Motto: „Așa cum o zi plină de evenimente aduce după sine un somn dulce, la fel o viață trăită din plin este încununată de o moarte ferice.” Leonardo da Vinci
A trecut un an de când Ioan Romeo Roșiianu a plecat dintre noi, dar parcă nici acum nu ne-am obișnuit cu absența lui. Sunt oameni care trec prin viața noastră și oameni care lasă urme adânci, ...
Biografiile oamenilor mari nu sunt „linii drepte”, trasate în laboratoare sterile de moralitate. Uneori, cele mai profunde spirite se nasc din coliziunea cu propriile prăpăstii. Valoarea unui om nu se măsoară prin absența greșelii, dar prin uriașa forță de a se ridica, de a se reinventa și de a dărui celorlalți. Poetul și ziaristul Ioan-Romeo Roșiianu ...
După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Scriitorul maramureșean Vasile Muste s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani. Poet și om de presă, acesta a lăsat în urmă o operă construită în peste cinci decenii de activitate literară și o contribuție importantă la viața culturală a Sighetului.
Născut la 30 ianuarie 1956, în Coruieni, localitate cunoscută astăzi sub numele de Coroieni, Vasile ...
Odată cu noua stagiune. A douăzecea la număr. Ce-a debutat cu un excelent concert al Orchestrei de Tineret Pitești. Dirijor Tibi Dragoș Oprea. Urmat de un recital, de Ziua Națională a Chinei, de alt recital cu muzică din ambele țări, susținut de violonista Diana Jipa și Marius Doniga la pian. A urmat Alex. Tomescu, violonist de top și un cvartet ...
A plecat și Mircea M. Ionescu de pe pământ...
S-a dus la Ceruri să comenteze meciuri și să scrie piese de teatru printre nori. L-am cunoscut demult și mi-a fost un bun coleg de presă. Când și când vorbeam la telefon. L-am întâlnit pe viu acum un an sau doi la Festivalul de Teatru de Studio desfășurat la „Davila" piteștean. Unde i-am văzut o excelentă ...
În societatea tradiţională, căsătoria reprezenta cel mai complex
fenomen folcloric, având interferenţă cu toate celelalte manifestări folclorice.
Unele obiceiuri nupţiale maramureşene s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde sau de a se contamina cu obiceiuri preluate din alte zone ale ţării sau chiar cu tradiţii importate de peste hotare de către cei care ...
Nunta este unul dintre cele mai importante obiceiuri în comunitatea tradiţională atât pentru viitoarea familie, cât şi pentru structura de neam.
În locuinţele monocelulare, camera de locuit casa, îndeplinea toate funcţiile familiei. Astfel, pentru a evita pericolele viitoare, concepţia, naşterea, căsătoria şi moartea se realizau în acest spaţiu sacru şi intim.
Fondator al revistei „Moara lui Gelu”, scriitorului și jurnalistul Dragoș Gelu s-a născut la 22 februarie 1967, în Lucăcești, și face parte din categoria personalităților maramureșene recunoscute pentru bogata activitate pedagogică, literară și culturală. Profesor dedicat, jurnalist, poet și coordonator de proiecte editoriale, dl. Dragoș Gelu a debutat în ...
O asemenea cercetare nu poate să facă abstracţie de cele două publicaţii principale care apăreau la Bucureşti şi care erau publicaţii ale Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, mai exact ale U.A.S.C.R.-ului: Amfiteatru (1966-1991)şi Viaţa studenţească (1956-1989). Trebuie aşadar făcută o distincţie clară între revista de universitate şi ...
Marian Ilea: Domnule Nicolae Breban, domnule Augustin Buzura,
cred că oriunde v-aţi afla, aveţi în memorie un loc drag, o amintire legată de Baia Mare.
Nicolae Breban: Eu m-am născut în acest oraş, dar foarte curând, pe când aveam eu doi ani, prin '36, tatăl meu care pe-atunci fusese funcţionar la episcopie, a fost numit preot paroh în comuna Recea, unde în '40 a ...
Libertate
Din tăcerea mea tăcută și legată-n lanțuri grele,
Eu mi-am dezlegat cuvântul și l-am scos de sub zăbrele.
Din a limbii amorțire, ce-mi ținea cusută gura,
Mi-am scos sabia din teacă și mi-am îmbrăcat armura...
Zale grele din cuvinte mi-am pus inimii de pază,
Nici săgeata să n-o treacă, nici dușmanul să n-o vază.
Când eram iubirii roabă, dezarmată și credulă,
M-ai deposedat de vise, mi-ai smuls inima cu ură..
Mi-ai furat apoi și cântul, doina mea cu iz de floare,
Era darul meu din ceruri și pământul sub picioare.
Mi-ai tăiat aripi plăpânde, la-nceputuri de clepsidră,
Și le-ai aruncat în beznă, măcelar lipsit de milă...
Azi la cer se-ndreaptă ochii, până ieri, bătuți cu sare
Nu vroiai să văd lumina, mi-ai pus luna-n loc de soare.
Dar eu vad adânc în tine: glod, mocirlă, ură, frică,
Te patrund în întuneric, cu ochi ageri de pisică...
Tu – ramâi, pustiu, același, care mi-ai rănit suflarea,
Eu - mi-am ridicat genunchii, cei zdreliți cu nepăsarea.
Din adânc aripa-mi crește, inima în cântec naște,
În armura mea din versuri, zbor spre ceruri, catre aștri...
Ploaie, cât o să mă bântui?
Ploaie, căt o să mă bântui, aruncându-mă-n extreme?
Mă tot cauți și mă picuri cu lungi zile de noiembre...
Într-o lume cenușie s-ambrăcat în gri orașul,
Iar tu, ploaie, mă acoperi și-mi îneci în grabă pasul...
M-ai ajuns până la suflet și l-ai inundat cu ape,
De s-au contopit cu tine lacrimile, adunate.
Mi-ai spălat până și sarea, ce-o păstram de veghe-n oase,
Și-n a ochilor adăncuri ți-ai făcut obraznic case...
Zi de zi, șuvoiul rece, riduri pe obraji îmi sapă,
Toamna asta din privire, parcă-ar vrea, dar nu mai pleacă...
Sub umbrela învechită, mă ascund de tine, ploaie!
De-mi ștergi colbul de pe gănduri, voi rămâne ...albă foaie.
Din băltoacă în băltoacă, mă privești cu ironie,
Arătându-mi frunza moarta, rastignită-n veșnicie.
Ploaie, căt o să mă bântui, într-o lume trecătoare?
Mai asteaptă, nu e timpul să mă faci în val de mare...
Mai bine...
Mai bine ai sădi un pom,
Să știi că soiul, nu contează!
El poate fi atât de OM,
Ce însușiri subordonează...
Cândva, vei sta la umbra lui,
Îngândurat în ziua tristă,
Și ramul fi- va căpătâi
Iar frunza ti-a cânta, artistă...
Mai bine-ai crește flori de mai,
Ori flori de toamnă, nu contează!
Prin ochii lor vei fi în RAI,
Cu-arome sfinte în amiază...
Vei strânge-n palme roua lor,
Sorbind culori împrăștiate,
Petalele vor fi covor,
De vise dulci înmiresmate...
Mai bine-ai creste porumbei,
Iar specia, nu mai contează!
Vor fi ai vremii mesageri,
Ce răsuflarea ti-o veghiază...
Și-i vei trimite sus la cer,
Cu RUGĂCIUNE și TĂMÂIE.
Ca sa-ți aducă dintr-un ieri,
O confirmare pentru mâine...
Mai bine-ai crește-un puișor,
De-i gena ta, nu mai contează!
Să-l dădăcești, să-l treci ușor
Prin lumea care te sfidează...
De mână îl vei ține strâns
Ca să nu cadă, să nu-l doară.
Și-i vei citi din DUMNEZEU,
Despre un înger ce coboară...
Mai bine ai săpa izvor,
Din ce adâncuri, nu contează!
Va fi si VIAȚĂ, va fi DOR
Un râu cu-a cerului AGHIAZMĂ...
S-a duce apa lui la pom,
Și florilor va da putere,
Și porumbeii tăi vor bea,
Și singur nu vei fi-n tăcere...
Povestea unui boț de mămăligă
Povestea unui boț de mămăligă
Pornește tot de undeva de-aici, de-acasă...
Când lumina precum un soare cămăruța
Și ne-aduna pe toți, cuminți, la masă...
Flămânzi, smeriți și cu răbdare multă
Vedeam în aburul fierbinte o minune.
Și așteptam ca din ceaunul funinginiu
Lumină să renască din tăciune...
Și mama ca o zână din poveste
Cu-n fir de ață împărțea un soare...
Cu mâna ei cea darnică, plăpândă
Câte o rază da la fiecare...
Și boțul auriu de mămăligă
Părea însuflețit pe masa noastră...
Se transforma în ursuleți și gâște
Și ne spunea povești în seară-albastră...
Ne povestea de un voinic grăunte
Născut, crescut și adunat pe glie.
Și despre munca în sudoare săvârșită
În drumul hărăzit spre nemurire...
Noi fericiți, gustam din basmul tainic
Ce ne da aripi , ne scotea din tină...
Era mâncarea noastră cea mai bună!
Povestea unui boț de mămăligă...
Satul părăsit
Prin colbul aspru de la țară,
Nu trec căruțe, scârțâind...
Mai rar miros de fân se-nalță,
Doar câini se mai aud, lătrând.
Tot mai puțină lume parcă
Își dă binețe la răscruci.
Și tot mai multe porți legate,
Și mai puțini bătrâni cu nuci...
Fântâni cu visele secate
Își poartă cumpăna pe umeri...
Și-ascund: cuvinte, doruri, soapte,
Acolo, în adâncuri tulburi...
Un sat intreg, cu lume buna
Și-a pus zăbrele în ferești.
Și au plecat, lăsând în urmă
Ogrăzi cu scrînciob și povești...
Sunt toate ușile-ncuiate,
Dar cheile atârnă-n cui...
Rămas-au casele uitate
Și lacătele nimănui...
Mai întâlnești câțiva la vatră
Din gospodarii cei cu veac...
Unde să plece, dacă-s singuri?
De ei- si timpul a uitat...
Așa, cu ei respira satul
Și prinde viață mahalaua.
Chiar daca, in toiag la poartă
Ei stau pân li se stinge steaua...
Cu ei, pe drumuri istovite
De gropi și garduri dărâmate,
Mai trece câte-un cârd de gâște,
Mai trec furiș vre-o două capre...
Mă poartă pașii pe cărare
Și-un "bună ziua" veau să strig...
Dar nu e nimeni sa-mi răspundă,
Decât un nuc îmbătrânit...
Mai merg si văd înalt pelinul
Pe drum de țară inflorit.
Stă numai moș Ion la poarta -
Păzește satul părăsit...
Ograda cea cu troscot presărată
Ograda cea cu troscot presărată
Mă-ndeamnă ca portița să-i deschid.
Și să-ți alerg in brațe îmi șoptește
Un nuc batrân ce s-a pierdut în timp…
Iar geamul de la drum din ochi îmi face
Când se aprind luminile-n amurg.
E ca și cum ar zice: vino-ncoace…
Și lin pe sticlă lacrimile curg…
Aud o ușă scârtâind imbătrânită
De dorul ei imi spune cu dojană.
Mă latră-un câine ca pe o intrusă
Și-mi văd iubirea pe-nserat orfană…
Aș alerga la tine ca nebuna
Și gardul nalt desculță l-aș sări.
Eu am și pâine pregătită pentru câine
Dar nu e timpul, nu în astă zi…
Astept s-aud doar pașii tăi pe scară
Și umbra răstignită-n asfintit.
Apoi să plec la fel de nevăzută
Ca o străină pe un drum smerit…
Și plec…Mă depărtez încet cu gândul,
Iar tu prin troscot treci cu pas grăbit.
Două iubiri se-ascund de ochii lumii-
După o poartă si un lacăt ruginit….