Valsul fluturilor  

 

Iubite, visez l-al nostru duios vals,  

Ce-l dansam amândoi, la pas. 

Valsul fluturilor ce ne-nconjurau,  

Tulpina iubirii noastre-ncununau.  

Învăţatu-m-ai dansul printre trandafiri,  

În loc de petale, am spini în amintiri.  

În grădină curcubeul zâmbeşte-n colţul gurii,  

Cu gândul mă duce la fluturii iubirii.  

 

Un fluture venit-a rozei un sărut să dea,  

Mângâindu-i suavul obraz de catifea.  

Mai vrei tu, iubite, valsul să-l dansăm, 

Uitând de-ntreaga lume, timpul înapoi să dăm?

 

Măneciul meu (Prahova, Cheia)

 

Mi-e dor de merii plini din curte,

În care toţi ne cocoțam.

Livada mea cu doruri multe,

Unde-așa fericiţi eram.

 

Mi-e dor de-a mea copilărie,

Ce-a trecut ca-ntr-o clipită.

La ea visez cu bucurie,

La pâinea mamei de pe plită.

 

Mi-e dor de curtea pietruită,

Unde genunchii-mi tot juleam.

Dar nu plângeam, ci fericită,

În joacă iarăși mă pierdeam.

 

Balconul unde stăteai tu, mamă,

Parcă de dor a amuțit.

Încă visează-a ta năframă,

Și părul tău de griji albit.

 

Mi-e dor de strada Pieții, plină,

De copii și jocuri uitate.

De gârla Cheii, cristalină,

De glume vechi și expirate.

 

Măneciul meu s-a transformat,

Localitatea mea de suflet.

Cu timpul multe s-au schimbat,

Nostalgică, schițez un zâmbet.

 

Mamá

 

Mamá, pienso en tí de nuevo,

En toda hora de día y noche.

Mirar tu foto ni me atrevo,

Duermo abrazando aún tu broche.

 

Susurro a la luna mis penas,

Que lleguen hasta tu trono.

Mi reina, te veo apenas,

Tu rostro, mi eterno icono.

 

Espero a veces tu respuesta,

Mirando el cielo tan vacío.

Veo ahí tu estrella apuesta,

Llorando estoy como un crío.

 

Bijuteria mea, mama

 

 Lăsatu-mi-ai sufletul singur şi-atât de abătut,

 Plecat-ai cu-a mea linişte, tot plâng în aşternut.

 De ce te-ai dus tu, mamă, în lumea celor drepţi?

 Mi-i dor să-ţi aud vocea, chiar de-ar fi să mă cerţi.

 

 Mi-i dor de mângâierea-ţi, ce-atâta o iubeam,

 Şi de-a ta sărutare, cu drag o aşteptam.

 Aluniţa-ţi unică, pe-obraz stătea făloasă,

 Şi ochii tăi, văpăi, cât erai de frumoasă!

 

 Cu părul prins în coadă, cu micuţul colier,

 Erai ca o comoară pentru orice bijutier,

 Care ştia să vadă valoarea-adevarată,

 A unei fiinţe pure. O preafrumoasă fată!

 

Egoistă

 

 Azi am hotarât să fiu egoistă,

 Să nu îmi petrec ziua în casa solitară.

 Să nu-mi afund iar nasul în batistă,

 Să simt natura-n palme, ca odinioară.

 

 Să culeg flori, din ele un colier,

 Să-mi construiesc, cu mânuţele mele.

 Apoi să-l duc să-l vadă un bijutier,

 Să-mi spună care dintre ele-s rele.

 

 Există sigur, flori otrăvitoare,

 Ce sufletul îţi fură-ncetişor.

 Am totuşi speranţa nemuritoare

 Că spiritul nu-mi pierd aşa uşor.

 

 Am să rămân în puful păpădiei,

 Pe-aripile de flutur tremurânde.

 Mă veţi simţi alene-n toiul zilei,

 Zâmbind printre minunatele grâne.

 

Ochii-s oglinda

 

 Din lacrimi și din spuma mării,

 Strângea-voi picuri argintii.

 Privind în depărtarea zării,

 Prin trupurile străvezii.

 

 Omul e-atât de transparent,

 Sufletul în ochi i se vede.

 De-i fericit ori de-i absent,

 De trece prin bune sau rele.

 

 O mască falsă își așterne,

 Pe chipul întristat de veacuri.

 Zâmbind din amintiri, alene,

 În căutare-a mii de leacuri.

 

 Tristețea de se instalează,

 Tu ai puterea și-o învinge.

 Negrul în roz de-l colorează,

 Speranța-i vie, nu o stinge.

 

Spre cerul mamei

 

Din Carul Mare voi lua o rază,

Cu ea scară spre cer să îmi clădesc.

Spre tine-aș vrea să zbor, spre a ta oază,

Să-ţi spun, mămico, cât eu te iubesc.

 

Multe cuvinte-au rămas nerostite,

Timpul mi te-a răpit, fără să-i pese.

Stelele te-așteptau, îndrăgostite,

Luna costume albe-acum îţi ţese.

 

Soarele și-a pierdut lumina caldă,

Razele lui îmi dau fiori de gheață.

Cerul la picioare-aș vrea să-mi cadă,

Să-ţi mai sărut, mămico, blânda faţă.

 

Crăciunul stins

 

 Crăciunul se-apropie grăbit,

 Sufletu-mi e deja-ngheţat.

Și părul parcă mi-a albit,

 De când, tu, mamă, ai plecat.

 

 Nu-i zi să nu-ţi vorbesc, măicuță,

Să-ţi spun ce simt sau ce gândesc.

 Încă mai sunt a ta fetiță,

Chiar de-n veci, nu te mai zăresc.

 

 Te simt cu mine pretutindeni,

 Ghidându-mi pașii cu răbdare.

 C-o zână din povești tu semeni,

 Iubirea-ţi nicicând nu dispare.

 

 În Andrea tu te-ai stins deodată,

Când sărbătorile-aprind totul.

 Doi ani sunt fără tine, mamă,

Nimeni n-o să-ţi ia în veci locul.

 

 Cu toții-așteaptă iar Crăciunul,

 Pentru mine-i mai grea durerea.

 De-acum sărbătorești cu bunul,

 Asta Domnului i-a fost vrerea.

 

Pârvu Maria Cristina


 Născută la data de 01.06.1989, Ploiești

 Domiciliu: Spania, Valencia

 Profesie: profesor, traducător

 Prima poezie scrisă în luna ianuarie, 2016

 Activitate pe diverse site-uri literare din România și Spania

 Volum de autor: Gânduri împărtășite, 2016, ed. Epublishers

 Colaborează cu revistele: Expresia ideii, Bogdania, Memoria Slovelor, Contraste culturale, Confluente literare, Armonii culturale, Ecreator

 Câștigă concursul de debut literar Lumen, nefinalizat

 Câștigă diplome importante la concursuri de poezie clasică și haiku

Câştigătoare la două secţiuni ale concursului ¨Art&Life¨, Japonia, 2016, poezie clasica si haiku bilingv

 Câștigă trofeul Bogdania, 2016

 Publică în antologii:

 Lyrics et Prosa, 2016, ed. Națiunea

 Lumina cuvintelor, 2016, ed. Liric graph

 Fel de fel de stihuri, 2016

 Aripi spre zbor, 2016

 Escritores al alba, 2016

 Luz de luna II, 2016

 Porciones del alma III, 2016

 Poetas nocturnos, 2016

 Antología de haikus, 2016, Spania

Pană de cocor, Antologie Haiku, 2016

 ( În lucru un volum de haiku și o nuvelă)