cînd mă ferești, ferește-mă de tine

că-n nopțile cu stele și aurore

am să cobor să-ți pipăi sufletul

sculptat în rocă neagră, melancolic

 

în freamătul de frunze ruginii

pe streșini se înghesuie inorogii

furtună semănat-au și himere

în cavitatea cordului mecanic.

 

în liniștea dintre amurg și răsărit

zăceam culcată printre galaxii

iar cu urechea lipită de tîmpla-ți

ascultam vrăjită cum reciți, tu, poezii.

 

voiam, timid, cu simțurile toate

să-ncremenesc această clipă-ntr-un sărut

dar visele de despletesc din reverie

acum cînd m-am trezit că eu sînt lut.

 

orice înțeles ar avea aceste versuri pentru alții

în orașul în care nu ai venit cu mine

am rătăcit prin intersescții pînă la miezul nopții

purtînd în palme oceane de iluzii.

 

----------------------------------------------------------------------------

 

cum iubește o statuie

#poemtembel

 

visez cîmpii în plin sezon de aurore

trăiește-mă-n cuvinte!

eu aparțin atît de mult tăcerii

între mine și lume: o conversație imaginară

între mine și tine: o conversație interioară

inspir-respir un vis

pînă în ultima literă a numelui tău

cînd prefer să mă desprind de paradis

 

            nevăzut mi te-ai izbit de suflet

            ca un amurg crescut pînă la tîmple

            cu glasul orb, privirea mută

            tu, înger tînăr și miop

 

n-am să-ți scriu despre izbînzi

basmele s-au născut

doar pentru copii cuminți

te doresc cum doresc primăvară

minute ce vor fi ore

acest ultim detaliu rafinat

înaintea dezastrului de după tine

 

 

            timpul de sus să mai cadă

            printre norii ca de ceară

            să înaintez ca o umbră

            într-un noiembrie la final.

 

---------------------------------------------------------------------------

 

păstrează-mi dimineața devreme

un strop din visele tale

furate din subconștientul coșmarurilor mele.

și-adu-mi pacea furată de pe frunte

de oamenii ce-și scot sufletele la vînzare

poleindu-și gîndurile

cu zvonuri despre trădare.

mi-am înghițit teama de evadare

scobind urma pașilor tăi

ce se înălțau spre labirinturi avatare.

mirosul melancolic de gutui coapte

intensifică impozia sentimentală

căreia n-ai putut să-i dai replică.

fericirea își uită traiectoria

face troc cu îngeri și stele

un fel de negoț naiv cu

poeți care habar nu au de literatură

poeți care-și fac din iubite, religii

poeți ce nu-și pleacă urechea unor

strigăte de bufoni sau marionete

poeți care-și dreg versurile în rime perfecte

poeți ce n-au să-și intensifice emoția

pentru un suflet de iepure

poeți ce nu-și vor risipi dorul pe un maldăr

de carne rece

poeți care nu-și vor ghida niciodată orizontul

după un manual numit ”biruință”

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------

ireal areal

verde umbra evantai

vînt suav timid de mai

gînd în vis coboară-n șoaptă

amintiri ieșind din noapte

 

calc pe streșini precum fumul

larg claviculele-și răspîndesc parfumul

stoluri de cuvinte șterse

stau proptite-n ramuri dese

atingîndu-ți mîna arsă de poveri și egoisme.