de poeții cuminți
și fie ce-o fi
preferam s-ascultăm, s-amuțim - zi de zi...
până-n ziua de sâmbure
când nu știu ce-ai făcut
ai ars tot ce-auzisei, tot ce-auzeai,
și din jarul stârnit, mi-ai dat un sărut !
L-am luat, l-am deschis
în tonul profund și-am știut
că...din sunetul foc, sunetul apă,
sunetul cer, sunetul lut -
singur sunetul -TU -
a fost la-nceput !
DESCÂNTEC DE ÎNSERARE ŞI IUBIRE
Iubite, tu ştii că eu sunt înserare-arămie, amurg
Sau alb-dimineaţă cețoasă, plutindă pe mare;
Acolo-n crepuscul, în aer de șoapte, în umbre ce curg
Iubeşte-mă-n graniţa fină dintre jar şi candoare !
*
Acolo-ntre somn si dorinţă, nu ştiu clar ce se-ntâmplă
Dar ştiu, de mă-ntrebi, că-i miracol și-i mai mult decât ştim
Câci, întunericul amiroase discret a lumină ,
Iar buzele tale îmi devin un păgân Elohim ...
*
Iubeşte-mă -ncet, fără nopţi; orb la zumzet de zile,
Fără martori ce-ar crede că și noi ne simțim muritori
Numai ploaia căzând peste pietre, departe, în lume,
Să ne știe zbuciumat ghem de foc, rostogol, printre nori.
*.
Și iată! Tu ai mâini nou născute ce-nvaţă să meargă,
Mă pășești ca pe-un drum prin coline, uşor şerpuit !
Transformați intr-un ou, despărțiți doar de o linie vagă
Ne suntem nucleul ce arde sub cearceaf de zenit .
,
Pe plaja ascunsă de lumea ce-i -prin zgomot, -pribeagă,
Între noi,doar mirosul de fragă și-amurg am oprit.