Poezii de CONIȚA LENA

Tablou de Birkenau *

 

Vine perfuzat în sincope fe-martie.

Ce nu ne mai ajunge rămâne doar

          primăvara.

La-ntuneric dă colț galben invidia

flori de zarzăr în mugur deratizând dușmănii.

 

Prieteniile năpârlite ca părul pisicii în vară

umplu tomberoane și ard ca la Birkenau.

 

Fără număr lumea și-a rotunjit stomacul de crime

miroase a diplome și medalii pentru geniul satanei.

 

Inocenți doar porcii cu șoriciul epilat

lingându-și belciugul de aur din rât

tainul cel nou l-a umplut (chipurile) Dumnezeu

          încă odată.

 

Suflete inoxidabile licitează monezi la comandă -

trei capete, cifra fiarei și-un singur portret.

Mii de portrete din sfâșiata-mi durere

mă scuipă printre dinți de rezervă.

 

Mai supte zâmbete pe buze încărcate de căpușe

dau un imbold general la țesutul plaselor de

          păianjen.

Cățelul Pământului nu se va mai auzi din adâncuri

să-ndemne păscutul vacii și-al calului,

          la Paștele Cailor...

 

Papagali împăiați cad în cercuri concentrice

          precum orizontul în cimitire

                   de lux profanate.

 

Apusul ca un astrolog răzbunător

poartă în ghiare colivii ecologice.

Cărțile poeților duși la cer.        

 

Tipare

 

Mi-ați croit durerea după ultimele tipare.

Strâns în menghină urlă sufletul meu.

Dumnezeu vinde indulgențe de pânză neagră -

nicio grijă, a cusut cămăși pentru șerpi,

          scorpioni, șacali, maimuțe

                   și râturi de porci -

saci închiși de la dinte și până-n ultima

          unghie.

Ceremonia e gata.

Gătiți-vă ca un papillon la ultima gală

și înghițiți privighetoarea de pe pieptul celui

          mort.

Veți reuși un excrement mai vertical

din ceara lumânării în burtă de canal.

 

Ultima silabă

 

Călătoria pe ultima silabă e-a voastră.

 

Și cerul și pământul e-al vostru.

Ce-a fost între ați împărțit de demult.

 

Am lăsat un bilet de adio păianjenilor.

Căpușelor le-am lăsat rănile mele.

 

Tenii fără cap cuvintele voastre

          vor căuta „sinucideri” atlete.

Spânzurați-o, sau încolăciți-i intestinele

          poetice

nici limbricii să nu mai iasă la aburul clismei!

Cine s-a sinucis, sinucis să rămână!!

Un anus cenzurat va râde mortal.

Hemoroizii ultimei silabe

ai voștri au fost: pârț-pârț, fâs-fâs!        

 

Icre

 

Am fost tradus pe limba melcilor

          pe limba șoarecilor, pe limba

          mulțimii muștelor, nicicând

                   pe limba îmbuibaților

Livrasem icre de neuroni, icre de mormoni,

          icre lupi, icre lei, icre de zmei

          icre de zei

și limba universală erau ei.

 

În poem se intră prin tălpi

le-nfigi bine în ceilalți

te ții cu intestinele și păcatul de burțile lor

și bucățica ta de nimic

și râzi.

 

Nu stresezi, nu bravezi, nu conturezi, nu delimitezi

          nu excelezi, nu te-așezi, nu explodezi.

 

Pozezi în creier pane, creier a la greque

          clătite cu creier, creier cu ouă,

mai ales creier cu cei care au multe ouă.

 

Și aștepți ca-n poezie să plouă!

”Cărămidă nouă, dă Doamne să plouă

cărămidă rea, dă Doamne să stea”.

Până la stea.

Să crape viața în ea!        

 

Boli trupești

 

Din bolile voastre trupești

          curg lipitori

umflate, sănătoase lipitori.

Copii îmbuibați le vor pune la sânul

          noților copiilor lor

zvelte și frumoase și noi lipitori

          din bolile voastre trupești.

 

Din bolile minții mele sfâșiate

ați fiert piftii tragi-comice.

Zguduiri de șunci în hohote isterice -

abia apoi v-ați scris tainul

și v-ați șters cu el pe unde și sufletul

          o să vă iasă

pentru că pe unde mâncați tot pe acolo

          și apa v-o trageți.

 

La mulți ani!

 

Strepezirea zâmbetului trece pragul

          oglinzii

dinții pierduți ne spun La Mulți Ani!

Petele insomniilor pleacă din cearceafuri

          în carne

numărăm firele de păr lipsă pe creștet și

          spunem că și frunza trece.

Trece șarpele prin carnea mărului, fudulă gura

          înghite păcatul

ispita ne rostește, căderea în boală a noastră-i.

 

Între grupa aviară și gripa porcină înfloresc

          leprozeriile.

Prietenii mei și-au cumpărat în cele loc de albire.

 

Pete-n lună, pete-n soare, pete-n stele, pete-n humă.

Doamne, Precisto, Hristoase, vaccinați-ne cu-o ciumă.

 

Omerta

 

Îmbrăcarea fricii - strălucire Svarovski

          bine-ncrustată pe creier

decoltată mai jos de Muntele Venus, țeasta toată

                   un sarcofag violat.

Prădarea vine oricum, e nevoie de furtul secolului.

Spaima îngroapă de vie sinceritatea cea dezgustată

                   și toarnă beton peste ea.

Omerta dă la ziar anunțuri pline de regrete

și-ți trimite coroane din „Mucii lui Dumnezeu”.

Nicio imaginație la oamenii cu bani

doar poeții știu să te-ngroape cum se cuvine:

de mort, de viu, de bine, de rău, de geniu, de har

așa cum ți-ar turna un pahar.

 

Singurătatea unor lasă balegi prin camerele

          poemelor,

la alții biete căcăreze de capră râioasă.

Mieluțe de pai’șpe carate singurătatea poeților

îmberbecirea mielului între picioarele oiței Dolly

          înainte de Paști.

Cu cât mai devreme și-n mai surdă behăială

          cu-atât primăvara-i mai lungă.

Tăierea, cât e lumea de groasă la pungă:

          „în turmă și la oamnă”.        

 

Descarcerare

 

Am văzut o turmă de melci, una de porci

          și una de măscărici.

Pe aici nu se trece, mi-au spus.

Doar poemul iese din fiare.

Cu fața roz, cu părul alb și cu spume la gură.

 

Polymnia naște poeți trași cu forcepsul

cu fețe mutilate, cu părul alb, cu limbi de cauciuc

pompând spume la gură.

Pe aici nu se rămâne, hula și puroiul adorm

          în morminte harul cu ochii aprinși

                   în poem.

Pe numele lui odihnesc broaște râioase, cu gheare

          negre, cu ochii galbeni, cu suflet

                   de spume la gură.

 

Cartea șterge pumnul din inimă

versul e scos din flăcări ca o descarcerare târzie.

Echipaje SMURD înghit idei cu spume la gură.

 

Girofaruri balonate horcăie-râgâie, ambulanțe vernil

          și roze, clandestine perfuzii cu

          supradoze înghit monede bolnave de ciroze.

Sevrajul va veni în Salvare de râie.

O carantină totală va aduce odihna.

Pe-aici nu se trece/pe-aici nu se rămâne/pe aici

          nu se intră-n istorie!

Doar vântul urlă prin calendare

și caută Poetul prin buzunare.

         

La rădăcina grâului

 

Mi-am supt blestemul până mi-au crescut

          broaște-n obraji

și nu am adunat atâta salivă cât să vă spăl

          de păcat.

Lumina ochilor mei în praștia voastră a fost,

          ca potârnichea în lanul cel

                   pârjolit.

Asemeni cuibului de pasăre căzut în arie-am fost.

La rădăcina grâului nu se trăiește ușor.

Am fost asemeni râmnirii gustoasei potârnichi.

Cu praștii din tanga de maimuțe, ca proștii copii

          ați încercat vânătoarea:

măcar agerimea ochilor, măcar tresărirea auzului,

          măcar cuibul de la rădăcina grâului

                   să-mi luați.

Măcar gustoasa mea limbă s-o gustați.

Măcar vreo pană de-a mea s-o visați.

Mi-am copt blestemul până mi-a ieșit fum din buric -

saliva toată în gingiile voastre era.

Păcatul rânjește necoacerea frumoșilor struguri

          în dinții copiilor voștri.

Ei se vor îmbăta cu agurida înșelătoare, cuiburi

          de viespi vor mânca

și se vor rușina ca praștia ce nu nimește nimic.        

 

Poetul

 

Poetul e precum pisoiul scăpat

în putineiul cu lapte.

Norocul lui e laptele

pe care l-a supt

pe care l-a băut

în care s-a scăldat

în care s-a scăpat

și în care s-a

sau nu s-a

înecat.

 

Maieutica pisoiului e simplă:

scoate sau nu untul din lapte

se cațără sau nu pe putinei

atunci când untul îi unge labele

a protecție

a profeție

sau a alunecare;

sau a lingere pe bot

și de tot

pe labe, pe putinei și pe maieutică.

 

Poetul e precum pisoiul scăpat

          în putineiul cu lapte

lapte bătut, lapte acru, lapte stătut.

 

          *Din volumul în pregătire

                             Un râu negru, poemul